Increderea de sine… veșnica problemă. Cum facem să fim mai încrezători în noi înșine? Ce e atât de dificil? De ce eu? Cum de am ajuns așa? Dacă rămâi până la finalul articolului vei afla răspunsul la aceste întrebări, plus încă patru metode pentru a redobândi încrederea de sine.
În timpurile actuale foarte mulți oameni au o preocupare comună: cum își pot redobândi increderea de sine care le-a fost distrusă de-a lungul anilor. Problema e una complexă deoarece apare în urma experiențelor de viață acumulate în timp, ori a unor evenimente traumatice care au format imaginea de sine a unei persoane într-un chip negativ și nerealist.
Cauzele pot fi atât de numeroase și specifice încât ar fi nevoie de un program personalizat din partea unui psihoterapeut pentru a rezolva complet increderea de sine a unui pacient. Până acolo însă, vreau să știi că poți face chiar de astăzi ceva pentru increderea de sine pe care o ai. În articolul acesta îți voi oferi o modalitate prin care poți începe tu singur să lucrezi la ea.
În primul rând, ce este increderea de sine? O putem defini drept sentimentul de valoare personală pe care îl are un om, ori convingerea cum că acesta are resursele necesare pentru a face față provocărilor vieții.
E capacitatea de a respecta și accepta sinele ca fiind bun în esența sa, fiind mulțumit de felul în care ești. Duce la aprecierea aspectelor pozitive, dar și a celor negative, împreună cu limitările și punctele slabe pe care le ai, simțindu-te bine cu tine însuți.
Astfel, se bazează pe un simț relativ bine conturat al propriei identități. Lipsa ei va genera extrem de multe probleme în toate domeniile: de la relații intime până la cerințe profesionale. Prin urmare, persoana în cauză poate întâmpina diverse situații dificile:relații toxice, neputința de a-și cere drepturile la locul de muncă, lipsa sentimentului de apreciere din partea celor apropiați etc.
E destul de intuitivă importanța pe care o are increderea de sine. O putem cataloga drept piatră de fundament pentru personalitatea noastră și pentru modul în care alegem să ne trăim în mod conștient viața. Dintr-un anumit punct de vedere nici nu mă miră lipsa ei, la cum e construită societatea în care trăim.
În mediul școlar apare competiția prin oferirea de note, în care doar cei mai buni pot primi calificativ maxim, iar restul sunt catalogați drept mediocri ori slabi la învățătură; într-un grup de prieteni, doar cel mai inteligent social și cu o personalitate dominantă reușește să primească cel mai mult respect.
Foarte mulți dintre membrii grupului sunt acolo doar „de ornament”, ori în unele cazuri, sunt luați la mișto de către cei mai puternici. Într-o relație de cuplu, persoana cu lipsuri emoționale și increderea de sine praf va oferi mereu mai mult partenerului său decât primește, va cauta în mod obsesiv atenția și validarea din partea lui, își va construi un simț al identității prin prisma relației, ceea ce va duce la o personalitate ștearsă, și cel mai rău, va tinde să-și construiască viața în jurul relației pe care o are, dependent de partenerul său.
Cum ia naștere increderea de sine și ce duce la dispariția ei?
Sunt două cauze principale: mediul familial (părinții) și mediul social (prieteni și cunoscuți).Creierul uman e ca un burete în primii săi ani de viața. Copilul absoarbe tot ceea ce vine din mediul exterior, fără a ține cont dacă e adevărat sau nu.
Acesta nu are capacitate de discernere, de a gândi pentru el pentru că pur și simplu e prea mic iar mintea să nu e destul de dezvoltată. În schimb, în naivitatea sa, caută să se adapteze la mediul în care trăiește prin a extrage reguli cu privire la funcționalitatea mediului respectiv: dacă plânge cineva îl ia în brațe, dacă îi place o jucărie va zâmbi pentru a nu fi luată din fața lui, dacă vrea dulciuri trebuie să-i roage frumos pe părinții lui să îi cumpere etc.
Printre aceste reguli se numără și cele privitoare la sinele său, identitatea sa care abia se formează. Astfel, el memorează toate vorbele părinților ori apropiaților cu care are contact și le înmagazinează în mintea sa, urmând a prinde rădăcini pentru modul în care se va percepe pe sine, se va comporta și felul în care vede viața.
Dacă aceste vorbe sunt insulte care îl devalorizează pe copil, peste ani va rezulta un om moale, cu caracter slab care va avea increderea de sine la pământ.
Aceasta e cauza principală pentru care increderea de sine lipsește cu desăvârșire în rândul oamenilor. Scenariul e comun: Părinții își pedepsesc copiii dacă iau note mici la școală, comparându-i cu cei mai buni elevi „tu de ce nu poți fi ca el?
Uite ce cuminte și deștept e”, trăind cu ideea că așa îl ambiționează pe copil și că îl îndreaptă către o cale sigură de creștere și dezvoltare. Ei cred că prin asemenea cuvinte oferă o educație bună copilului.
Dragă părinte, tu îi faci încrederea praf copilului tău prin comparații de genul. Prin cuvintele tale el va înțelege că nu este destul de bun pentru a primi iubirea ta și că ți-ai dori să-i fii părinte colegul său mai mult decât lui.
Una peste alta, mai urmează să își facă și un așa zis „grup de prieteni” cu care să se joace, printre care să se integreze. În unele cazuri rezultatul va fi exact pe dos: copilul va fi bruscat, lovit și i se va repeta aceleași fraze pe care le aude acasă.
E valabil și pentru adolescenți sau chiar persoane adulte. Apoi tot noi ne mirăm de ce sunt oamenii cum sunt. Răspunsul e simplu: noi îi facem să fie așa prin acțiunile și vorbele noastre. Prezența ta, fie și aparent superficială în viețile lor, chiar și printr-un simplu contact, poate influența comportamentul și evoluția oamenilor pe care îi întâlnești.
Acesta e unul dintre motivele pentru care promovez, prin intermediul acestui blog, ideea de a te ocupa zilnic de creșterea ta personală. Un om care se îmbunătățește continuu nu va putea face rău altui om fără să vrea. Fii unul dintre ei! 🙂
Revenind, în astfel de circumstanțe e de așteptat ca oamenii să sufere de lipsa de a avea increderea de sine. Competiție și comparație peste tot. Știu că unii pot afirmă „da, dar competiția e bună în școli, ori oriunde alt undeva.
Astfel oamenii devin competitivi și caută să dea ce e mai bun din ei înșiși. Unii copii au nevoie de concurență pentru a se indentifica pe ei însiși, ori oamenii simt nevoia de o provocare în a depăși alți oameni pentru a face performanță.”
Dacă ești unul dintre ei vreau să-ți spun că aceste concepte de competitivitate și provocare sunt greșit înțelese! În mediul școlar a-l întărâta pe copil să fie mai bun decât ceilalți, devenind competitiv și a lua cele mai mari note, poate părea că funcționează, dar doar la un nivel superficial, de suprafață.
De fapt, mesajul pe care îl înțelege este să îi pese doar de el și de rezultatele sale. Motivația lui va fi doar una exterioară, bazată pe prezența altor copii cu care să se întreacă, peste ani de zile rezultând un adult lipsit de empatie care va calca pe cadavre pentru ceea ce își dorește.
Desigur, acesta ar fi un caz extrem, dar ideea e că personalitatea copilului nu se dezvoltă în direcția care trebuie, iar regulile de viață pe care le învață nu-l vor ajuta să dezvolte valori morale și umane însoțite de un simț al identității și integrității bine conturat.
În al doilea exemplu, din nou ne putem păcăli singuri foarte ușor. Avem tendința de a crede că în sport, dacă sunt multe persoane care concurează pentru un singur loc I, ei caută să concureze în mod direct unii cu alții.
Dacă stai un pic să analizezi mentalitatea fiecărui sportiv vei observa exact contrariul. Orice sport din toate câte sunt (baschet, handbal, fotbal, înot etc.) are la baza valori umane concretizate în respectarea și valorizarea adversarilor lor.
La începutul și sfârșitul fiecărui meci de fotbal jucătorii celor două echipe își strâng mâna în semn de respect. La începutul fiecărui meci de box cei doi concurenți își ating pumnii, iar la final se îmbrățișează în semn de apreciere.
Ei concurează pentru a obține locul I, dar o fac de dragul sportului și pentru a fi recompensați pentru munca depusă și nu pentru a denigra ori a demonstra că sunt mai buni decât adversarii lor!
Orice antrenor bun, în orice fel de sport, nu va insufla niciodată principii jucătorilor precum „faceți-i praf! Snopiți-i!! Nu le arată-ți milă!!” Așa ceva se observă poate doar în filme pentru dramatism, dar doar atât! În schimb, antrenorii îi îndeamnă pe oameni a-și construi un stil porpriu, o strategie care să funcționeze pentru ei înșiși și pentru echipa din care fac parte.
Un bun antrenor îl face conștient pe fiecare jucător în parte de valoarea pe care o are, de importanța sa în grupul respectiv. Fiecare e învățat să scoată ce e mai bun din el fără să se compare cu alții, iar această motivație e una din instrumentele din arsenalului unui sportiv de succes și nu numai.
Școala și sportul sunt doar exemple, dar tiparul este comun și se poate generaliza în ceea ce privește competitivitatea și increderea de sine.
Acum că știi ce presupune increderea de sine, vreau să trecem la a doua parte a articolului în care îți voi prezenta o metodă provenită din practicile spirituale, dar care e extrem de eficientă, găsindu-și fundamentare științifică: renunțarea la ego, care are patru dimensiuni. În contextul de față, prin ego se înțelege un sentiment al valorii de sine exagerat, dăunător pentru individ.
Este, de fapt, o tentativă de a masca lipsa de increderea de sine pe care o au oamenii pentru a nu fi considerați slabi. Poate fi cel mai bine observat la oamenii care se mândresc ori se laudă cu diferite lucruri. Pentru această metodă ai nevoie să fii deschis și sincer cu tine însuți, să înțelegi ce merge, ce nu merge și încotro se îndreaptă viața ta, pentru ca rândurile următoare să aibă un real efect asupra identității tale.
NOTĂ: După cum spuneam la începutul acestui articol, cea mai eficientă metodă cunoscută e un program personalizat însoțit de consilierea și ajutorul unui psihoterapeut. Prin această metodă nu îți vei recăpăta increderea de sine 100%, dar poate fi un bun început în călătoria ta de o redobândi.
1. Renunțarea la identificarea cu profesia/rolul
Societatea are diferite nevoie: de educație, de siguranță, de finanțe, de hrană, de transport etc. care trebuie îndeplinite de către oameni. Astfel au luat naștere profesiile (profesor, polițist, consultant financiar, taximetrist etc.)
Bineînțeles, unele nevoi sunt mai mari decât altele, iar persoana care reușește să le satisfacă va fi mult mai recompensată prin salarii, recunoaștere etc. În consecință, o meserie are o anumită valoare percepută de către populație, care aduce un anumit statut în societate.
Acum, e mai mult decât indicat să ai o profesie bună și respectată de către oameni. Problema apare când identitatea ta e determinată de profesia respectivă prin raportare la statutul și aprecierea oamenilor.
Ca să înțelegi mai bine vreau să te întreb dacă cunoști genul ăla de oameni care se mândresc toată ziua cu cine sunt și ce fac. Caută continuu prilejul să vorbească despre rolul lor în societate și despre realizările lor și cât de tristă ar fi viață fără oameni ca ei. Îți sună cunoscut? Parcă nici nu mai încapi de ego-ul lor.
Am să mă iau pe mine drept cobai că să îți exemplific ideea. Scriu articole pe acest blog și îmi doresc să scriu cărți care să aibă valoare pentru cine le citește. Totodată, studiez psihologia și îmi pun serviciile la dispoziția celui ce are nevoie de ele. Aceste lucruri îmi oferă profesia de psiholog și autor.
Bun până aici. Acum intervine alegerea mea de a mă raporta la aceste roluri, opțiunea indicată fiind a nu mă identifica cu ele, a fi convins că valoarea mea personală nu stă în statutul primit.
Titlurile respective le folosesc doar pentru credibilitate în contexte profesionale, pentru ca oamenii să aibă încredere în ceea ce le pot oferi, dar în esență eu sunt doar Lucian, un simplu om care are anumite compențe și le pune în aplicare în vederea obținerii unor rezultate.
Eu sunt eu, care are două funcții principale: de a scrie și de a oferi servicii în psihologie. Atât. Nu caut să-mi arăt obsesiv statutul, ori să mă validez singur în fața oglinzii despre cât de tare sunt sau alte tipuri de aroganță de genul.
De unde știu că în alegerea unei meserii nu îmi implic ego-ul? Continuând exemplul, când am ales aceste două profesii eu nu m-am uitat în primul rând la constructele superficiale pe care le-aș putea avea, ci la modul în care această profesie e în concordanță cu valorile mele personale, aspirațiile mele și identitatea mea, intuind și acceptând traseul vieții pe care-l voi avea de aici înainte. Înțelegi acum?
Dorința mea e una spirituală, care caută pletitudine și împlinire, nu una lacomă, provenită din mândrie. Dacă îți place acest mod de gândire sper să poți găsi puterea și inspirația de a-l adopta în deciziile ce le vei lua.
Situația e asemănătoare și pentru rolurile din familie, ori cercurile de prieteni. Vom continua exemplul părinților care distrug increderea de sine a copiilor lor.
Dacă aceștia continuă să se identifice cu rolul de părinte, chiar și când copilul crește, comportamentele lor vor fi toxice iar copilul lor, care este acum adult, nu va dezvolta niciodată un simț al independenței proprii.
Acești oameni nu pot accepta ca fiul/fiica lor a crescut iar multe din funcțiile ce le aveau ca părinte au încetat. Bineînțeles, ca părinte, copilul va fi mereu al tău, indiferent de vârstă, dar trebuie să înțelegi că timpul a trecut, iar funcțiile tale s-au sfârșit.
Dacă eșți mulțumit de fiul/ fiica ta, bucură-te! Ți-ai îndeplinit cu succes rolul de părinte, acum te poți simți împlinit de asta.
Acum, să ne gândim la tine. Renunță la identificarea cu funcțiile, rolurile tale. Renunță la a fi cel mai bun. Renunță la tot ceea ce înseamnă validarea externă. Învață să îmbrățișezi auto-îmbunătațirea și nevoia de a oferi ceva înapoi semenilor tăi. În fiecare zi, în domeniul tău de activitate, crește cu 1%. Atât. Împlinirea ta va fi de zece ori mai mare decât laudele și recunoașterea socială.
“Încearcă să fii un om de valoare, și nu neapărat un om de succes” – Albert Einstein.
2. Renunțarea prin identificarea cu obiecte sau posesiuni
E un lucru minunat să cumperi sau să ai lucruri care îți aduc un real folos, satisfacându-ți nevoile personale. Mașinile oferă confort și posibilitatea finalizării sarcinilor în timp util, locuințele sunt spațiul intim unde te poți bucura de prezența familiei tale la o masă caldă, iar cărțile conțin înțelepciunea autorilor oferită următoarelor generații de iubitori de educație. Aceste exemple reprezintă un caz ideal în care obiectele sunt folosite pentru scopul în care au fost create.
Problema reală apare când oamenii se identifică cu aceste obiecte, în viziunea lor, adăugând ceva în plus modului în care se percep pe ei înșiși, ori modului în care îi percep ceilalți.
De aici toată problema. Bărbații își cumpără ceasuri scumpe și mașini puternice pentru a impresiona femeile, ele își verifică continuu numărul de aprecieri pe Facebook și numărul de urmăritori pe Instagram pentru a primi atenție și așa mai departe, pentru a se asigura că sunt percepuți ca fiind valoroși și importanți de către cei din jur.
Spre exemplu, firma globală „Apple” și-a dobândit reputația și succesul pe baza exploatării acestei identificări a oamenilor cu obiectele lor. Produsele lor sunt percepute ca un indicator al puterii și bogăției, nu oricine și le permite, iar dacă posezi unul dintre aceste bunuri denoti, în mod indirect, că ești “cineva”.
Ideea nu e că Apple și produsele lui ar fi rele, iar eu te sfătuiesc să nu le cumperi, dar te îndemn să vezi aceste lucruri materiale doar ca pe niște simple obiecte care te ajută în rutina zilnică, nu ca pe cărămizile pe care să îți construiești increderea de sine.
În mod concret, dacă e să îți cumperi un iPhone 11 Pro, fă-o pentru că pur și simplu ești încântat de facilitățile pe care ți le oferă, ori că-ți place design-ul sau ești mulțumit de calitatea produselor în general. Nu o face pentru a fi recunoscut drept asigurat financiar sau pentru că telefonul e un indicator al statutului și bogăției tale.
Ia orice alt obiect pe care îl ai și întreabă-te: “Care este relația mea cu obiectul respectiv? Mă completează sau mă definește? sunt conștient că acest lucru se poate strica, pierde, etc? Ce voi face atunci?
Cât de atașat sunt de obiect, cât timp am nevoie să potrenunța la el? Valoarea mea personală se va diminua când voirenunța la el? ceea ce sunt eu ca persoană se va diminua la această pierdere? În general, pentru mine A AVEA e egal cu A FI?” IMPORTANT: Încearcă mai degrabă să simți răspunsurile decât să le gândești. Conștientizează aceste atașamente.
3. Renunțarea la te simți superior
Îmi imaginez lumea un loc mult mai bun dacă fiecare persoană ar învăța cum să își dizolve barierele egoului prin renunțare. Astfel, oamenii ar fi mult mai calzi, autentici și sensibili la nevoile celorlalți.
Comportamentele toxice și superficiale, măștile sociale și frica de a nu judecat ar fi înlocuite de un simt al moralității și umanității mult mai conturat în firea omenească. Bineînțeles, acesta e un caz ideal, unde inclusiv increderea de sine n-ar mai fi o problemă pentru că n-ar mai există persoane care să cauzeze lipsa ei.
O metodă simplă pentru a renunța la superioritate constă în a elimina pronumele personale: “pe mine, eu, mă etc” atunci când spui lucruri despre tine însuți în care îți e implicată întru totul identitatea. Atunci când faci o afirmație având la baza ceea ce e adevărat și realist despre tine, ego-ul nu e implicat.
Exemplu 1: “ Eu merit cel mai bun salariu. Mă străduiesc cel mai mult din toți angajații. Pe mine ar trebui să mă plătească șeful.” Aici egoul tău e implicat pentru că toată atenția ta cade pe tine.
Exemplu 2: “Ar trebui să primesc o mărire de salariu. Am îndeplinit cu 30% mai multe sarcini în ultimele 3 luni, și sunt cu 20% mai eficient decât media angajaților din companie. Trebuie să îi aduc la cunoștință performanțele mele șefului.” Aici ego-ul nu e implicat pentru că pui accent realist pe acțiunile tale, fără să îți implici identitatea. Astfel increderea de sine nu e implicată și nu poate suferi.
NOTĂ: prin renunțarea la pronumele personale menționate nu mă refer la a le elimina din vocabular, ci a elimina acele emoții exagerat de pozitive cu privire la tine însuți. Ideea e că oamenii le folosesc de obicei în implicarea egolui lor. Ce contează este să faci distincție între acțiunile tale și identitatea ta. Când nu te vei mai identifica cu egoul, increderea de sine nu va mai fi afectată.
4. Renunțarea la nevoia de dramă
Aceasta e la polul opus renunțării la superioritate. Ideea e în esență aceeași, doar că acum vezi lucruri NEGATIVE într-un mod nerealist. Egoul tău e implicat în scenele de victimizare și în nevoia de a avea întotdeauna dreptate.
Exemplu: „Mă simt neîndreptățit! Nu merit să fiu iubit! Pe mine nimeni nu mă vrea!”. Oamenilor le place drama pentru că așteaptă să fie consolați ori pentru a se afla în centrul atenției. Prin dramă tu faci afirmații negative absolutizate care vor dăuna la increderea de sine.
Procedeul de renunțare e asemănător punctului 3: distincție între acțiuni și identitate. Când ai un moment mai dificil în viața ta, ia-l ca pe o problema ce trebuie rezolvată, sau chiar ca pe o provocare care te va face o persoană mai bună. Spre exemplu: poate ai pierdut un job plătit cu 1000 de euro.
Întreabă-te „această problemă mă definește că persoană? Care sunt acțiunile care m-au adus în acest punct? Mai important, care sunt acțiunile care vor soluționa problema în cauză?”. Totul va căpăta o altă culoare.
Concluzie
Încrederea de sine e piatra de temelie pentru personalitatea pe care o dezvolți zilnic. Ea îți oferă o viziune realistă asupra vieții cotidiene cu toate aspectele ei: profesie, relație, familie etc, însă poate fi afectată în mod negativ de implicarea egoului.
Prin ego se înțelege sentimentul de mândrie nesănătoasă, obsesivă, cu privire la fiecare aspect din viața ta, însoțit de nevoia de a demonstra oricărui om realizările personale într-un context nepotrivit. Ego-ul ia naștere prin comparația cu cei din jur, prin presiunea socială sau a părinților la care e supus individul și prin devalorizarea propriei identități.
O metodă prin care îți poți reconstrui increderea de sine constă în renunțarea la identificarea cu propria profesie, obiecte, sentimentul de superioritate și complăcerea în dramă. Astfel îți construiești o viziune realistă și pozitivă asupra vieții și asupra modului de a te raporta la esența ființei tale.
Spune-mi într-un comentariu la care dintre aceste 4 metode întâmpini dificultăți în a-ți reconstrui increderea de sine.
Lucian Pușcașu
P.S. Unul din cele mai apreciate articole pe această temă, în care vorbesc despre cauzele pierderii increderii de sine în copilărie, îl găseşti chiar aici: Cum îţi poţi reconstrui increderea in sine zdrobită în copilărie
* Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la newsletter pentru a primi săptămânal informații suplimentare prin e-mail. Totodată, nu uită să acorzi un Share acestor randuri pentru a vedea și prietenii tăi ceea ce citești, un Like paginii de Facebook, precum și un Follow pe Instagram, pentru a rămâne în contact cu viitoarele postări de pe blog. În cele din urmă, materialele psihoeducaționale sunt livrate și în format video, prin platforma YouTube. Așadar, te invit să ne vedem și acolo, abonându-te la canal.*
***Dacă nu ai timp de citit, acest articol poate fi parcus și în format video pe YouTube.***
#dezvoltarepersonală #psihologie #psiholog #psihoterapie #psihoterapeut #semped #sănătateemoțională #sănătatemintală #psihoeducație #psihologiepozitivă #dezvoltareprofesională #blogger