Sari la conținut
Home » Blog » Metoda Kaizen. Cum poţi obţine orice prin efort minim şi inteligent

Metoda Kaizen. Cum poţi obţine orice prin efort minim şi inteligent

metoda Kaizen

„Genialitatea” e caracteristica principală a marilor maeștri pe care i-a cunoscut omenirea. Fie că vorbim de Mozart, Goethe, Einstein sau da Vinci, capacititatea atât de ascuțită de a intui lumea printr-un anumit domeniu și de a aduce descoperiri nemaiauzite reprezintă gloria acestor simpli oameni, dar pe care îi numim „genii” sau „maeștri”. Dar ce au acești oameni în comun cu metoda Kaizen?

De-a lungul timpului au fost studiate aceste personalități celebre, de la obișnuințele lor banale, până la cele mai profunde acte mentale pe care le aveau. Credința inițială era că aceștia aveau vreun dar înnăscut pentru a face descoperiri și a duce lumea actuală la un cu totul alt nivel, credință departe de adevăr.

S-a constatat că nimic din ceea ce făceau nu era la întâmplare, că fiecare acțiune avea drept efect testarea unor anumite ipoteze în cercetările pe care aceștia le făceau. Pentru a da naștere unei creații originale, ei trebuiau să studieze continuu și să tragă concluzii cu privire la cele studiate pentru a se apropia tot mai mult de o nouă idee.

Astfel, orice creație a unuia dintre ei era mai mult bazată pe tipul de învățare încercare-eroare, decât pe vreo revelație venită de la Univers.

Modul lor de a fi și de a vedea lucrurile era în felul următor: erau fascinați de munca pe care o făceau și porneau de la curiozități cu privire la un anumit lucru, pe baza căruia urmau să întemeieze o ipoteză proprie pe care să o testeze continuu. Acest tip de învățare avea un caracter de îmbunătățire continuă.

Aici am vrut să ajung. Îmbunătățirea continuă duce la genialitate, și nu vreun dar înnăscut care să depindă de noroc. Din studiile mele asupra genialității și a biografiilor oamenilor de succes am ajuns la concluzia că îmbunătățirea continuă e principalul element pentru trecerea de la stadiul de om simplu la maestru desăvârșit.

Cea mai bună analogie pentru a explica procesul genialității am găsit-o în filosofia japoneză, concretizată în metoda Kaizen.

Metoda Kaizen

Îți voi prezenta câteva informații despre metoda Kaizen pentru a înțelege care e legătura cu învățarea și cu drumul spre a deveni un geniu. Practic, structura articolului e împărțită în metoda Kaizen, luată izolat, și construcția minții unui geniu.

Îmbinarea lor va rezulta o imagine de ansamblu asupra procesului de învățare pe care o poți folosi în orice domeniu în care vrei să devii expert. Pe baza ei îți vei putea construi un plan pe care ți-l poți face tu chiar astăzi pentru a deveni, la rândul tău, un adevărat maestru care a dobândit genialitatea. 🙂

Metoda Kaizen reprezintă o metodă de automanagement ce are la baza vechea filosofie japoneză. Aceasta presupune îmbunătățirea continuă a oricărui aspect al vieții, prin pași mici, dar făcuți în mod constant.

Metoda Kaizen este cunoscută pentru aplicațiile sale în domeniul business-ului și antreprenoriatului, prin îmbunătățirea de servicii și produse oferite de către companiile cu impact global.

Metoda Kaizen presupune executarea de schimbări în vederea atingerii unor rezultate concrete. Deci ea propune să îți faci un plan bine construit în care să știi exact ceea ce vrei să obții și care sunt acțiunile necesare atingerii obiectivelor.

Principiul de bază e ca aceste acțiuni să fie făcute zilnic, urmate de ajustarea lor continuă, pentru a te apropia tot mai mult de rezultatul final. Deci poți folosi metoda Kaizen în două moduri:

a) Obiectiv existent: dacă te îndrepți spre un obiectiv cunoscut trebuie ca strategia ta să includă pași deja descoperiți de alte persoane pentru a replica aceleași rezultate. Exemplu: Vrei să construiești o mașină asemenea modelului Tesla a lui Elon Musk. Iei planul deja existent și îl urmezi zilnic cu strictețe.

b) Obiectiv original: aici e nevoie să pornești de la ceea ce cunoști deja și să îți construiești singur noi metode prin care să îmbunătățești planul cunoscut pentru a crea ceva nou, original. Exemplu: ai învățat planul de construcție al modelul Tesla.

Acum trebuie să iei fiecare componentă a mașinii și să o îmbunătățești. Poate vrei să faci motorul puțin mai ușor. Poate vrei că design-ul mașinii să fie mai atractiv. Poate îți dorești să consume mai puțin. Ideea e că trebuie să știi fiecare mic detaliu al planului mașinii și să îl îmbunătățești zilnic.

Așa ajungi la genialitate prin metoda Kaizen. Pornești de la ceea ce e cunoscut, iar apoi construiești ceva nou, original prin îmbunătățire continuă.

Astăzi, să fii mai bun decât ieri! Mâine, să fii mai bun decât azi!” – Metoda Kaizen

Probabil ai observat că metoda Kaizen nu e o acțiune specifică, făcută o singură dată, care să aducă rezultate mari într-un interval scurt de timp, prin schimbări semnificative.

Ea reprezintă o viziune de ansamblu asupra procesului de învățare, care are la bază mai multe acțiuni concrete, făcute în mod constant, cu pași mici, pentru a produce rezultate din ce în ce mai bune. După cum vezi, ea funcționează după principiul “buturuga mică răstoarnă carul mare”.

Deci metoda Kaizen nu îți propune să construiești Roma într-o singură zi. Ea își dorește să îți planifici obiective mari pentru care să depui puțin efort, dar făcut în mod inteligent, prin practică continuă. Spre exemplu, dacă vrei să renunți cu totul la mâncarea de tip junkfood și să adopți un stil de viață sănătos, metoda Kaizen spune că schimbarea aceasta de la o zi la alta e imposibilă.

Important e a te concentra pe a face astăzi două genuflexiuni, mâine trei și tot așa până când ajungi la 50 de repetări zilnice. Acum poți face acest lucru și cu mâncarea pe care o mănânci. Vei calcula raportul de calorii pe care le sonsumi zilnic, să spunem 3000.

În continuare, vei mânca cu 50 de calorii mai puțin în fiecare zi până ajungi la 1800. Astfel începi să schimbi junkfood cu mâncarea sănătoasă și ți-ai atins obiectivul în câteva săptămâni.

Despre asta e metoda Kaizen: să faci schimbările atât de mici încât nici măcar să nu le simți. Acum efortul nu mai e ceva negativ, dureros, ci mai degrabă un angajament pe termen lung. La fel de important este să monitorizezi progresul în mod constant și să nu treacă o zi fără că tu să nu faci acea schimbare mică.

Acum vreau să îți prezint portretul mestrului, al unui simplu om care a practicat metoda Kaizen ani de zile cu privire la un singur aspect din această viață. Hai să vedem ce se va întâmpla cu tine și mintea ta dacă urmezi acest procedeu.

În mintea unui Maestru

Știi care e diferența dintre creierul unui maestru și creierul unui om obișnuit? Volumul imens de informații și modul lor de organizare în rețele neuronale perfect aliniate prin studiu, practică și reflecție continuă.

În mintea unui om nepregătit totul e haotic. Foarte puține informații, fie asimilate ineficient, una contrazicându-se cu cealaltă, fie neînsoțite de experiența practică, ele rămânând doar la stadiul de teorie. Nu produc rezultate reale.

Toate acestea duc la confuzie în mintea persoanei respective. Pe când la maestru, creierul său e un adevărat laborator de înțelepciune, experiență și cunoaștere. Legătura dintre ele e atât de puternică încât Maestrul își face în mod intuitiv munca datorită anilor întregi de analiză și îmbunătățire continuă.

Fiecare informație e însoțită de o experiență practică, analizată și înțeleasă cu o profunzime nemăsurabilă. În mintea lui, aceste informații sunt precum niște piese de puzzle atât de bine îmbinate încât imaginea de ansamblu asupra domeniul lor de expertiză le oferă direcții către noi descoperiri și creații.

Pur și simplu ideile maeștrilor sunt atât de clare și însuflețite de viață în mintea lor încât ei le pot vedea cu o precizie inexplicabilă, reușind în cel mai scurt timp posibil să le transforme în realitate. Unde un om simplu vede o simplă foaie de hârtie, câteva formule matematice sau niște cuvinte scrise, pe când Maeștrii văd adevărate oportunități de operă și creație.

E atât de bine ancorat în domeniul său de activitate încât stăpânește cu o precizie matematică, fiecare mic detaliu al sarcinilor pe care le are de făcut. Aproape că are răspuns pentru orice întrebare existența datorită experienței sale și poate să rezolve cam orice problemă.

Informațiile acumulate de-a lungul anilor sunt pe cât de complexe, pe atât de bine structurate și organizate în mintea maestrului. Căile sale neuronale sunt atât de bine conectate între ele încât fiecare deprindere necesară pentru orice mică parte dintr-o sarcină e ușor și intuitiv de realizat.

Acesta e un Maestru!

Un al șaselea simt

După cum observi, în cea mai mare parte am putut explica care este procesul pentru a deveni un geniu. Putem analiza care sunt obișnuințele lor, modul de gândire și de a vedea lumea, domeniul propriu de expertiză, precum și activitatea neuronală prin organizarea informațiilor într-o rețea de căi sinaptice perfect construite.

Cu toate acestea, un singur lucru rămâne un mister: de unde vin ideile astea geniale, care duc la creații de-a dreptul fantastice?! Geniile au revoluționat lumea prin descoperirile lor nebănuite până atunci. Care era secretul lor?

Răspunsul e pe cât de simplu, pe atât de plin de misticism: Maeștrii și-au dezvoltat un al 6-lea simț cu privire la domeniul lor de activitate. Intuiția lor e atât de ascuțită încât trece de domeniul gândirii raționale. Nu mai există granițe între identitate și acțiune, între ființă și munca depusă. Acum, Maestrul și domeniul lui sunt una!

După atât de multă muncă ei au ajuns să simtă ceea ce creează. Implicarea în muncă atât fizic cât și emoțional au făcut a se identifica cu produsul lor de creație, dându-le o nouă dimensiune. Ei nu mai priveau separat elementele existente, ori părțile unui subiect, ci modul în care ele interacționează și se combina în mod armonios, percepand obiecte aparent banale ca un întreg, parcă destinate a se îmbina pentru a da naștere produsului nou, original.

Spre exemplu, Leonardo da Vinci, reușea să le ofere operelor sale de artă atât de multă viață încât orice persoană care îi privea picturile se simțea însuflețit de ele! El nu vedea pensula și culorile drept niște simple ustensile de lucru, ci le simțea drept frânturi din propria sa ființă prin care își putea pune amprenta în felul său unic care-l caracteriza.

Pentru da Vinci, pânza și pensula sunt portalul spre o altă lume creată de el în urma anilor de studiu și expertiză, lume pe care un om simplu n-ar fi putut-o intui niciodată.

De la om simplu la Maestru desăvârșit

Am lăsat partea cea mai bună pentru final, deși bănuiesc că deja cam știi despre ce urmează să-ți vorbesc. Vreau să începi să aplici metodă Kaizen de îmbunătățire continuă pentru un singur aspect din viața ta. Poate că îți pare o investiție de timp extrem de mare, dar adevărul e că nu poți ajunge la rezultate extraordinare decât prin modul acesta.

Gândește-te că Maeștrii au acordat o deosebită perioadă de timp cercetării continue, și asiduă pentru domeniul lor. Cercetările arată că ei au petrecut în medie 10 ani pentru a înțelege și aprofunda conceptele din aria lor de activitate, precum și în analiza fiecărui mic detaliu existent posibil. De aici pleacă și mitul celor 10.000 de ore de practică într-un anumit domeniu.

Abia după aceste 10.000 de ore de studiu, lucrurile devin din ce în ce mai intuitive, culminând cu acte de creație nemaiîntâlnite. Maeștrii stăpânesc toate conceptele existente, iar după pregătirea lor temeinică, următorul pas este de a da un contur practic, prin a crea ceva nou, original, în cea mai rafinată formă cu putință.

Einstein a lucrat mulți ani de zile într-o companie, unde rezolva în 3 ore toate sarcinile pe care le avea, apoi începea să lucreze și să studieze la domeniul său, fizica. Astfel, teroria relativității a venit după 10 ani de continuu studiu, nu ca o revelație ci ca un rezultat al punerii cap-la-cap a tuturor studiilor și informațiilor sale. Creativitatea de care a dat dovată a reprezentat spuma eforturilor sale.

Fundamentul a stat în pregătirea sa temeinică în rutina zilnică pe care o avea. Genialitatea e precum acoperișul unei case, iar studiul și practica de început reprezintă fundația pe care urmează să o ridici.

Dacă nu ești dispus să investești timp și energie în a ridica pereții cărămidă cu cărămidă, nu te vei bucura niciodată de apusul de soare văzut din mansarda din pod. Așa e și cu măiestria. Trebuie să o iei de jos, și să depui un efort minim zilnic.

Tu ești sculptorul propriei tale vieți. Tu îi dai formă transformând-o singur într-o capodoperă. Fii vrednic de ea lundu-ți angajamentul că vei pași zilnic pe drumul măiestriei!

Concluzie

Genialitatea nu este un dar din naștere, sau vreo altă formă de noroc venit de la Univers. Ea reprezintă rezultatul unei munci continue, făcută cu cap, timp de ani de zile, într-un domeniu specific de activitate. Așadar, Măiestria nu e un act făcut o singură dată, ci o deprindere exersată zilnic, care are la bază acțiuni constante.

Filosofia japoneză a înțeles aceste lucruri încă din cele mai vechi timpuri, dându-i o formă practică prin metoda Kaizen. Această metodă spune că îmbunătățirea zilnică te va duce la rezultate de neimaginat, transformându-te într-un adevărat maestru, un geniul iluminat, o forță a naturii, un model de creație și inspirație.

Tu în ce domeniu dorești să devii un Maestru?

Lucian Pușcașu

P.S. Dacă vrei să aprofundezi subiectul “Învățare, Vocație, Măiestrie” , vreau să îți las o câteva articole complementare.

1. Cum să descoperi și valorifici aptitudinile. Plan de dezvoltare profesională

2. Invatarea. 3 puncte cheie pentru a învăţa orice în viaţă rapid şi eficient

3. 5 stiluri de invatare pentru a deveni expert într-un domeniu

4. Vocația Daimon – Inzestrat cu Darul Suprem

***Dacă nu ai timp de citit, acest articol poate fi parcus și în format video pe YouTube.***

* Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la newsletter pentru a primi săptămânal informații suplimentare prin e-mail. Totodată, nu uită să acorzi un Share acestor randuri pentru a vedea și prietenii tăi ceea ce citești, un Like paginii de Facebookprecum și un Follow pe Instagram, pentru a rămâne în contact cu viitoarele postări de pe blog. În cele din urmă, materialele psihoeducaționale sunt livrate și în format video, prin platforma YouTube. Așadar, te invit să ne vedem și acolo, abonându-te la canal.*

#dezvoltarepersonală #psihologie #psiholog #psihoterapie #psihoterapeut #semped #sănătateemoțională #sănătatemintală #psihoeducație #psihologiepozitivă #dezvoltareprofesională #blogger

E-BOOK GRATUIT DESCOPERĂ-ȚI VOCAȚIA
Sunt de acord să mă abonez la acest blog.
Dacă îți place acest Blog înscrie-te acum în comunitatea educației emoționale Semped și vei primi informații săptămânale prin e-mail. Totodată vei primi cadou eBook-ul "Descoperă-ți și trăiește-ți Vocația"
Vei primi 2 articole gratuite pe săptămână prin e-mail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *