Home » Blog » Valori personale. Cum să îţi trăieşti viaţa după propriile reguli

Valori personale. Cum să îţi trăieşti viaţa după propriile reguli

valorile

Cred că pot număra pe degetele de la o mână ceea ce consider că e cu adevărat important pentru sănătatea psihologică şi chiar pentru construirea unei vieţi armonioase, în ansamblul ei. Unul dintre aceste lucruri e setul de valori personale pe care îl are orice individ. Subiectul “valori personale” e pe cât de important, pe atât de simplu.

Nu voi veni cu explicaţii complicate, ci îţi voi arăta în acest articol cum să îţi descoperi acele valori care te definesc, precum şi importanţa, beneficiile şi pericolele ce le oferă setul de valori personale. Ca să facem lucrurile mai interesante, voi începe cu o poveste reală despre valori.

O poveste adevărată despre valori personale

Pentru a demonstra cât de puternic este un set de valori bine pus la punct, voi lua exemplul lui Hiroo Onoda, un japonez care şi-a respectat setul de valori până în măduva oaselor, după cum vei vedea.

Hiroo Onoda a fost un japonez care şi-a adus contribuţia armatei japoneze pe la mijlocul secolului XX. În una din misiunile militare, el a fost trimis, împreună cu grupul său, pe una din Insulele Filipine. Trupele amercane erau mult mai numeroase decât se aşteptau ei, prin urmare au fost asediaţi din toate părţile.

Deşi erau depăşiţi numeric, iar prilejul morţii exista la orice colţ, ordinul din partea superiorilor a fost ca el şi colegii lui să nu se predea sub nicio formă. Această frază trebuie subliniată deoarece va evidenţia setul său de valori proprii precum şi impactul aupra viitoarelor sale acţiuni (citeşte în continuare şi vei afla de ce).

Aşa cum era de aşteptat, trupele americane au debarcat pe insula filipină după ceva vreme, iar marea majoritate a soldaţilor au fugit datorită pericolului imens ce îi aştepta. Având respect şi spirit patriotic, maiorul Yoshimi Tanigughi, care era superior lui Onoda, a reînnoit ordinele cu privire la a nu se preda sub nicio formă. Probabil va dura câţiva ani până se vor limpezi apele şi războiul va înceta, dar locotentenul a promis că se va întoarce după ei. Îndemnul era cert: să nu îşi piardă speranţa.

După un timp, locotenentul Odona şi câţiva colegi rămaşi au găsit pliante aruncate din avion pe insula pustie care anunţau că războiul s-a terminat. Normal acest lucru ar fi trebui să îi bucure. Era mesajul mult aşteptat, mesajul mult dorit, mesajul care prevestea pacea şi încheierea misiunii lor. Dar nu a fost aşa!

Aceştia au interpretat ca fiind o diversiune, o propagandă inamică cu scopul de a-i prinde cu garda jos. Prin urmare, în loc să renunţe şi să depună armele, aceştia au devenit şi mai vigilenţi.

Însă biletele erau veritabile şi războiul chiar se terminase. Nimeni nu a putut să-i convingă pe soldaţi sub nicio formă de acest lucru. Soldaţii au continuat să supravieţuiască în sălbăticie, rupţi de realitatea exterioară.

Crezând că războiul e încă în desfăşurare, în fiecare zi au trăit cu presiunea psihologică de a fi capturaţi în mediul deficitar în care aceştia convieţuiau. Ba mai mult, se asigurau că îşi fac antrenamentele, rondurile de pază, şi explorarea zonelor apropiate. Îşi păstrau propriile arme într-o stare perfectă şi economiseau muniţia.

Tabloul semăna perfect cu o garnizoană militară pusă la punct până în cel mai mic detaliu, dar în mijlocul sălbăticiei. În mintea lor, ei îşi făceau datoria faţă de ţară, păzindu-se de un inamic letal… dar nimic din toate acestea nu era real.

Trecând anii, puţinii soldaţi rămaşi au murit, iar locotenentul Onoda a rămas singur. Probabil ar fi murit şi el ucis de vreun animal sau de bătrâneţe dacă nu ar fi existat Norio Suzuki, un tânăr care avea convingerea nebună că soldatul Onoda trebuie să fi supravieţuit după mai bine de 29 de ani. La doar 4 zile de expediţie a tânărului aventurier, l-a găsit pe Onoda în sălbăticie, cum era de aşteptat.

Respectarea setului de valori până în ultima clipă… şi după

Cei doi s-au recunoscut ca fiind din acelaşi neam. Chiar dacă i-a câştigat încrederea, locotententul a refuzat să se predea şi să se întoarcă acasă. În viziunea lui avea de respectat o viziune şi un set de valori cimentate în respectul şi iubirea faţă de patrie. Nebunesc, nu? Era legat de ordinul superiorului său Yoshimi Tanigughi şi nu putea să revină decât la un ordin similar.

Tânărul s-a întors în Japonia cu fotografii care dovedeau cele întâmplate, explicând de ce Onoda a refuzat cu bună ştiinţă să revină în ţară. Autorităţile japoneze au decis astfel că e nevoie de fostul maior Tanigughi. L-au căutat şi au avut plăcuta surpriză să afle că acesta nu era mort, ci că activa ca librar. Prin urmare, acesta a fost trimis la Onoda.

Doar în momentul în care cei doi s-au întâlnit, s-a putut rupe legământul: Onoda s-a aplecat în faţa superiorului, a predat arma, i-a raportat starea misiunii, iar acesta l-a eliberat de îndatoririle sale. Onoda a căzut în genunchi şi… a plâns.

Ajuns în Tokyo, Hiroo Onoda a fost întâmpinat cu onoruri militare de mulţimea de oameni, plin de respect şi admiraţie, dar mai ales de părinţii săi acum bătrâni. Iar acum vine partea interesantă.

Impactul fidelităţii faţă de propriile valori valori personale

Soldatul nostru a stat în sălbăticie timp de aproape trei decenii. A convieţuit doar cu trei camarazi care au murit pe rând în faţa lui. A îndurat cele mai mari atrocităţi pe care le putea oferi inima pădurii, plus sentimentul că poate fi oricând prins şi omorât de către trupele inamice.

Iar mai apoi, cireaşa de pe tort vine în momentul găsirii sale de către tânărul Nario Suzuki. În acest punct, el află că războiul s-a terminat în urmă cu 30 de ani, dar refuză de bună voie să se întoarcă acasă.

Raportându-ne la toate acestea, am putea spune că japonezul nostru a înnebunit, că toate câte le-a îndurat i-au afectat judecata şi capacitatea de gândire raţională… Dar nu a fost aşa! Eroul nostru a fost examinat de medicii în repetate serii.

Aceştia au constatat că soldatul Onoda nu avea nicio problemă medicală sau mentală. Din contra, avea o sănătate medicală surprinzător de bună, dar mai ales o sănătate psihică incredibil de puternică!

Situaţia de faţă e contraintuitivă: Rămas singur în sălbăticie, are prilejul să moară la orice mişcare greşită şi având convingerea că poate oricând să fie luat prizonier de către trupele inamice. , dar setul de valori l-a salvat! În fiecare zi a vieţii sale a trăit cu speranţa că va veni ziua în care va putea merge acasă. Până atunci, trebuia să respecte cuvântul superiorului său.

Iubirea, devotamentul şi respectul faţă de patrie şi superiori au constituit cele trei valori cardinale ale soldatului japonez, valori ce i-au dat puterea să înfrunte orice greutate, fizică sau psihică, timp de 30 de ani!

Ce înseamnă să ai valori cardinale?

Prin valori cardinale înţelegem un set de preferinţe referitoare la anumite aspecte din viaţa noastră. Ele reprezintă acele lucruri care au o importanţă majoră pentru noi înşine şi care ne dau motivaţia de a trăi. Valorile sunt pur subiective, se nasc prin experienţa de viaţă fie în momente scurte, dar critice, fie pe un timp mai îndelungat.

Valorile nu au valoare în sinea lor, ci ele capătă valoare în funcţie de cum alegem noi să ne raportăm la ele. Setul de valori e important, în primul rând, pentru că ne defineşte caracterul şi trasează direcţiile drumului vieţii noastre.

Câteva exemple de astfel de valori: dreptatea, adevărul, tradiția, excelența, respectul, credinţa în Dumnezeu, onoarea, curajul, familia, moralitatea, profesia, arta, muzica, libertatea, frumosul etc. Desigur, unele valori sunt mai apropiate decât altele, dar ele sunt distincte prin aplicaţiile pe care le au în viaţa ta.

În linii mari, orice lucru poate fi o valoare, iar importanţa lui creşte odată cu disponibilitatea noastră de a investi în acea valoare. Oricine are valori proprii, doar că la unii sunt conştiente, iar la alţii nu. Vei vedea imediat de ce e important de precizat acest aspect.

Cum poţi afla care e setul de valori potrivit pentru tine?

Amuzant e că dacă e să întrebi pe cineva care sunt valorile sale principale, nu va şti să ţi le enumere imediat. Nu înseamnă ca nu le are, pentru că e imposibil să aduni experienţă de viaţă care să nu îţi contureze valori personale, ci înseamnă că ele sunt insconştiente.

Dacă ele rămân aşa, există riscul de a nu le exprima în rutina noastră zilnică, prin deciziile şi comportamentele noastre. S-ar face simţite doar când ar permite ocazia venită din exterior, nu din propria iniţiativă. Aşadar, riscul e să trăieşti viaţa la voia întâmplării şi nu după propriile tale valori şi reguli.

Avantajul principal al conştientizarii propriilor valori este că vei trăi viaţa mult mai conştient, iar deciziile tale vor fi cântărite în consecinţă. Când ştii explicit ce valori ai, mintea ta începe să caute oportunităţile pentru a le pune în practică. Odată puse în practică, ele îţi vor oferi un sens existenţial, o tărie psihologică, o satisfacţie personală şi un simţ al identităţii personale.

Valorile nu sunt egale, ci organizate într-o anumită ierarhie. Nu putem valoriza toate lucrurile în mod egal. În general oamenii, au în jur de 10 valori, dar cel mai important e să le cunoşti pe primele 3 sau 4.

Spre exemplu, eu valorizez credinţa în Dumnezeu şi respectul faţă de aproapele, moralitatea şi dreptatea, vocaţia pe care o am şi profesionalismul şi performanţa care o însoţesc. Combinaţia de valori e unică pentru fiecare om în parte. Cel mai probabil tu ai alte valori faţă de mine, într-o altă ordine.

Hai să aflăm împreună care e setul tău de valori unic ţie. Pentru a afla propriile valori, trebuie să iei o foaie de hârtie şi să o rupi în 8-10 părţi egale. Pe fiecare dintre acestea vei scrie câte un lucru care ştii că are o importanţă majoră pentru viaţa ta. Pentru a-ţi fi mai uşor, te poţi folosi de lista de valori amintită la subpunctul anterior.

După ce ţi-ai trasat valorile urmează să le ierarhizezi. Poţi face acest lucru întrebându-te “dacă de aici înainte mi s-ar permite să trăiesc doar cu condiţia de a renunţa la o valoare, care ar fi aceea?” Şi renunţi la unul din cartonaşele scrise cu valori.

Pe măsură ce le triezi îţi va fi tot mai greu, dar trebuie să continui. Astfel vei ajunge la cele 4 valori cardinale care îţi influenţează cel mai mult viaţa. Continui tot aşa până când rămâi cu o singură valoare. Aceea e valoarea ta supremă din setul tău de valori pentru care ai putea fi în stare să renunţi la tot doar pentru a o apăra. Acum, hai să vedem ce îţi poate aduce respectarea propriilor valori.

Beneficiile setului de valori

1. Oferă sens şi semnificaţie. Valorile ascund o dimensiune spirituală. Prin valori noi construim o punte între lumea exterioară şi sinele nostru profund. Vocea interioară care ne îndeamnă să facem binele şi să evităm răul se manifestă prin apărarea setului de valori.

De fiecare dată când împlinim o valoare simţim cum ceva în noi înfloreşte. Nu ne trebuie prea multe explicaţii. Simţim că pur şi simplu am făcut ce trebuia. Vocea conştiinţei noastre a fost ascultată, iar ea ne oferă sens şi satisfacţie personală.

2. Facilitează sănătatea psihologică. Cea mai bună dovadă în acest sens e povestea soldatului japonez Onoda care, prin respectarea cu preţul vieţii a valorilor sale, a reuşit nu doar să supravieţuiescă, ci chiar să schimbe realitatea în care trăia.

E amuzant cum oamenii caută tot felul de strategii şi leacuri pentru rezolvarea şi evitarea problemelor ce ţin de sănătatea biologică şi psihologică când de fapt, o mare parte din probleme ar putea fi rezolvate doar prin stabilirea scurtă a setului de valori.

3. Acţionează ca un scut împotriva informaţiile false din mediul exterior. Sunt extrem de multe surse mincinoase în jur care ne pot amăgi şi schimba convingerile despre oameni şi societate în diverse moduri.

Însă setul de valori te fac o persoană greu de manipulat pentru că tu ştii ceea ce valorizezi şi informaţiile superficiale nu te pot afecta. Am dezbătut deja acest topic al manipulării informaţionale în acest articol, dacă doreşti mai multe detalii.

4. Definesc identitatea. Pentru a şti ce are valoare pentru tine, trebuie să te cunoşti pe tine însuţi mai întâi. E valabil şi invers. Plecând de la lucrurile care sunt importante pentru tine, poţi afla mai multe despre care e direcţia ta şi sensul tău unic, despre cine eşti tu de fapt.

5. Asigură conexiunea dintre oameni. Sunt peste 200 de ţări diferite în lumea asta, dar un lucru e cert. În fiecare colţişor al lumii, oamenii au valori proprii şi în sinea lor, caută să le respecte. Valorile îi aduc pe oameni mai aproape unii de alţii.

6. Aduc respectul şi admiraţia celor din jur. Arată-mi tu un om care poate să arate lipsă de respect faţă de o persoană ce îşi iubeşte şi respectă valorile! Fiecare are în sinea lui dorinţa de a apăra şi urma un set de valori solid, iar când întâlim pe cineva care reuşeşte acest lucru, acea persoană ne stârneşte admiraţie şi curaj de a urma aceeaşi cale.

După cum poţi observa, beneficiile sunt atât de mari, iar efortul de a găsi valorile e atât de mic, încât ar fi stupid să nu te foloseşti de această oportunitate. Aşadar, profită de ea chiar acum şi defineşte-ţi propriile valori corecte pentru tine.

Desigur, orice lucru bun poate avea un revers pe măsură, dar nu trebuie să îţi faci griji. Valorile au multe beneficii majore pentru viaţa noastră, şi ne pot sabota doar prin două moduri.

Pericolele respectării propriilor valori

1. Incongruenţa dintre mediul exterior şi setul de valori interne.

Dacă îţi cunoşti setul de valori, dar ele nu pot fi exprimate din diferite motive (sociale, familiale, profesionale etc.) ele îţi vor face mai mult rău decât bine. Poţi ajunge chiar să ai simptome depresive dacă presiune nerespectării de valori e foarte intensă. Trebuie să mergi acolo unde mediul îţi favorizează setul de valori şi îţi satisfac trebuinţele.

Aşadar, dacă mediul, cariera îţi stau împotrivă, ai face bine să le schimbi cât mai repede. Spre exemplu, de aceea oamenii care pleacă în afara ţării se simt atât de rău. Familia e o valoare pentru ei, valoare ce a fost răpită.

Libertatea la fel, dacă se simt captivi într-un job care nu le place, dar pe care trebuie să-l facă pentru că n-au încotro. La fel e pentru patriotism şi tradiţie. A trăi în afara ţării trădează aceste valori. Dacă te regăseşti în acest scenariu, ia o decizie: fie lupţi pentru a schimba ceva în exteriorul tău, fie îţi schimbi setul de valori. A doua variantă poate fi mult mai grea decât prima.

2. Conflictul decizional care are la bază două sau mai multe valori distincte.

Spuneam adineauri că valorile mele principale sunt credinţa în Dumnezeu & iubirea faţă de aproapele şi dreptatea & moralitatea. Ipotetic vorbind, dacă aş găsi 10.000 de dolari pe strada simţul moral m-ar obliga să îi restitui.

Totodată, să presupunem că cunosc pe cineva care are nevoie rapid de bani pentru o operaţie pe inimă. Exact 10.000 de dolari are nevoie. În acest caz, ce voi face? Parcă nici nu îţi vine să te gândeşti, aşa e? 🙂

Aici apare conflicul de valori. E un loc unde nu îţi doresc să ajungi. Vei simţi o presiune psihologică imensă care poate fi rezolvată în două moduri: fie pasezi responsabilitatea alcuiva, fie respecţi valoarea mai puternică. În cazul meu, probabil aş folosi banii pentru persoana pe patul de spital şi nu i-aş restitui proprietarului.

Nu căuta să judeci decizia. Probabil cineva care valorizează în primul rând dreptatea ar proceda altfel. Deciziile în funcţie de valori nu se discută, însă ideea e că ar trebui, pe cât posibil, să eviţi aceste situaţii.

Concluzia despre valori şi impactul lor în viaţa ta

A crede constant în câteva valori e unul dintre aspectele fundamentale ale vieţii. Într-o lume din ce în ce mai superficială şi rece, a crede că libertatea este încă o valoarea, că frumosul e încă o valoare, că dreptatea e încă o valoarea, indiferent de costurile pe care le suportăm, ne poate schimba identatea şi modul de a percepe această lume.

Setul de valori ne defineşte nu în momentele uşoare ale vieţii, ci în cele critice. Nu pentru că dacă ne e bine trebuie să facem binele. Nu pentru că dacă suntem liberi putem crede în libertate. Nu crezi în valori pentru că îţi e bine, iar apoi le schimbi în funcţie de ce îţi oferă mediul în care trăieşti, ci îţi aperi propriile valori căutând să modelezi mediul după ele. Noi credem în valori indiferent de ce ni se întâmplă.

Oriunde te vor purta paşii, indiferent de locul şi timpul unde te vei afla şi indiferent de cât de greu îţi va fi să răzbaţi printre greutăţile care te apasă, acele valori personale vor fi plasa de siguranţă care te va salva şi propulsa deasupra tuturor problemelor tale. Trebuie să credem în aceste valori chiar dacă, în fiecare zi viaţa ne demonstrează că ele nu au valoare.

Crezând în ele noi ne construim propria realitate. Ajungem să trăim ancoraţi în acel ceva care e dincolo de realitate, prin cauza la care ne raportăm. Astfel, noi găsim tăria de a nu trăi după cum ne poartă cursul vieţii, ci ajungem să o îmblânzim şi valorificăm după propriile reguli şi… valori.

Lucian Puşcaşu

* Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la newsletter pentru a primi săptămânal informații suplimentare prin e-mail. Totodată, nu uită să acorzi un Share acestor randuri pentru a vedea și prietenii tăi ceea ce citești, un Like paginii de Facebookprecum și un Follow pe Instagram, pentru a rămâne în contact cu viitoarele postări de pe blog. În cele din urmă, materialele psihoeducaționale sunt livrate și în format video, prin platforma YouTube. Așadar, te invit să ne vedem și acolo, abonându-te la canal.*

#dezvoltarepersonală #psihologie #psiholog #psihoterapie #psihoterapeut #semped #sănătateemoțională #sănătatemintală #psihoeducație #psihologiepozitivă #dezvoltareprofesională #blogger

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *