Creierul uman este cel mai complex organ, probabil cel mai studiat dintre toate și despre care se știu cele mai puțin lucruri. Deși științele cognitive și neuroștiințele au progresat mult în ultimii ani, creierul uman rămâne încă o enigmă în ceea ce privește adevăratul său potential.
Cu toate că se știu atât de puține despre creierul uman, s-au scris cărți întregi doar despre construcția sa fiziologică ori despre funcțiile sale cognitive. Din multitudinea de idei, concluzii, ipoteze testate și validate, am ales să îți aduc la cunoștință trei roluri (funcții) pe care creierul uman le joacă în viața noastră.
În opinia mea, trebuie să fim conștienți de aceste roluri pentru a ne înțelege mai bine pe noi înșine, modul nostru de funcționare în viața cotidiană, precum și modul prin care creierul ne poate ajuta să ne dezvoltăm ca persoane.
1. Creierul asigură supraviețuirea
Această ipoteză pleacă din principiile psihologiei evoluționiste care analizează omul din perioada preistorică și sunt confirmate de științele cognitive și comportamantale din perioada contemporană.
Pe scurt, prima și cea mai importantă funcție a creierului este de a te ajuta pe tine să supraviețuiești. Asta înseamnă că orice dereglare în interiorul organismului trebuie stabilizată cumva. Astfel, creierul uman și-a dezvoltat capacitatea de a calibra și a readuce starea de echilibru în organism.
Așadar, orice lucru care aducea un dezechilibru corpului, trebuia îndepărtat. Iar apoi, dacă lucrul respectiv aducea daune corpului, creierul uman avea datoria de a reface stricăciunile aduse de stimulul respectiv.
Prima funcție apare în perioada preistorică
De cele mai multe ori, lucrurile care perturbau organismul omului erau cele care-i puneau viața în pericol omului. În concepțiile psihologiei evoluționiste, în antichitate, riscurile de a-ți pierde viața erau extrem de mari, cu mult mai mari decât cele din prezent.
Pe atunci, oamenii locuiau în peșteri, printre animalele sălbatice, singurele arme de apărare împotriva lor fiind focul, piatra și un băț. Dacă pui în balanță aceste arme cu sălbăticia în care el trăia, vei constata că omul era clar dezavantajat de situație. Drept consecință, șansele sale de a-și pierde viața erau foarte mari.
Cum instinctul conservator face parte din zestrea noastră genetică, omul știa încă de pe atunci că a-și pierde viața e ultimul lucru pe care și l-ar dori. Poate suporta să stea în frig, pierdut de semenii lui; poate sta în ploaie dacă nu are adăpost, corpul său fiind afectat a doua zi; poate să rămână singur apărându-se cu ce are la îndemână, dar când e vorba de propria viață, nu are voie să eșueze.
Astfel, cum perioada antichității a fost cea mai lungă dintre toate, în care pericolul morții era la tot pasul, principala sarcină a omului era supraviețuirea.
Reglarea corpului se realiza continuu, de îndată ce apăreau pericolul (ex: vedeai tigrul cum se apropie, te ascundeai, îți bătea inima cu putere, erai tensionat. Tigrul se îndepărta, deci și pericolul, dar inima tot bătea foarte puternic. Așadar, creierul tău îți aducea bătăile inimii la un ritm normal, pentru a nu apărea și alte probleme).
În consecință, creierul uman a avut de atât de multe ori de-aface cu situațiile premejdioase în care omul era să își piardă viața, încât a înțeles că supraviețuirea e cel mai important lucru pentru el.
Totodată, el a învățat să repare (să autoregleze) senzațiile din corp pricinuite de stimulul perceput ca fiind periculos. Astfel, ar fi rămas cu senzația pericolului, iar asta nu ar fi fost o opțiune deoarece ar fi fost continuu încordat psihic și fizic.
Așadar, creierul uman și-a dat seama că omul are nevoie de el să-l ajută să supraviețuiască. Așa că, de-a lungul timpului, a analizat toate situațiile în care omul a fost pus în primejtie și i-a analizat, totodată, comportamentul omului, ce a făcut acesta pentru a scăpa de primejdie.
Cum te ajută creierul să-ți continui viața
Însumând cele amintite până în acest punct, putem concluziona un lucru: creierul uman a constatat că omul, pentru a supraviețui, trebuie să facă una din două lucruri: fie să fugă de pericol, fie să se lupte cu el, înlăturându-l. Când a ajuns la această concluzie, creierul uman i-a zis omului:
„Stăpâne, ți-am analizat situațiile în care era să mori. Am constatat că ai rămas în viața fie pentru că ai luptat cu atacatorul, fie pentru că ai fugit de el. Așadar, de fiecar dată când vei fi pus în pericol, eu voi avea grijă de tine. Fie te voi face să lupți cu atacatorul (dacă am certitudinea că-l poți doborî), fie să te voi face să fugi, dacă consider că e mult prea primejdios.
Stăpâne, pericolul nu așteaptă. Poate fi vorba de o chestiune de câteva secunde să îți pierzi viața, deci nu ne jucăm. Nu ai timp așadar să cântărești deciziile. Eu dacă percep pericolul fie te pun să lupți cu el, fie fugi. Nu stăm la discuții. Analizăm noi după dacă chiar a fost periculos sau nu. Important este să rămâi în viață”
Totodată, ca să știi că ești în pericol, eu îți voi face corpul să reacționeze la pericol. Îți va bătea inima cu putere, pupilele ți se vor dilata, mușchii se vor contracta, vei transpira și vei deveni agreșiv dacă e nevoie să lupți cu pericolul, sau foarte precaut dacă e nevoie să fugi de el.
Desigur, dacă rămâi încordat, transpiri continuu, îți bate inima cu putere, îți faci singur rău. Așadar, o să am eu grijă să revii la starea inițială. Aceste schimbări sunt doar temporare, doar pentru a te avertiza de pericol, a te pregăti pentru el și a-ți mobiliza resursele pentru a-l doborî.
Așa s-a născut prima funcție a creierului uman, cea de supraviețuire, cunoscută astăzi drept mecanismul “luptă sau fugi”. Datorită experienței din perioada antichității, creierul uman și-a dat seama că asta este prima și cea mai importantă nevoie a omului: să supraviețuiască. Totodată, s-a născut și capacitatea creierului de a păstra corpul la parametri optimi.
Dar lucrurile nu se termină aici. Timpul a trecut, iar creierul uman a fost pus și în alte situații decât cele de supraviețuire: a căuta hrana, a conviețui cu semenii săi, a construi un adăpost.
Și-a dat seama că nu e de-ajuns să se tot ferească sau să lupte cu pericolele, pentru că la un moment dat tot va eșua. Așadar, a concluzionat că este mai bine fie să reducă din pericole, fie să își crească resursele în a lupta cu ele.
Pe baza acestora două, a mai învățat și alte lucruri și a început să construiască încet primele comunități de oameni și legătura cu ei, disciplinându-se, dezvoltând forme de atașament față de aceștia.
Astfel ajungem la cea de-a doua funcție: adaptarea la mediu.
2. Creierul uman asigură adaptarea la mediul în care trăim
Odată ce s-a obișnuit cu mediul în care trăiești și se ferește de pericole, creierul uman a început să examineze mediul respectiv. Voia să vadă ce aduce acest mediu și dacă-l poate ajuta să își mărească șansele de supraviețuire.
Așa a început să construiască case, să întemeieze adunări sătești și să conviețuiască cu semenii lui. A început să descopere și să construiască o lume mult mai complexă. Odată cu aceasta, o multime de noi stimuli au apărut în viața omului. Așadar, creierul a început să-i analizeze și pe aceștia.
Până acum creierul uman avea grijă doar de ce e în interiorul propriului corp. Acum are grijă de o multitudine de stimuli aflați în mediul exterior.
A început să lege relații cu semenii lui pentru că și-a dat seama că acest lucru crește șansa de supraviețuire. A ajuns la concluzia aceasta pe baza mecanismului “luptă sau fugi”, pe baza schimbărilor din corp aflate la activarea acestui mecanism, precum și calibrarea acestor schimbări la noii stimuli externi.
Creierul a făcut un pas înainte și a început să gestioneze mediul exterior, dar fără a uita de cel interior. Pentru creierul uman cea mai importantă funcție a rămas tot supraviețuirea, iar pe baza ei, în conformitate cu realitatea în care trăiește, creierul a început să dezvolte cea de-a doua funcție: calibrarea mediului exterior prin apelul la regularități.
Creierul uman i-a spus omului: „Stăpâne, mai ții minte când acel bizon a fost alergat de un leu și au venit ceilalți bizoni în ajutor? Leul a fost încercuit și atacat din toate părțile. Prin urmare, a fugit. Se pare că membrii aceleiași specii sunt mai puternici împreună. Ia să încercăm și noi asta. Să ne împrietenim cu alți oameni și să conviețuim cu ei. Poate vom fi mai puternici când apare pericolul”.
Și uite așa creierul a început să se adapteze la mediul exterior. Creierul uman a emis anumite ipoteze despre cum se va simți omul în diferitele contexte de viață, în funcție de mediul în care trăiește. Contextele de viață pot să difere foarte mult.
Așadar, creierul uman categorizează stimulii din aceste contexte și emite predicții cu privire la ele. Exemplu: dacă merg la școală voi găsi acolo o catedră, o dablă, niște bănci, colegii cu care să învăț și un profesor care predă lecția. Dacă e o materie care nu îmi place mă voi simți în acest fel și nu altul… și așa mai departe.
Așadar, creierul uman știe dinainte ce vrem noi să facem, cum să ne adaptăm la situații de viață diverse și cum să ne controlăm comportamentele condiționate de mediul în care trăim și de oamenii cu care avem contact.
Creierul uman și instinctul sexual
Totodată, creierul uman l-a determinat pe om să înceapă să lege relații intime cu semenii săi: “Stăpâne, la un moment dat tot vei muri cu atâtea pericole, dar ce poți face este să trăiești prin genele pe care le transmiți urmașilor tăi. Dacă-ți împrășii sămânța, ai șanse mai mari să faci asta. Așadar, supraviețuirea este strâns legată de reproducere. Ambele la fel de importante.
Dar reproducerea se poate realiza doar cu un partener de sex opus. Consecințele reproducerii fiind diferite pentru bărbați și femei. Așadar, creierul uman a început să facă predicții cu privire la ce se va întâmpla cu omul după reproducere, dacă mediul în care se află va fi sigur pentru supraviețuirea sa.
Astfel, creierul uman bărbătesc a tras concluziile: “Stăpâne, trebuie să îți împrăștii sămânța pentru a avea cât mai mulți copii. Cu cât faci asta mai des, cu atât șansa de supraviețuire a genelor tale este mai mare pentru tine.
Așadar, încearcă să te împerechezi cu cât mai multe femei, să fii sigur că ai moștenitori. Dacă faci asta, tu aduci copii și viitori adulți tribului în care trăiești. Tu îți aduci contribuția, iar tribul te va păstra.
Dacă însă tribul nu primește copii de la tine va considera că nu contribui la supraviețuirea rasei tale, la supraviețuirea și prosperitatea tribului. Așadar, se poate ca tribul să se răscoale împotriva ta și să te omoare sau să te dea afara din trib. Iar afară din trib șansele de supraviețuire sunt foarte foarte mici.
Hai așadar să îți împrăștii sămânța. Cu cât femeile sunt mai sănătoase, cu atât șansele ca copilul să fie sănătos sunt mai mari. Iar dacă copilul e sănătos, va fi puternic, deci va supraviețui și, odată cu el, și genele tale.
Și uite așa s-a format instinctul sexual la bărbați. Acum înțelegi de ce bărbații au impulsul de a se implica în comportamente sexuale cu cât mai multe femei ar putea. După același principiu de adaptare la mediu, făcând predicții pe baza a ceea ce se află în interiorul corpului, a tras și creierul uman al femeii câteva concluzii, dar diferite, adaptabile situației ei.
Creierul uman feminin a tras următoarele concluzii: “Stăpână, dacă îți împrăștii sămânța vei avea copii, ceea ce înseamnă supraviețuirea genelor. Vrei asta. Dar tu nu poți avea extraordinar de mulți copii. Înainte de a se naște, el stă nouă luni în corpul tău. Trebuie să ai grijă de el, pentru că dacă-l pierzi, asta te va afecta și pe tine (așa s-a format instinsctul matern).
Totodată, e nevoie ca tu și copilul tău să fiți protejați după ce acesta se naște. Așadar, e nevoie ca bărbatul cu care-l vei face să rămână cu tine pentru a-ți crește copilul. Așadar, ai nevoie de un bărbat care să fie cât mai puternic și sănătos pentru ca și copilul tău să fie moștenească aceste gene și să supraviețuiască, dar să ai garanția că rămâne lângă tine după actul sexual.
Și uite așa a apărut instinctul sexual la femei. Acum înțelegi de ce femeile sunt reticente la a face sex cu oricine, spre deosebire de bărbați.
Ele își doresc un bărbat cât mai fain, care are acces la cât mai multe resurse pentru a crește șansa de supraviețuire (bani, statut, posesiuni, recunoaștere, competență etc). Dar totodată, să există conexiunea emoțională și garanția faptului că ea și copilul ei vor fi protejați de acest bărbat.
3. Creierul uman duce la evoluție
În final, nelipsita evoluție. Orice lucru în lumea asta este înclinat creșterii și evoluției. În caz contrar, involuează. La el e și pentru creierul nostru. Din fericire, pentru creierul uman e aproape imposibil să involueze, pentru că e mult prea deștept.
După cum am ilustrat la primele două puncta, creierul uman s-a adaptat cerințelor mediului exterior și schimbărilor din mediul interior (din corp) cu o precizie extraordinară. Fără această adaptare, specia noastră nu ar fi rezistat. Dar asta e tot ce poate face creierul uman? Oh, nu. Mai poate face câte și mai câte!
Pe lângă faptul că a adus supraiețuire și adaptare, creierul uman a adus și prosperitate, performanță și rezultate în viața omului. Creierul și-a dezvoltat o a treia funcție: cea de autocorectare la apariția eșecurilor.
Exact. A treia cea mai importantă funcție este capacitate de învățare din greșeli, de a le corecta. Aici intră tot ceea ce înseamnă inventivitate, elaborare de idei, gândire pe termen lung și construcția de planuri.
Imaginează-ți cum ar fi arătat omenirea fără această funcție. Nu am fi avut internet, laptop, mașini, clădiri, pizza, electricitate, șosele, șosete, banul, poduri, benzină, bărci, vapoare, porturi, ceas, busolă, rucsac și nici încălțăminte.
De la stadiul de trăi în peșteri până în prezent, omul a evoluat pe baza nevoilor avute. Orice nevoie conștientizată a fost satisfăcută prin inventarea unor lucruri care îndeplineau funcția de a satisface respectiva nevoie.
Doar că, nu poți inventa ceva nou doar pocnind din degete. Creierul uman preia nevoia avută, caută în trecutul său diferite informații cu privire la acea nevoie și emite niște ipoteze, iar apoi le testează.
Spre exemplu, creierul lui Thomas Edison și-a dat seama că dacă am avea lumină pe timp de noapte, ar fi un lucru extraordinar (am putea prelungi activitățile și în timpul nopții, am lumina străzile, făcând drumurile sigure etc.)
Apoi a căutat în trecut și a descoperit că există o astfel de lumină, dar care vine de la lumânări. Se consuma rapid, lumina produsă era foarte slabă și era costisitoare.
Apoi a început să elaboreze predicții: dacă folosim ceva care poate să imite lumina lumânărilor? Dar să fie mai puternică, mai de durată și mai ieftină.
Apoi a început să testeze aceste predicții în mod practic, construid diferite unelte și instrumente prin care să își valideze ipoteza.
De fiecare dată când eșua, el nu făcea altceva decât să apeleze la cea de-a treia funcție a creierului: de a învăța din greșeli. Astfel, după multe predicții corectate și recorectate a apărut becul.
“Nu am dat greș. Doar am găsit 10.000 de moduri care nu au funcționat. Cel mai sigur mod de a reuși este întotdeauna să încerci încă o dată.” – Thomas Edison
La fel au făcut mulți alții înaintea lui, după el, și o vor face și alții de aici înainte. În timpurile prezente Elon Musk caută soluții de a construi rachete care să ducă oamenii pe Marte, spre a coloniza planeta.
Compania sa SpaceX a fost fondată în 2002 în scopul producerii rachetelor care să ducă oamenii pe planeta Marte. A avut eșecuri destul de mari de-a lungul timpului, dar în 2015 racheta Falcon 9 a fost lansată și a aterizat în siguranță pe Pământ. Încă nu au fost duși oameni pe Marte cu rachetele lui Musk, dar el continua proiectul.
Thomas Edison a inventat becul în 1879. Elon Musk a construit primul prototip de rachetă care să ne ducă pe Marte în 2015. Din punct de vedere temporal e doar o diferență de doar puțin peste 100 de ani, dar din punct de vedere al evoluției, de la bec la rachete e destul de mult cât să înțelegem ce este evoluția.
Și ambele au plecat de la a treia funcție pe care o are creierul uman: cea de autocorectare. Oare câte și mai câte putem scoate din mințile umane doar dacă respectăm și aplicăm această funcție?
Concluzie
Creierul uman este cea mai puternică unealtă pe care o putem avea. El menține echilibrul interior al corpului la parametri optimi, reglează echilibrul dacă apar modificări și asigură supraviețuirea.
Creierul uman are capacitatea de a face ordine în haosul existențial, de a categoriza stimulii din mediul exterior astfel încât să trăim o viață cât mai trainică. El asigură conviețuirea cu cei din jur și ne ajută să ne adaptăm la modul de viață propus de mediul în care trăim.
În cele din urmă, creierul uman duce la autoîmbunătățirea lucrurilor create și a propriei persoane prin funcția sa de corectare a greșelilor. Probabil că ai mai auzit asta, dar e adevărat: să nu îți fie frică să greșești pentru că prin eșec creierul își exercită a treia funcție și, în final, va produce rezultatul dorit.
Ce ar trebuii să reții din acest articol
Intenționat am formulat acele monologuri în care creierul uman vorbește cu omul, adresându-i-se cu “Stăpâne, avem o problemă, uite cum putem s-o rezolvăm”. Într-adevăr, tu ești stăpânul propriei tale minți. Ai grijă de ea și folosește-o în necesitățile tale.
Creierul uman este probabil cea mai importantă unealtă pe care a avut-o omenirea și pe care o va avea de aici înainte. La fel e și pentru tine. În orice punct din viața ta te-ai afla, oricât de jos ai fi, dacă folosești creierul uman, dacă-ți folosești mintea, poți dobândi tot ce-ți dorești.
Lucian Pușcașu
P.S. Un al doilea articol pe aceeași tematică, dar care tratează miturile false despre creier, poate fi citit dând click aici.
Dacă nu ai timp de citit, acest articol poate fi parcus și în format video pe YouTube
* Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la newsletter pentru a primi săptămânal informații suplimentare prin e-mail. Totodată, nu uită să acorzi un Share acestor randuri pentru a vedea și prietenii tăi ceea ce citești, un Like paginii de Facebook, precum și un Follow pe Instagram, pentru a rămâne în contact cu viitoarele postări de pe blog. În cele din urmă, materialele psihoeducaționale sunt livrate și în format video, prin platforma YouTube. Așadar, te invit să ne vedem și acolo, abonându-te la canal.*
#dezvoltarepersonală #psihologie #psiholog #psihoterapie #psihoterapeut #semped #sănătateemoțională #sănătatemintală #psihoeducație #psihologiepozitivă #dezvoltareprofesională #blogger