De câte ori nu ne-am spus că nedreptatea e la tot pasul, Dumnezeu doarme, iar justiția e oarbă? Tendința de exagerare și de victimizare apare în mod firesc când percepem nedreptatea. Dar a gândi în acest mod nu ne va aduce o viață caracterizată de echitate și dreptate? Mă îndoiesc.
Nedreptatea este o component inerentă vieții. Viața este pur și simplu nedreaptă uneori. Dar viața e alcătuită din evenimentele externe, independente de puterea noastră personală. Așadar, dacă nedreptatea nu poate fi schimbată la nivel exterior, poate ar fi momentul să ne uităm în interior.
În prima parte a acestui artcol vom oferi o perspectivă stoică asupra nedreptății și cum trebuie ea tratată pentru a o tolera mai ușor, iar în cea de-a doua vom oferi principii psihologice prin care să combatem percepțiile nedreptăților din viața noastră.
Nedreptatea și insultă
Prima este mult mai gravă, bineînțeles. A doua nu reprezintă o problem atât de mare, pentru că aduce doar ofensă și nu vătămare. În orice caz, unii oameni cred că chiar și prin a doua li se aduce un prejudiciu atât de mare încât ar prefera să fie loviți fizic, mai bine.
Unii oameni parcă abia așteaptă să fie insultați sau să li se comită o nedreptate. Trăiesc într-o lume plină de dramă unde ei sunt în rolul principal, jucând protagonistul ideal de victimă. Acești oameni sunt, ironic, și cei mai ușor afectați când li se comite nedreptatea.
Desigur, durerea fizică poate fi uneori mai ușor suportată decât cea emoțională. Dar durerea emoțională nu se poate petrece fără acordul nostru. Așadar, de ce ai vrea să înduri o vătămare fizică decât una emoțională, când poți alege ca vătămarea emoțională să nu aibă nicio consecință aversivă asupra ta?
Bineînțeles că nedreptatea cauzează neplăceri. Nu negăm faptul că aduce durere. Ce negăm este trebuința de dreptate absolută. Nu ne aștepta de la oameni și de la viață să fie întru totul drepte cum suntem noi înșine.
Înțeleptul simte durerea, căci nu poate fi indeferent la simțămintele inimii sale. Cu toate astea, el nu este copleșit de ea, ba dimpotrivă: el caută să o înțeleagă și să o aline, vindecându-și rănile, iar apoi bandajându-le.
Nedreptatea este necesară?
Desigur, poate te gândești că era mai bine ca oamenii să nu facă toate aceste lucruri rele. Însă dorința ta este una utopică. Neamul omenesc nu este fără pată, Oameni capabili de a face rău se găsesc oriunde. Tocmai de aceea înțeleptul este o persoană atât de rară și valoroasă.
Pe timp de pace, generalii și comandanții armatelor nu își pot pune în valoare abilitățile vitale pentru a salva o populație. În schimb, acest lucru se întâmplă doar în vreme de război. Oare tu nu îți poți dovedi și valoriza înțelepciunea doar în context de nedreptate și insultă?
Până la urmă, nedreptatea are și ea folosul ei. Îl pune pe om la încercare, în a-și testa cumpătarea, stăpânirea de sine și ajunge să se cunoască mai bine pe sine. Căci în ce circumstanțe iese adevăratul caracter la iveală: pe ape liniștite sau pe pâmânturi șubrede?
Seneca ne reamintește că cei drepți sunt chemați pe un drum abrupt și plin de hârtoape. Nici n-ar trebui să fie altfel, pentru că pe un drum neted nu se poate ajunge sus. Cum altfel își poate dovedi un om sieși înțelepciunea, dacă nu prin a îndura cu calm nedreptatea și insulta?
Nedreptatea când ne este comisă, ne face să valorizăm mai mult prezența dreptății. Căci cu cât avem parte mai mult de prima, cu atât tânjim mai mult după cea de-a doua.
Înțeleptul nu este înfrânt de cele exterioare care-l apasă, nu se lasă ademenit de plăcerile efemere, și nu se lasă intimidate de temeri nerealiste. Tot Seneca ne învață că pe cel înțelept nu-l poate atinge nici nedreptatea, nici insulta.
Nedreptatea nu-l atinge pe omul înțelept
Nedreptatea nu poate ajunge la cel înțelept. Nedreptatea este compusă din prejudicii și lucruri imorale aduse înțeleptului. Dar înțeleptul nu cunoaște decât binele și virtutea în gândirea și în fapta sa.
E ca și cum ar vorbi două limbi diferite. Dacă vine la tine un chinez și te înjură pe limba chineză, tu nu vei înțelege ce ți-a spus, prin urmare, nu te va afecta. La fel, înțeleptul nu pleacă urechea decât la ce a fost învățat: bine și virtute. Orice alt lucru înafara îi este indiferent.
Desigur, nedreptatea și insulta aduc consecințe negative în plan extern. Poate dăuna la imaginea omului, la statutul său. Îi pot fi luate lucruri și diverse beneficii în plan social. Însă înțeleptul nu pune preț pe aceste lucruri. Tot ceea ce are valoare pentru el este deja depozitat în interiorul lui, unde nedreptatea și insulta nu pot ajunge.
Nedreptatea aduce pierderi, într-adevăr. Dar aceste pierderi sunt importante? Pentru înțeleptul nostru nu există lucru valoros care să nu fie în afara controlului său. Căci dacă ar fi înafară, prin definiție, înțeleptul nu l-ar mai valoriza.
Invulnerabilitatea nu constă în a nu fi niciodată lovit, ci în a nu te lăsa rănit. Astfel, e mai fericit omul pe care nu-l afectează nicio nedreptate decât cel căruia nu i se face nicio nedreptate.
Oamenii te pot lua de lângă familia ta, aruncându-te în închisoare, dar nu-ți pot lua iubirea și recunoștința pe care le-o porți în suflet. Oamenii te pot părăsi în cele mai grele momente, dar nu pot lua de la tine valoarea personală. Oamenii pot aduce blasfemii icoanelor și simbolurilor divinității, însă toate acestea lucrări ale omului perfid nu aduc nicio pagubă lui Dumnezeu. Universul nu poate fi rănit de ele.
La fel e și pentru omul înțelept. El trăiește oricum în acord cu Universul, indiferent de cât de mult ar încerca oamenii să-i fure, prin diferite metode, conexiunea reală cu divinitatea și natura.
Virtutea e mai puternică decât nedreptatea
Crezi că virtutea și binele prețuit de înțelept pot fi diminuate de prezența nedreptății? Nicidecum! Virtuțile în sine, înțelepciunea, cumpătarea ori curajul nu pot fi mărite sau micșorate în vreun fel. Ele pur și simplu există. Prin urmare, virtuțile, bunul cel mai de preț, nu pot fi umbrite de prezența nedreptății.
Astfel, învățăm că lucrurile exterioare pot fi folosite după bunul plac, dar dacă e să fim amenințați de vreo insultă sau nedreptate, ne putem debarasa ușor de ele. Până la urmă, cui i-ar fi greu să renunțe la ceva ce nu este al său, ceva ce este străin?
Demetrius, care avea cognomenul de Poliorcetes, cucerise Megara. Întrebându-l pe filosoful Stilbon dacă pierduse ceva, acesta din urmă răspunse: “Nimic, tot ce-mi aparține este cu mine”. Și totuși, averea îi fusese furată, fiicele îi fuseseră luate de dușmani, iar țara a fost luată în stăpânire de cuceritori. La fel este și omul înțelept care și-a ascuns ceea ce are cel mai de preț în interior.
Viața ia înapoi doar ceea ce a oferit. Virtutea nu este dată de viață, ci e creată de om. Prin urmare, n-o poate lua. Bunurile exterioare sunt trecătoare. Dacă tu mi-ai luat banii, casa, mașina, acele lucruri doar și-au schimbat stăpânul.
La fel, le poți pierde și tu. Dacă tu știi din start că tot ceea ce este exterior poți pierde, de ce te-ai atașa de ele? De ce ai avea convingerea că le vei avea pentru totodeauna?
Cum să nu mai fi neîndreptățit niciodată
Când cineva te tratează rău sau spune lucruri rele despre tine, amintește-ți că face sau spune aceste lucruri considerând că este potrivit, acționând după modul lui propriu de gândire nesănătos și nu al tău. În consecință, dacă cineva are o părere falsă, fiind o persoană care a fost înșelată, ea e cea care suferă răul.
Nedreptatea nu vine de la persoana care abuzează, ci din judecata ta că astfel de om te insultă și neîndreptățește. Prin urmare, ori de câte ori cineva te provoacă, fii conștient că propria ta opinie este cea care te provoacă. Ironia este că, pentru ca acțiunea sa să aibă succes, trebuie să fii complice la ea. Succesul abuzatorului depinde de opinia ta că a reușit.
Pot să îmi mișc picioarele fără să alerg, dar nu pot să alerg fără a-mi mișca picioarele. Pot sta în apă fără să înot, dar nu pot înota fără a fi în apă. La fel, dacă cineva suferă o nedreptate, e obligatoriu ca ea să fie săvârșită. Însă dacă nedreptatea e săvârșită, nu e obligatoriu ca eu să sufăr de pe urma ei.
Deci dacă suntem provocați, asta e pentru că ne-am permis să fim provocați. Ne putem controla cu ușurință pe noi înșine (pornirea violentă sau tulburătoarea) prin întârzierea trecerii de la impresia unei insulte la judecata obiectivă cu privire la faptul dacă s-a comis nedreptatea.
Împărțirea acestor două evenimente, „impresia” de „judecata care”, este esența utilizării corectă a impresiilor, necesară pentru menținerea unui echilibrului emoțional. Depinde de noi să ne luăm timpul necesar pentru a trece de la impresia inițială la judecata corect evaluativă a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, prin schimbarea percepției.
Judecata corectă poate fi de forma, „Această persoană își propune să mă insulte, încercând în mod intenționat să mă rănească: dar acest lucru nu poate face, pentru că binele meu se află în întregime în dispoziția caracterului meu moral și asta este complet dincolo de influența acestei persoane.”
Metode de a tolera mai bine nedreptatea
Am folosit argumente metaforice și filosofice pentru a înțelege și a ne schimba modul de raportare în ceea ce privește nedreptatea. Acum, îți voi oferi câteva principii psihologice mai practice pentru a-ți dezvolta capacitatea de a tolera nedreptatea.
1. Așteaptă-te să ți se comită o nedreptate
La începutul fiecărei zile, împăratul filosof Marcus Aurelius își spunea că peste parcursul întregii zile va întâlni o mulțime de oameni răi și lacomi, i se vor comite fel de fel de acte pline de nedretate, i se vor aduce prejudicii, va fi defăimat și batjocorât de cei din jur. Astfel, el își pregătea dinainte mintea de a intra pe un teren al nedreptății.
2. Desensibilizare progresivă
Este partea practică a principiului anterior enunțat. Expune-te fie în imaginar, fi în plan concret, în situații în care să fii insultat sau să ți se comită o nedreptate. Poate ți se pare puțin ciudat, gândindu-te că e o atitudine nebunească să cauți singur nedreptatea. Însă dacă faci legătura cu principiul stoic de mai sus, vei înțelege ceea ce spun.
Însăși viața aduce cu sine o mulțime de evenimente nedrepte pe care noi nu putem să le evităm. Prin exercițiul mental propus de Marcus Aurelius, noi putem conștientiza scenariile pe care, oricum, le vom întâmpina.
3. Autoironia. Psihologia filmului “8 Mile”
Nimeni nu dă motiv de râs dacă râde de sine însuși.
La sfârșitul filmului “8 Mile”, în batalia rap dintre el și Papa Doc, Rabbit (Eminem), a avut prilejul să își spună primul versurile, dând astfel tonul asupra cum se va desfășura battle-ul respectiv.
Dacă nu ai cunoștințe despre cultura Rap-ului sau despre filmul “8 Mile”, îți spun eu că ideea unui battle este să spui chestii adevărate, umilitoare despre concurentul tău. Câștigă cel care scoate la iveală cele mai multe defecte ale celuilalt, pe ritm de rap și versuri în consecință.
Contrar așteptărilor, Rabbit (Eminem), nu l-a insultat sau denigrat pe Papa Doc. Cel puțin, nu din prima. A început prin a scoate în evidență toate lucrurile nasoale care se petrec în viața sa: că stă cu mama sa într-o rulotă, că e alb-caucazian și nu negru, cum se așteapta să fie un rapper adevărar, că prietenul său e un pămpălău care s-a împușcat singur în zona organelor genitale, că cineva i-a furat prietena și a făcut sex cu ea.
Când a venit rândul lui Papa Doc, acesta și-a înghițit cuvintele. Pur și simplu nu mai avea ce să zică efectiv. Rabbit și-a zis cu mândrie toate defectele și situațiile umilitoare prin care trecuse. Ce mai putea concurentul să mai spună? Astfel, Rabbit a câștigat battle-ul, concursul și respectul tuturor celor din public.
Concluzie
Stoicul care este victima abuzului știe că nu este nici dezavantajat, nici rănit de astfel de nedreptate, deoarece singurul bine este virtutea și acțiunea motivată de virtute, iar singurul rău este viciul și acțiunea motivată de viciu.
Printre aceste rele sunt pornirile violente sau tulburătoare, care sunt contrare rațiunii, care apar din emiterea unor judecăți de evaluare false despre ceea ce este bine și rău, una dintre surse fiind credința eronată că a fi victima abuzului altor persoane este ceva dăunător.
Înțelegând că lucrurile rele spuse despre noi sunt într-adevăr false, individul care deține aceste opinii false se înșală singur și, dezavantajat de aceste false credințe. Spre o astfel de persoană, filosoful Epictet ne îndeamnă să fim blânzi, deoarece modul în care i s-a părut lucrul i-a făcut rău și, în consecință, e mai puțin uman decât ar putea fi.
Lucian Pușcașu
***Dacă nu ai timp de citit, acest articol poate fi parcus și în format video pe YouTube.***
* Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la newsletter pentru a primi săptămânal informații suplimentare prin e-mail. Totodată, nu uită să acorzi un Share acestor randuri pentru a vedea și prietenii tăi ceea ce citești, un Like paginii de Facebook, precum și un Follow pe Instagram, pentru a rămâne în contact cu viitoarele postări de pe blog. În cele din urmă, materialele psihoeducaționale sunt livrate și în format video, prin platforma YouTube. Așadar, te invit să ne vedem și acolo, abonându-te la canal.*
#dezvoltarepersonală #psihologie #psiholog #psihoterapie #psihoterapeut #semped #sănătateemoțională #sănătatemintală #psihoeducație #psihologiepozitivă #dezvoltareprofesională #blogger