Cu siguranță că ne-am pus amândoi măcar o singură dată întrebarea „de ce oamenii sunt atât de răi?”. În momentele critice din viața noastră, apăsați de povara răutății semenilor noștri, am fost tentați să credem că ființa umană este în esență rea și că este predestinată să facă doar rău și că binele și răul „în balanță” sunt doar chestiuni relative, predominant fiind răul.
Din fericire, în realitate, oamenii nu sunt, „chiar atât de răi pe cât am crede.” Ceea ce numim noi „binele și răul dintr-o persoană” este doar o părere subiectivă care se formează în funcție de experiențele de viață, context și de ceea ce valorizăm.
Din păcate pentru noi, credința cum că „oamenii sunt răi” e o credință nu doar falsă, dar și una care ne face rău. Ne creează suferință psihologică, ne face mai defensivi și ne răpește șansa la a avea legături reale cu ceilalți oameni.
În acest sens, am căutat să scriu un articol cu argumente științifice care să însumeze motivele principale pentru care un om este „rău”, Astfel, dacă vei înțelege motivele din spate pentru care un om se comportă cum se comportă, poate că vei fi mai puțin afectat de credința nerealistă cum că „oamenii sunt răi”.
1. Traume din copilărie
Binele și răul dintr-un om își au originea, din punct de vedere psihologic, în copilăria sa. Atunci se pun bazele personalității sale. Dacă copilul are parte de un mediul validant, caracterizat de iubirea necondiționată a părinților, el va crește un adult sănătos. Astfel, va deveni, ceea ce numim noi, „un om bun”.
Pe de altă parte, dacă mediul său este toxic, invalidant, în care predomină conflictele dintre părinți, abuzul emoțional și pedepsele, e foarte posibil ca acel copil să dezvolte traume emoționale.
Aceste traume emoționale vor avea drept consecință în viitorul adult o viziune distorsionată asupra lumii și asupra propriei persoane, un stil comportamental toxic pentru el însuși și pentru ceilalți și o tendință inconștientă de a îndeplini nevoile emoționale din copilărie, tendință care de cele mai multe ori se va concretiza în comportamente deviante de la ceea ce numim noi “bine”.
Așadar, cam așa devine un copil, ceea ce numim noi „un om rău”: prin traume emoționale, din nefericire. Acum, dacă te regăsești în această situație, vreau să știi că nu e vina ta că ai ajuns aici, dar ești responsabil pentru consecințele comportamentale. Mai mult decât atât, este de datoria ta să le vindeci și nu a abuzatorului sau a altcuiva.
2. Limbajul răutății
Între un mediu nevalindat și traumele emoționale drept rezultat se interpun o multitudine de variabile care accentuează sau diminuează trauma respectivă. Printre acestea am amintiti anterior conflictele dintre părinți, pedepsele și lipsa iubirii necondiționate.
Dintre aceste variabile este una semnificativă care conturează binele și răul dintr-o persoană. Această variabilă, aș numi-o eu, este limbajul răutății. Explicația e destul de intuitivă, dar mă voi folosi de un exemplu.
Dacă ești copil și auzi toată ziua limba română, vei învăța fie că vrei, fie că nu, limba română. Dacă ești copil născut de o mamă româncă și un tată german, stând într-o casă în care se vorbește doar nemțește, tu vei învăța germana fie că vrei, fie că nu, cu toate că ești și de origine română.
Așa e și cu binele și răul dintr-un om. Dacă copilul vede doar abuz, înjurii, conflicte și pedepse, bineînțeles că acesta va fi limbajul pe care-l va învăța, limbaj pe care noi îl numim “răutate”. Era vorba aceea: copilul spune și face ceea ce vede acasă. Poate acum are mai mult sens.
3. Obediența
Nu voi îndetalia acest subpunct pentru că am scris deja un întreg capitol despre el care poate fi citi dând click aici. Pe scurt profesorul Stanley Milgram a făcut un experiment în care a vrut să vadă cât de obedienți sunt oamenii. Experimentul a constat în administrarea unor electroșocuri (bineînțeles, false) de către niște oameni obișnuiți unor actori.
Persoanele alese în cadrul experimentului trebuiau să administreze tot mai multe electroșocuri, până când actorii care le primeau nu mai puteau vorbi de durere. Cum se ajungea în asemenea situație?
Aici e apogeul experimentului: deși actorii gemeau și strigau de durere, participanții erau îndemnați de profesorul care conducea experimentul să continue administrarea electroșocurilor, în ciuda durerii pricinuite.
Rezultatul era șocant: majoritatea dintre ei erau în stare să administreze electroșocuri în ciuda pragului critic de mult depășit și a strigătelor de durere ale actorilor. Acești oameni nu erau selectați dintr-un eșantion special care să desemneze binele și răul. Ei erau pur și simplu oameni normali ca mine și ca tine.
Explicația principală a experimentului a constat în obiediență. Oamenii preferau să asculte de o figură autoritară, care să le spună ce să facă, în cazul nostru, profesorul care îi îndemna să continue administrarea electroșocurilor.
Oamenii aceștia pot fi catalogați drept „răi”? Poate că au făcut un lucru rău, dar acest lucru era influențat de variabila de tipul obediență.
4. Psihologia comportamentală (behavioristă)
Psihologia comportamentală (behavioristă) este o ramură a psihologiei științifice care se ocupă cu studiul comportamentelor. Una dintre asumpțiile ei principale este că comportamentele își vor crește frecvența dacă există o recompense administrată în urma aplicării lor.
Spre exemplu, dacă ajut un om, am satisfacția personală. Dacă performez la job, am satisfacția profesională, un salar covnenabil și laude din partea șefului. Așadar, voi fi tentat să fac mai des un anumit comportament dacă el îmi aduce beneficii.
O categorie de comportamente analizată de psihologia behavioristă este reprezentată de pedepse. Se pare că pedepasa actioneaza ca recompensă (întărire negative) pentru cel ce o aplică.
Spre exemplu, dacă îmi lovesc copilul când plânge, va tăcea iar pe mine nu mă va mai durea capul de la plânsul său. Dacă îl lovesc când îmi cere bani, nu va mai cere și-mi vor rămâne mie mai mulți. Dacă îl tratez cu indiferență, el nu-mi va comunica mie problemele lui, deci voi avea mai mult timp pentru ale mele.
Astfel, evităm o gramadă de lucruri nasoale daca pedepsim. Din păcate, pedepsele aduc consecințe negative celor care le suportă, iar la nivel social, pedepsele sunt recunoscute ca fiind uneltele unui “om rău”. Așa devenim din ce în ce mai agresivi și într-o arie mai largă. În acest sens, binele și răul dintr-un om sunt învățate la nivel comportamental.
5. Convingeri iraționale
Dacă psihologia behavioristă se ocupă cu studiul comportamentelor, psihologia cognitivă se ocupă cu studiul cognițiilor, sau a tiparelor de gândire, mai non-formal spus. Astfel, una dintre problematicile tratate este dată erorile cognitive (erorile de gândire) pe care le comite mintea umană.
Astfel, una dintre erori s-a dovedit a fi tendința noastră de generalizare în urma acțiunilor. Mai simplu spus, pe baza unor comportamente particulare tragem anumite concluzii în mod eronat cu privire la o persoană.
Spre exemplu, dacă Daniel vorbește urât cu familia lui, are conflicte cu prietenii săi și își abuzează emoțional prietena, avem tendința de a crede că Daniel este o persoană agresivă și, în sens general, rea.
Dar aceste comportamente sunt săvârșite în contexte de viață luate izolat, respectiv, familie, prieteni și relație. În schimb, Daniel poate fi foarte respectos la facultate vorbind manierat cu profesorii, poate fi amabil la job, spunând “mulțumesc” și „te rog” și poate fi plin de recunoștință față de vărul său Ion.
În acest caz, dacă am urma logica generalizării, binele și răul în Daniel se bat cap-în-cap și nu am putea lua o decizie catalogându-l ca fiind bun sau rău. Alternativa la această distorsiune cognitivă numită generalizarea este evaluarea comportamentelor luată particular.
Alternativa constă în a evalua comportamentele în situații specifice și nu valoarea și etichetarea persoanei în general. De fapt, niciodată nu vei avea suficiente date să faci o evaluare generală asupra unei persoane. Doar din acest principiu și fără să le mai citești pe celelalte poți deduce că “binele și răul” dintr-o persoană este o chestiune irațională, fără temei, dar să continuăm.
6. Umanismul și Societatea
Umanismul este un alt curent din psihologie pe care l-am detalia deja în acest articol (a avut multe vizualizări și aprecieri, deci merită citit).
Pe scurt, Umanismul spune că omul, în esența sa, este bun. Problema este societatea care nu-l lasă să-și manifeste potențialul. Astfel, el dezvoltă anumite nevroze care iau forma a ceea ce numim noi, gândirea și comportamentele unui om rău.
Așadar, Umanismul spune că omul este bun, doar că de el s-au “alipit” de-a lungul timpului lucruri care nu sunt bune și care, drept consecință, i-au schimbat înclinația naturală de a fi. Tot în articol am dat exemplul celebrului filmul “Joker”, regizat în 2019. În acest film vei vedea clar cum un om devine “rău” din cauza societății.
7. Manifestarea Umbrei
O altă abordare a domeniului psihologiei este psihologia jungiană, fondată de Carl Gustav Jung. Una dintre marile asumpții de la care pleacă această paradigmă este faptul că fiecare om are, ceea ce numește psihologul elvețian, o Umbră.
Umbra conține acele manifestările refulate ale personalității noastre datorită cerințelor și standardelor sociale la care suntem supuși. Aceste manifestări refulate sunt consecințele „părții întunecate” din fiecare persoană.
Jung spune că fiecare om are această parte întunecată și că este de datorita fiecăruia să o înțeleagă, scopul final fiind de a integra Umbra în propria personalitate pentru a deveni personalită complete.
Dar pentru a atinge idealul propus de Jung e cale lungă. Până acolo avem de-a face cu multe manifestări ale Umbrei care sunt, de cele mai multe ori, distructive pentru noi înșine și pentru cei din jur.
Aceste manifestări le numim noi “rele”, dar de fapt, ele doar sunt, există, conform lui Jung. Așadar, binele și răul, în psihologia jungiană există, dar nu au același sens ca în gândirea noastră cotidiană. Ideea propusă de această paradigmă este că binele și răul trebuie acceptate și integrate în propria personalitate pentru a nu mai exista consecințele negative, ceea ce putem observa și cataloga ca fiind „răutate”.
8. Lipsa virtuților și valorilor personale
Acest punct e mai mult o perspectivă personală, dar care este susținută de diverse idei propuse de știința psihologică. În primul rând, aduc în prim plan importanța valorilor personale. Valorile personale fac parte din esența unei persoane, ele ducând la o viață împlinită și fericită.
Valorile nu pot fi “rele” sau greșite. Oamenii care au valorile personale puternice și pe care le pun în practică nu au cum să facă rău celor din jur.
Arată-mi tu un om care valorizându-și familia a părăsit-o, unul pentru care credința în Dumnezeu e valoarea primordială înjură și blestemă sau un altul care comite înțelăciuni și infracțiuni, valorizând dreptatea. Desigur, sunt oameni care vor să pară virtuoși, dar nu sunt. Nu ne referim la ei, ci la aceia care chiar valorizează idealuri și principii proprii.
La o analiză intuitivă, putem observa că valorile personale dau naștere a tot ceea ce este contrar așa numitului “rău din om”. Prin urmare, dacă îți lipsesc valorile personale, vei fi mult mai înclinat să faci lucruri rele. Dacă ai valori cardinale puternice, ele vor situa comportamentele tale în limitele „binelui”.
În al doilea rând, vreau să analizăm rolul virtuților (care, după părerea mea, pot deveni și valori cardinale uneori). Virtuțile sunt un concept preluat din filosofie. Filosofii antici credeau că împlinirea personală și o viață fericită poate fi atinsă prin trăirea virtuților (curajul, cumpătarea, înțelepciunea etc.).
Tot filosofii antici, analizând societatea în ansamblu și pe individ în mod particular, au ajuns la concluzia că binele și răul există în fiecare om, iar cea care scoate la iveală binele și distruge răul este virtutea.
Și e destul de intuitiv și aici: un om care trăiește cumpătarea nu se va îmbolnăvi de la excesul de plăceri, mâncăruri și băuturi, dar se va menține sănătăs prin păstrarea unui echilibru. La fel, un om care trăiește înțelepciunea va lua deciziile în mod calculat, dobândind cele mai bune rezultate și nu va acționa impulsiv, regretând la final.
Așadar, atât valorile cât și virtuțile acționează ca un scut împotriva “răului din lume” și dezvoltă o gândire în jurul ideilor propuse de respectivelor valori și virtuți, având drept consecință comportamente pe măsură, care să reflecte ceea ce numim “binele”.
Rolul oamenilor “răi” în viața ta
Ca în fiecare articol, avem scris și o parte pragmatică prin care vreau să îți ofer invitația la acțiune. De data aceasta o voi face printr-o formă mai motivațională, dar care are substrat psihologic.
Datorită legii universale care spune că „Atragi ceea ce ești” reiese ca oamenii care sunt în jurul tău sunt oglinzi ale personalității tale. Cei care îți fac răul sunt acolo pentru a te împinge spre o treaptă superioară a evolutiei tale. Până la urmă, binele și răul pot fi “trambuline” pentru evoluția ta.
Gandeste-te la cei din jurul tău, în momentele în care crezi că îți greșesc și te fac să îți pierzi încrederea, ca un „rău necesar” pentru evolutia ta. Află din interacțiunea cu ei care sunt vulnerabilitățile tale și începe să lucrezi la ele.
Binele și răul din viața de zi cu zi
Continuând ideea de la punctul anterior, într-o perspectivă logico-pragmatică, am putea spune că răul e absența binelui. Asta înseamnă că în viața noastră se pot întâmpla lucruri bune sau mai puțin bune. Însă după cum știm din psihologia cognitive, binele și răul nu ia forma evenimentelor, ci noi suntem cei care dăm o conotatie pozitivă sau negativă respectivelor evenimente din viața noastră.
Spre exemplu, pentru un șomer construcția unei fabrici de pâine poate însemna salvare. Însă pentru un ecologist poate însemna doar poluarea naturii.
Tot ceea ce e în jurul nostru capătă o conotație pozitivă sau negativă în funcție de cum suntem noi construiți, mai exact, de cum ne-am educat mintea să perceapă respectivele lucruri. Ele sunt, de fapt, de sine statatoare.
Mai departe, actiunile oamenilor care aparent îți fac mai mult rău decât bine sunt așa pentru că tu alegi să le vezi în acest fel. Schimbându-ți gândirea și încercând să vezi lucrurile dintr-un alt unghi și într-o mai accentuată profunzime, îți poți da seama ca ei sunt acolo pentru evoluția ta.
O persoana care ți-a trădat încrederea e acolo pentru a te face mai prudent. O persoană care a abuzat de bunătatea ta e acolo pentru a te face să înveți lectia auto-aprecierii, a te valoriza pe tine în primul rând, apoi pe alții.
O persoană care nu acceptă ajutorul tău, deși tu ai intenții bune, te învață că mai întâi trebuie să ai ceva ca să dai ceva și te învață să crești tu prima data pentru ca apoi sa îi ajuți pe cei din jur. Știu că acestea sunt cuvinte frumoase și că în realitate e mult mai dificil decât sună, dar am încredere că vei lucra zilnic la noul tău stil de a fi.
Binele și răul – o chestiune relativă
Transformarea însași durează câteva secunde. Este o modificare de percepție, o schimbare a lentilelor prin care privim. Daca privim lumea ca și când noi am fi un ciocan, atunci toate lucrurile la care ne uitam ar arăta ca un cui.
Dacă ne modificăm punctul de vedere și, în loc de ciocan, considerăm că suntem un șurub, atunci totul ar arăta ca o piuliță. Percepțiile noastre sunt întotdeauna colorate de modul în care ne vedem pe noi înșine și de hotarârile pe care le luăm în ceea ce privește binele și răul, a aceea ce este bun si a ceea ce este râu, corect și gresit, a ceea ce ne place si a ceea ce nu ne place.
Binele și răul – o perspectivă științifică
Astfel, percepțiile și interpretările noastre sunt cele care ne afectează emoțiile și nu incidentul în sine. Percepțiile și interpretările noastre sunt cele care neagă responsabilitatea și aduc acuze. Pe cine acuzi tu pentru egoismul tău? Pentru dependențele tale? Pentru eșecurile tale?
Acum e momentul de a nu mai fi o victimă. Acceptă responsabilitatea și îti vei accepta
egoismul, dependențele și eșecurile. Totodata, vei lasa să iasă generozitatea, blândetea și dreptul tău divin de a avea totul.
Binele și răul – o metaforă spirituală
Dacă răul din noi e absenta binelui atunci logic ar fi să marim binele din noi. 🙂 Asta înseamnă că trebuie sa creștem acele trăsături spirituale și de personalitate atât de mult încât răul să dispară încetul cu încetul: încredere de sine, inteligență emoțională, iubire, abilități de comunicare și relaționare etc.
Acest lucru se poate realiza prin diferite metode: apelul la un psihoterapeut, la un duhovnic, la schimbarea stilului de viață, a anturajului și, poate cel mai important, a examinării propriei identități, a propriei minți și a propriei existențe.
Concluzie
Binele și răul sunt concepte relative, care își au origine în filosofie, dar care pot fi examinate științific, până într-un anumit punct, cu ajutorul paradigmelor și teoriilor psihologice. Astfel, descoperim că binele și răul din lume și din oameni sunt doar simple etichete, chestiuni iraționale pe care le punem asupra lor în mod eronat.
Ceea ce vedem este, de cele mai multe ori, un rezultat al unor experiențe de viață nefericite, soldate cu diferite traume, stil comportamental nesănătos și al unui stil de gândire irațional și a unei societăți imperfecte.
Poate cea mai bună recomandare pentru tine ar fi ca atunci când te gândești la binele și răul din lume, cu precădere la răul dintr-o persoană, să încerci să înțelegi că ea are a ajuns în acest punct fiind “o victimă a sorții” și nu din rea voință.
Dacă vei renunța la etichetele de tipul “binele și răul”, îmbățișand ideea de a înțelege trecutul omului din fața ta și poate chiar de a-l accepta și empatiza cu acesta, vei fi cu un pas mare mai aproape de a fi… OM.
Lucian Pușcașu
P.S. Acest articol l-am scris într-o manieră pur științifică, psihologică. Dacă îți dorești un articol care să trateze aceeași problematică, dar într-o manieră filosofică, poți găsi dând click aici.
***Dacă nu ai timp de citit, acest articol poate fi parcus și în format video pe YouTube.***
* Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la newsletter pentru a primi săptămânal informații suplimentare prin e-mail. Totodată, nu uită să acorzi un Share acestor randuri pentru a vedea și prietenii tăi ceea ce citești, un Like paginii de Facebook, precum și un Follow pe Instagram, pentru a rămâne în contact cu viitoarele postări de pe blog. În cele din urmă, materialele psihoeducaționale sunt livrate și în format video, prin platforma YouTube. Așadar, te invit să ne vedem și acolo, abonându-te la canal.*
#dezvoltarepersonală #psihologie #psiholog #psihoterapie #psihoterapeut #semped #sănătateemoțională #sănătatemintală #psihoeducație #psihologiepozitivă #dezvoltareprofesională #blogger