Călătoriile sunt asociate cel mai adesea cu un timp de relaxare și de recreere. Adesea oamenii folosesc călătoriile drept recompensă pentru munca grea făcută de-a lungul timpului. Uneori, chiar o transformă într-o escapadă, o formă de a ieși din realitatea în care trăiesc și pe care o tolerează tot mai puțin.
Dincolo de toate acestea, călătoriile pot constitui o adevărată oportunitate de învățare și de creștere personală. Vizitând diferite locuri și luând contact cu alte culturi și nații de indivizi, te poți îmbogăți atât intelectual cât și emoțional.
Mai presus de toate, călătoriile aduc adevărate beneficii sănătății mintale și emoționale. Călătoriile te fac mai rezilient, mai inteligent emoțional, îți întăresc mintea și te familiarizează mai mult viața în ansamblul ei, întârindu-ți totodată încrederea în competențele tale că poți face față oricărei provocări vei întâmpina.
La momentul în care scriu acest articol, am vizitat două țări din Europa și câteva orașe din Statele Unite. Bineințeles, am fost foarte interesat să vă ce impact au avut toate acestea asupra minții mele.
Așadar, am căutat să înțeleg experiențele avute și să mă documentez în această direcția. Și m-am decis să împărtășesc cu tine concluziile pe care le-am tras. Prin urmare, am extras cele mai importante 10 beneficii pe care călătoriile le aduc sănătății mintale.
1. Călătoriile dezvoltă o perspectivă mai obiectivă asupra realității
Durerea emoțională vine cel mai adesea din cauza faptului că exagerăm consecințele pozitive și negative ale experiențelor pe care le avem. Considerăm că lucrurile rele ce ni se întâmplă sunt mai catastrofice decât sunt de fapt, și că lucrurile bune spun despre noi că suntem mai importanți decât suntem.
Filosoful stoic Epictet a înțeles acest lucru cu aproape două milenii înainte ca psihologia să devină știință. În scrierile sale, el afirmă că “înțelepciunea e folosirea corectă a reprezentărilor mintale”.
Eu trăiesc viața în funcție de cum înțeleg eu realitatea în care exist, cu ajutorul minții mele. Iar în funcție de cum înțeleg eu realitatea, îmi creez anumite reprezentări, adică imagini și expereriențe emoționale cu privire la acele aspecte ale realității cu care am contact.
Spre exemplu, dacă am ajuns în Franța și pot vedea tot Parisul din Turnul Eiffel, înțelegerea mea asupra realității, adică asupra Turnului Eiffel și a Parisului e mult mai aprofundată decât dacă l-aș fi văzut într-un film sau din poze.
Dar ce se întâmplă când eu îmi construiesc reprezentări greșite despre viață? Dacă am parte de un episod traumatic în care încrederea mi-a fost trădată de un apropiat, voi avea tendința să cred că toți oamenii sunt de neîncredere, ceea ce nu este în acord cu realitatea obiectivă.
Așadar, călătoriile îmi oferă oportunitatea să experimentez viața așa cum e ea, nu cum o condiționează greșelile minții mele să fie. Astfel, cum ar spune Epictet, devin mai înțelept pentru că-mi folosesc corect reprezentările, adică-mi folosesc corect mintea.
2. Călătoriile cresc toleranța la ambiguitate
Singurul lucru care nu se schimbă este schimbarea. Prin urmare, ambiguitatea și incertitudinea sunt inevitabile. Problema e că mintea umană nu a fost construită în așa fel încât să iubească necunoscutul, ci a fost făcută să satisfacă primele nevoi umane, printre care cea de siguranță.
Prin urmare, orice lucru care este contrar siguranței, mintea îl percepe ca fiind dăunător. Ceea ce e diferit poate fi perceput ca fiind amenințător. Drept rezultat, apare anxietatea. Astfel, cu cât devenim mai dependenți de siguranță, cu atât suntem mai temători și mai anxioși.
Soluția constă în a obișnui mintea cu situațiile neprevăzute. Dacă până acum voiam siguranța dată de ceea ce e vechi, cu care sunt obișnuit, acum fac din noutate, din situațiile noi de viață “o a doua natură”.
Astfel, îmi creez un nou stil de gândire, la contactul cu noi contexte de viață, contexte pe care le pot experimenta cu ajutorul călătoriilor. Drept consecință, eu îngloblez în sistemul meu de gândire mult mai multe perspective cu privire la viață, care este prin natura ei mult mai vastă decât pot eu înțelege. Ambiguitatea care creea odată anxietate, acum e percepută ca normalitate, iar eu am încredere în mine că pot face față situațiilor noi ce vor apărea.
3. Scade șansa de a dezvolta tulburări de anxietate
Ambiguitatea îmi poate cauza anxietate, dar dacă ea nu mai e percepută ca fiind negativă, nu va mai produce consecințe dăunătoare pentru mine, de tipul simptome de anxietate.
Dacă ne expunem, nu mult, dar moderat, unor medii contaminate de bacterii, vom oferi oportunitatea anicorpilor noștri să-și facă treaba și astfel, să devină mai puternici.
Însă dacă la fiecare mic pericol de îmbolnăvire, fie ea și o tuse seacă sau un simplu strănut, sufocăm anticorpii noștri cu medicamente de tot soiul, nu-i mai lăsăm să-și exercite funcția. Astfel, vom avea, pe termen lung, un sistem imunitar din ce în ce mai slăbit și vom fi tot mai expuși la diferite probleme medicale, fie ele minore.
Același lucru e valabil și pentru sănătatea noastră mintală, pentru imunitatea noastră psihologică. Dacă ne expunem la medii diferite de cele cu care eram obișnuiți, creierul dezvoltă o reziliență în fața incertitudinii și se familiarizează mult mai ușor cu necunoscutul.
Astfel, devenim mai isteți. Nu doar că ne vom simți confortabili cu necunoscutul, dar vom găsi și soluții la probleme mai rapid și mai eficient. Anxietatea este înlocuită cu încrederea în propriile competențe că putem face față situațiilor neprevăzute.
4. Crește capacitatea de a asumare a riscurilor
Riscurile pot aduce pierderi, dar și câștiguri. Însă cele două sunt diferentiate de capacitatea mea de a face față situațiilor neprevăzute. Dacă eu trăiesc mereu în același mediu, nu pot ști de ce sunt capabil și trăiesc la un nivel subdezvoltat.
Însă dacă uneori îmi mai schimb mediul, mă confrut cu noi probleme și sunt forțat să le găsesc rezolvare. Făcând acest lucru de mai multe ori, mintea mea începe să spună “ok, văd că te descurci în situații noi de viață. Prin urmare ești destul de competent. Așadar, îți poți lua niște riscuri calculate, pentru că sunt destul de sigur că te vei descurca”.
Drept consecință, nu se va mai pune semnul egal între “risc” și “pierdere”, ci între “risc și câștig”. Istoria ne confirmă că progresele înregistrate de-a lungul epocilor timpului a avut la bază comportamentele de risc a unor indivizi luați izolați, a unor adunări de oameni sau chiar a întregii națiuni.
Dacă Cristofor Columb nu ar fi inițiat o călătorie a cărui scop era să demonstreze că pământul nu este plat, acesta nu ar fi descoperit America în 1492.
Evoluția personală luată particular și evoluția umanității luată la scală largă, nu pot exista decât prin asumarea riscurilor. Ceea ce este sigur și cunoscut nu are valoare în evoluție, ci doar în menținere. Ceea ce e nesigur și necunoscut deschide noi porți de creștere și îmbogățire.
5. Te “purifică” de cultura în care ai crescut
Personalitatea unui individ e inevitabil legată de cultura de care aparține. Fiind obișnuit din primii ani de viață cu tradiții, obiceiuri și un anumit stil de gândire, există riscul ca individul să se identifice excesiv cu toate acestea, care poate cauza probleme de ordin emoțional.
Soluția este să te expui la alte culturi, să ai contactul cu noutatea, să difereniezi între ceea ce e nou de ceea ce ai fost învățat, să înglobezi în stilul tău de a fi elementele care sunt congruente cu tine și, în final, să-ți definești singur identitatea prin ceea ce este caracteristic ție, selectat din toată diversitatea culturală de care ai avut parte.
Acum nu spun să-ți uiți cultura sau să o renegi, ci doar să lași o portiță pentru îmbogățirea ei prin contactul cu altele existente. Istoria ne confirmă că civilizațiile cele mai înfloritoare, precum Grecia ori Imperiul Roman, au cunoscut cea mai înfloritoare perioade atunci când au permis altor culturi să adere la sistemul lor cultural, îmbogâțindu-l.
6. Diminuează gândirea narcisică și o crește pe cea realistă
O opinie personală e că narcisimul modern e o problemă gravă care se va solda, mai devreme sau mai tarziu, cu diferite probleme de ordin emoțional. Studiile confirmă că nivelul narcisismului a crescut extrem de mult în ultimele decenii. În mod concret, sentimentul granduozității al boierilor și al înalți-funcționarilor secolului XX este egal cu cel al tinerilor din ziua de astăzi.
Dacă eu mă consider special și important este pentru că mediul în care am trăit mi-a confirmat acest lucru (performanțe ridicate la școală, părinți care m-au alintat excesiv, recompense primite fără niciun merit). Dar ce voi face când nu voi mai trăi în acel mediu? Voi avea reacții emoționale foarte puternic negative. Voi fi furios și nefericit.
Gândirea noastră e ancorată în mediul în care stăm cel mai mult și în care am crescut. Sunt suficiente șanse încât să fii important în acel mediul, mai ales în epoca promovării individualismului. Pentru că în ziua de azi sunt suficiente șanse să mă autorealizez, pentru că timpurile o permit mult mai mult decât în trecut.
Dar ce voi face când nu voi mai avea toate dovezile să-mi confirme cât sunt de important? Dacă sunt un muzician care-și pierde auzul? Dacă sunt un pictor care-și pierde vederea? Dacă sunt un bun profesionist ieșit la pensie? Dacă sunt un om de succes care pierde totul?
Călătoriile te ajută să adopți o perspectivă mult mai amplă și mai bogată asupra vieții. Călătorind, îți dai seama cât de neînsemnat ești în comparație cu diversitatea lumii reale. Ești pus în postura de a ieși din cutiuța ta mică unde erai cel mai bun, cel mai frumos, cel mai inteligent și să gândești la o scală mult mai largă.
Când filosoful cinic Diogene a fost întrebat de unde provine și unde este casa lui, el a răspuns că ește “un cetățean al Universului”. Într-adevăr, călătoriile ne învață că nimic nu este cu adevărat al nostrum și că importanța noastră e aproape inexistentă comparabilă cu diversitatea lumii vii. Călătorind înveți să prețuiești tot ceea ce ai, dar fără a fi atașat de bunurile tale: reputație, obiecte, persoane etc.
7. Călătoriile te conectează la momentul prezent.
Pentru că eu am tendința să judec viața conform cu experiențele mele din trecut, pot comite erori grave cu privire la viitor. Ajung să trăiesc alte contexte de viață, dar cu aceleași gânduri din trecut. Practic eu trăiesc trecutul și nu mă bucur de experiența momentului prezent. Spre exemplu, dacă eu am fost abuzat când eram copil, am tendința să judec toți oamenii ca fiind ne deîncredere.
Însă dacă călătoresc ajung să am parte de stimuli care “să-mi zguduie” realitatea mea din trecut. Dacă eu am încercat să ridic în ultimii 10 ani de zile 3 afaceri și am apelat la ajutor din partea oamenilor, dar acestea au dat faliment și colaboratorii au fugit cu banii, sunt foarte tentat să spun că viața e grea, că oamenii nu sunt de încredere și că prosperitatea se atinge doar pe cont propriu.
Însă dacă ajung în Statele Unite și observ atitudinea de colaborare între oamenii de success, între insituțiile puternice existente și observ o atitudine de colaborare și respect între șef și angajat, e posibil să mai dau o șansă planurilor mele de business.
8. Călătoriile dezvoltă gândirea critică
A gândi critic înseamnă să am capacitatea de a discerne între informația falsă de cea adevărată, să fac distincție între informația proastă de cea bună. Informațiile nu vin doar din cărți, ci și din experiențe. Iar experiențele au loc la contactul cu mediul.
Însă dacă eu stau în același mediu tot timpul, mintea mea va creea aceleași expectanțe și, în mare, aceleași experiențe. Prin urmare, mintea mea nu se va mai obosi să gândească pentru că deja cunoaște rezultatul. De ce să consum resurse mentale când știu deja ce se va întâmpla? Astfel, gândirea critică se pierde.
Însă dacă am parte de noutate, de contexte noi de viață, de medii străine, îmi țin nu doar spiritul treaz, ci și mintea mea va rămâne lucidă și chiar mai puternică, mai rezilientă. Îi ofer continuu minții mele “material de lucru, iar ea nu-și va lua concediu”.
Trebuie să remarcă că gândirea critică e un act rafinat al minții umane, nu dobândit prin zestrea genetică cum e, să spunem, instinctul de supraviețuire, de alimentație sau de reproducere. Tocmai de aceea e atât de greu de obținut și atât de ușor de pierdut.
9. Luăm decizii mai bune
Comportamentele decizionale stau la baza experienței și cunoștințelor pe care le avem în raport cu situația despre care urmează a se lua respectiva decizie. Asta înseamnă că luăm decizii bazate pe trecut.
Însă e foarte probabil ca noua decizie pe care eu trebuie să o iau să nu aibă de aface cu nimic din ceea ce am testat și experimentat eu până acum. Ba mai mult, tendința creierului este să tragă concluzii pripite în astfel de situații. E mult mai ușor să apelezi la stereotipuri decât să gândești critic.
Prin urmare, există șansa de a lua decizii greșite doar pentru că plecăm dintr-o premisă greșită, adică apelând la trecut. Sau mai rău, să nu luăm decizia deloc din frică și nesiguranță. Dar prezentul nu este totuna cu trecutul, iar călătoriile imi confirmă tot mai mult asta prin contextele de viață pe care le experiențiez, diferite de tot ceea ce am avut parte până acum.
Astfel, deciziile mele sunt “curățate” de trecut, de emoțiile disfuncționale și pot aborda situația decizională într-o lumină mult mai rațională.
10. Experimentezi frumusețea lumii vii
Dacă primele nouă beneficii își găsesc fundamentul în știința psihologică, cel de-al zecelea am hotărât să fie unul mai metaforic.
Îmi aduc aminte cum, împreună cu un grup de aproximativ 100 de tineri am ajuns pe culmile Marelui Canyon. Locul pe care l-am văzut prima data la 8 ani în desenul animat “Viața cu Louie” și, ulterior, doar în filme, era acum la picioarele mele. Și într-adevăr, eram fascinat de nuanțele de culori roșiatice ale coastelor stâncoase, aproape la fel de mult cum eram de incapacitatea mea de a cuprinde doar cu o vedere întreg peisajul.
Totodată, e trist să-mi aduc aminte că din toți tinerii care eram, n-am văzut maim ult de 3-4 care să se oprească să se conecteze în mod real cu acel loc de poveste. Aproape toți se înghesuiau la poze, iar după ce-și primeau porția, se plângeau de faptul că au mult de mers până la ieșire.
Așadar, trebuie să lăsăm călătoriile să ne ofere posibilitatea de a ne conecta în mod real cu darurile pe care ni le oferă. Dacă transformăm călătoriile într-un prilej de validare prin niște poze, și acesta e doar un exemplu, care servesc faptului că suntem “cool”, mai bine am face altceva.
Și mă opresc cu articolul aici. Dacă cineva m-ar pune să dau mai multe detalii, i-as spune pur și simplu: “Nu pot. Trebuie să fii acolo să înțelegi”. Pentru că frumusețea lumii vii nu se explică, se experiențiază, se trăiește.
Lucian Pușcașu
***Dacă nu ai timp de citit, acest articol poate fi parcus și în format video pe YouTube.***
* Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la newsletter pentru a primi săptămânal informații suplimentare prin e-mail. Totodată, nu uită să acorzi un Share acestor randuri pentru a vedea și prietenii tăi ceea ce citești, un Like paginii de Facebook, precum și un Follow pe Instagram, pentru a rămâne în contact cu viitoarele postări de pe blog. În cele din urmă, materialele psihoeducaționale sunt livrate și în format video, prin platforma YouTube. Așadar, te invit să ne vedem și acolo, abonându-te la canal.*
#dezvoltarepersonală #psihologie #psiholog #psihoterapie #psihoterapeut #semped #sănătateemoțională #sănătatemintală #psihoeducație #psihologiepozitivă #dezvoltareprofesională #blogger