Sari la conținut
Home » Blog » Cum am ajuns psiholog. Povestea mea și a proiectului “Semped”

Cum am ajuns psiholog. Povestea mea și a proiectului “Semped”

psiholog

Dacă ești de ceva vreme în comunitatea Semped, probabil că te-am obișnuit de-a lungul timpului cu informații concrete despre cum să-ți păstrezi sănătatea mintală și cum să te dezvolți personal. Te-am obișnuit cu activitatea mea de psiholog prin intermediul acestor articole.

Am încercat, cum am știut mai bine să îți fiu alături în problemele pe care le ai și să îți ofer practici și soluții acolo unde am știut de cuvință. Astfel, am căutat să îți ofer cele mai bune informații într-o formă pragmatică, iar apoi să îți ofer sprijin emoțional atunci când îmi prezentai o problemă personală.

Însă de data aceasta voi face lucrurile într-un mod ușor diferit. Acest articol reprezintă harta proiectului „Semped” pentru anul 2022. Pentru aceasta, va trebui să însum toate cele câte s-au întâmplat până în prezent, în decursul ultimilior aproape 6 ani.

Mie nu îmi place să vorbesc despre mine, realizările mele sau experiențele mele de viață foarte mult. Consider că este mai important să găsim soluții pragmatice pentru problemele care se ivesc decât să plictisesc cititorul cu ce fac eu cu mine și cu viața mea.

Dar îmi dau seama că e e important să mă revelez ție, să observi ce fel de om sunt și să cântărești singur dacă merit anteția și încrederea ta, pentru că nu vreau să existe o relație formală între noi, un schimb de servicii și atât. 😊

Așadar va fi un articol mai profund și personal, dar și concis și pragmatic care va conține doar informații despre ce s-a întâmplat cu acest proiect până în prezent, iar în proiectul viitor îți voi prezenta direcțiile lui viitoare. Prin urmare, îți scriu pentru a ști la ce să te aștepți pe viitor.

Până atunci, acest mail va conține povestea mea în a ajunge psiholog și acestui proiect, schimbările prin care am trecut atât eu cât și creația mea, precum și rezultatele pe care le-am acumulat. Am simțit nevoia să îți scriu acest mail pentru a mă conecta mai ușor cu tine, citiroul pe care probabil nu-l voi întâlni niciodată, dar căruia sper să-i fiu de folos cum pot mai bine. 😊

Tot ce pot spera este că-l vei găsi insporațional, autentic și plin de emoții.

Drumul și realizările de până în prezent

Totul a început în 2016. Eram un licean care se pregătea pentru examenul de bacalaureat și admiterea la Facultatea de Psihologie. Am simțit inspirația să fac din viața mea și ideea de psihologie pentru următorii ani, mai mult decât o profesie, ci o chemare, o vocație, un mod de a fi.

Așadar, în următorii ani mi-am investit toate resursele și am făcut toate eforturile de care am putut da dovadă pentru a face acest ideal tot mai realizabil.

Astăzi, nu pot spune că mi-am realizat visul, însă sunt pe drumul cel bun. Am terminat Facultatea de Psihologie și formarea în psihoterapie cognitiv-comportamentală. Am avut rezultate în ședințele de terapie 1 la 1. Totodată, am scris peste 200 de articole ce au fost citite de câteva sute de mii de ori.

La început eram un licean timid care abia învăța să scrie niște articole pe tematica psihologiei, care studia zilnic să-și ia examenele și căruia îi placea foarte mult să citească și să socializeze.

Însa timpul a trecut… un timp de aproape 6 ani de zile. Iar în 6 ani au apărut rezultate și odată cu ele, și schimbările atâta la mine ca om, cât și la proiect.

Un gest de solidaritate față de propria mea vocație de psiholog

Eram încă la liceu când am scris primul articol. Nu aveam un public, nu aveam cunoștințe avansate în psihologie, nu aprofundasem scrirea pentru a transmite informațiile profesionist. Practic, scriam un nimic pentru nimeni.

Însă pentru mine nu era important. Dacă ar fi fost o chestiune formală, ar fi trebuit să aștept până sa ajung psiholog și să scriu și să ofer servicii doar pentru bani. De ce aș începe un proiect de genul așa? De capul meu? Poate aș fi salvat timp și energie pentru că oricum nu aveam să primesc nimic de la nimeni. Dacă era să încep după ani de zile de experiență, lucrurile ar fi fost pur profesionale.

Însă acel prim articol a fost un simbol și un mesaj față de mine însumi. A fost dovada vie a faptul că îmi descoperisem misiunea și că sunt îndatorat să o urmez și să o respect cu sârguință. Da, poate era prost scris, da poate nu avea treabă 100% cu psihologia, da venea de la un băiat care nici n-a intrat la facultate. Însă dincolo de toate acestea, a fost un gest al demnității, plin de solidaritate, un gest de angajament față de drumul pe care mi-am propus să-l urmez.

Într-o lume în care majoritatea așteaptă ba să li se ofere fără muncă, ba să prindă oportunitatea bună, ba să gasească cel mai convenabil drum, ba să aibă garanție câștigului și evitarea pierderii, un puști de 19 ani a găsit curajul să ofere din prea-puținul său fără a aștepta ceva înapoi.

Majoritatea oamenilor merg odată cu valul, lăsându-se purtați de curent (părerea oamenilor, oportunități pe piață, alegerea joburilor scrit după beneficii materiale, căutarea siguranței) . Eu am găsit puterea și inspirație de a merge împotriva acestor curenți creându-mi singur valul chiar dacă nu aveam nimic.

A fost o dorință pură, venită din inimă ce l-au făcut pe tânărul nostru să parieze cu anii săi de viață, sperând la un ideal, un viitor în care educația emoțională și sănătatea mintală vor fi valorizate.

Unii o pot numi aroganță considerând că vreau să fiu “cineva” pentru că mă simt în măsură să scriu. Alții, o pot numi amatorism pe motiv că nu aș fi avut niciun drept să scriu de vreme ce încă nu eram un psiholog cu experiență. Însă în conștiința mea, eu știu că am făcut-o doar pentru a fi unealta în mâinile unui ideal, acela de a promova educația emoțională și sănătatea mintală.

Anii au trecut, dar efortul și-a găsit folosul.

Cum am intrat la Facultatea de Psihologie

Eram în clasa a 12a și-mi știam chemarea. Dar pentru a o îndeplini aveam un drum lung de parcus. Știam că sunt nevoit să parcurg acest drum al măiestriei și că orice Maestru a fost mai întâi discipol, iar eu nu făceam excepție.

În cazul meu, drumul de o mie de mile începea cu Facultatea de Psihologie, iar testul meu avea să fie Admiterea la această facultate și examenul de Bacalaureat. Drept urmare, clasa a 12a fost anul speranței și al muncii pentru mine.

Dimineața meargeam la liceu, după-amiaza rămâneam singur în clasă peste program pentru a profita de liniște în scopul studiului materiilor pentru bacalaureat: română, matematică și biologie, iar noaptea studiam pentru admitere.

Învățasem foarte mult. Fructificam fiecare oră liberă pe care o aveam doar pentru a-mi dovedi mie însumi că nu m-am înselat, că pot urma psihologia, că pot face o schimbare și că va veni perioada în care voi aduce o reală valoare oamenilor din România pe partea de psihologie și educație emoțională.

Erau 3 facultăți importante de psihologie la noi în România: cea din Iași, cea din Cluj și cea din București. Bineînețels că prima intenție a fost să mă înscriu la toate trei sperând că voi intra la măcar una. Dar din păcate, facultățile făceau înscrierile în zile apropiate, mie fiindu-mi imposibil să mă prezint la toate trei simultan. Așa că a trebuit să aleg doar una, care a fost Clujul.

De loc, sunt din Bacău, iar Clujul era cam departe. Pe lângă asta Iașiul e mai aproape și nu exista admitere, ceea ce ar fi făcut lucrurile mai ușoare și mai sigure. Totuși, știam că facultatea de la Cluj e mult mai bună, iar eu cum nu doream să ajung un psiholog de duzină, am zis că trebuie să îmi asum un asemenea risc. Așa că am dat Bucureștiul și Iașiul la o parte în favoarea Clujului.

Din cei aproape 800 de studenți care și-au depus dosarul pentru a intra la Facultatea de Psihologie, doar 350 aveau să intre pentru că aceasta era limita, iar din aceste 350 de locuri doar 70 erau bugetate de către stat.

Admiterea era media dintre examenul scris al facultății și media de la bacalaureat. Problema nu era doar faptul că mai mult de jumătate aveau să rămână fără pe dinafară, dar și că eu nu aveam suficienți bani la acea vreme să îmi plătesc facultatea dacă intram. Așadar, trebuia sa mă bat cu alți 10 oameni pe un loc bugetat, altfel aveam să încerc la anul.

Am luat nota 10 la admitere, făcând media cu nota de la bac am intrat cu exact 9,30. Am fost al 70-lea student intrat, ULTIMUL PE LOC BUGETAT… Universul mă testase, iar eu trecusem testul. Pentru mine, profesia de psiholog începuse în momentul în care scrisesem primul articol și-l publicasem pe blogul “Dezvoltare Interioară”.

Pentru mine era dovada faptului că mi-am descoperit vocația. Apropo, întâiul articol despre care tot vorbim era despre cum să îți descoperi vocația. Iar prin faptul că reușisem să iau admiterea, eram dovada vie că nu eram un impostor care scrie din motive puerile sau greșite, dar că eram psihologul care trăiește și experimentează pe propria piele. Articolul poate fi găsit aici. Îți poți da seama cum gândeam și cum scriam pe atunci.

Decăderea

Am început viața de student și odată cu ea am avut acces și la beneficiile sale. Am avut experiențe pe care nici n-am putut să visez când eram la liceu, iar acum ele erau o normalitate. Însă nu am uitat niciodată de evoluția mea ca om. Tot ce testam și experimentam era pentru a construi identitatea viitorului psiholog ce aveam să devin.

Începusem să învăț psihologie nu doar la facultate, într-o formă teoretică, dar din orice lucru care mi se întâmpla și orice interacțiune pe care o aveam. Astfel că, seara înainte de culcare, îmi revizuiam parcursul zilei, îmi trceam experiențele prin filtrul propriei rațiuni și a teoriilor pe care le învățam la facultate. Așa, începusem să-mi dezvolt simțuri și abilități de psiholog.

Într-adevăr niciodată nu mi-am neglijat datoriile ca om și ca student și am sprijin pe oricine a apelat la mine, cu o singură excepție: nu mai scriam pe blog… 

Trecuseră 3 ani de zile, iar aveam undeva la 23 de articole pe blog… Strânsesem câțiva oameni care mă citeau și care aveau încredere în mine într-adevăr, dar 23 de articole în 3 ani e un număr ce trădează superficialitate.

Eram duminică seara înaintea ultimelor două examene, la o săptămână distanță de a-mi da examenul de licență. Aveam să fiu psiholog licențiat, exact cum mi-am dorit, dar nu mă simțeam vrednic. Făcusem o promisiune pe care nu o respectasem, sau pe care o respectasem doar parțial.

Începusem să mă simt nevrednic, impostor și nerecunoscător pentru darul pe care l-am primit. Dovedisem în urmă cu 3 ani că pot primi Misiunea dar într-un final, parcă refuzasem să o îndeplinesc.

Am dat examenele, le-am luat. Am luat și examenul de licență. Devenisem psiholog licențiat și urma să-mi încep formarea în psihoterapie cognitiv-comportamentală și să primesc atestatul de liberă practică de psiholog clinician.

Lucrurile mergeau excelent în exterior. De fapt, puteam spune că mi-am realizat visul, sau cel puțin prima parte din el. Dar ceva în mine mă măcina, si anume lipsa mea de implicare în viețile oamenilor.

Astfel, imediat după ultimele examene și teste și finalizarea examenului de licență, colegii mei plecaseră ba în club, ba la petreceri, ba într-o bine meritată vacanță.

Eu reîncepusem să scriu…

Revenirea

Astfel, în vara anului 2016 scrisesem primul articol pe blog, chiar înainte să iau admiterea, iar până la finalizarea facultății aveam 23 de articole.

În vara anului 2019, imediat după ce terminasem facultatea, începusem să scriu articolul cu numărul 24. Am continuat să scriu și, în paralel să fac pregătirea în psihoterapie care avea să dureze 2 ani de zile. Astfel, astăzi, în iarna anului 2022, tu citești articolul cu numărul 215….

Dacă mi-a luat 3 ani să scriu 23 de articole în primii ani, în următorii 2 și jumătate am scris 192. E început de 2022. Am în plan să scriu încă pe atât pănă la finalul anului. Dar mai multe despre planurile acestui an în viitorul articol.

Concluzia e că din momentul acela nu mi-am mai neglijat niciodată misiunea. Mi-am făcut îndatoririle atât față de facultate, cât și față de voi, cititorii. Am continuat să aprofundez psihoterapia și am început activitatea de psiholog clinican.

Drept dovadă am avut zeci de clienți mulțumiți și câteva sute de mii de citiri ale articolelor. Eu devenisem ceea ce-mi doream încă de pe băncile liceului, iar Dezvoltare Interioară devenise unul dintre cele mai citite bloguri din România pe partea de educație emoțională și sănătate mintală.

Denumirea proiectului

La început l-am numit “Dezvoltare Interioară”. Pe atunci domeniul dezvoltării personale încă nu era bine dezvoltat, nu știam mare lucru despre psihologie așadar am dat un nume intuitiv care să reflecte ideile și dorințele mele de la acea vreme: aceea de a ajuta oamenii să facă schimbări în interiorul lor: adică în felul cum gândesc, cum se simt și cum se comportă.

După aproape 5 ani am ajuns să înțeleg psihologia și mintea umană la un cu totul alt nivel. Am investit totuși mii de ore în acest domeniu, iar viziunea și idealurile s-au schimbat și ele, însă nu și-au pierdut esența.

Am înțeles că ceea ce imi doream eu la un nivel intuitiv în urmă cu apoape 6 ani și anume: să fiu aproape de oameni, să să mă îngrijesc de nevoile lor emoționale, să înțeleg tainele minții și sufletului uman și să stăpânesc arta scrierii poate fi concretizată în modalită practice dacă mă bazez pe concepte și direcții din psihologia științifică, adică sănătatea mintală și educația emoțională.

Așadar, mi-am dat seama că numele proiectului merită o nouă semnificație, bazată pe noul nivel atins și anume SEMPED. Semped este un acronim pentru sintagma “sănătatate emoțională și mintală prin psihoeducație”. Adică ceea ce am încercat eu să fac de-a lungul anilor în mod inconștient și ceea ce voi face eu de aici înainte în mod conștient și profesionist.😊

Rezultatele

Acum, vreau să îți prezint cifrele pe care le-am adunat în ultimii aproape 6 ani, dintre care mai bine de 80% au fost dobândite în ultimii doi ani.

Articole publicate: 215

Abonați activi prin e-mail: 2.558

Urmăritori pe Facebook: 10.095

Vizitatori unici: 187.760

Citiri ale articolelor: 445,865 (dintre care 211.443 în ultimul an)

Mai nou, am pornit și un canal de YouTube având în prezent 44 de clipuri și 257 de abonați.

Totodată, am făcut și un cont nou de Instagram pe care postez „pastile de psihologie”. Adică, filmulețe scurte, de maxim 1 minut, în care prezint diferite concepte despre educația emoțională sau sănătatea mintală.  

Totodată, am primit sute de mesaje prin e-mail de la oameni cu privire la probleme și poveștile lor de viața. Asta înseamnă că există încredere și deschidere pentru psihologie și educație emoțională.

Cifrele cresc de la lună la lună, iar asta înseamnă că sunt pe drumul cel bun. Ducând lucrurile la o scală mai largă, acesta nu e un rezultat și un merit personal, ci și al nostru ca români, ca țară.

Aceste cifre sunt o garanție a faptului că educația emoțională și sănătatea mintală încep a fi valorizate în România. E o dovadă a faptului că românii au renunțat la preconcepții de genul “doar nebunii au nevoie de psiholog”, “educația în România e făcută prost sau inutilă”, “în România psihologia e făcută prost sau de mântuială”.

Ba mai mult, cifrele mele sunt neînsemnate comparativ cu ale altora, mult mai în față decât mine. Exista nu doar psihologi, ci și antreprenori, autori, gânditori, oameni de cultură, oameni de afaceri care au rezultate înzecite și însutite față de mine pe domeniile și nișele lor.

În meditațiile mele, mă rog ca rezultatele mele să nu fie niciodată un motiv de mândrie și laudă, ba dimpotrivă, să fie cărămizile misiunii mele. De fiecare dată când voi primi critici, defăimări, sau chiar îndoieli cu privire la mine, la misiunea mea și la profesia pe care o slujesc, aceste cărămizi să fie cele care mă vor menține concentrat și conectat la viziunea mea.

Eu unul vreau să fiu o unealtă în mână acestui ideal, al promovării educației emoționale în România. Iar dacă simți și tu că rezonezi cu acest ideal, atunci te invit să mi te alături. Pentru că împurenă putem fi puternici, putem construi comunități, putem avea un impact, putem produce rezultate, putem schimba o țară, putem îmbunătăți viețile celor din jurul nostru.

Aceasta este povestea tănărului care terminase liceul și care devenise în timp psihologul psihoterapeut care visase să devină. 😊 Ce va urma de aici înainte? În următorul articol îți voi scrie planul pentru 2022 și chiar pentru următorii ani în ceea ce privește activatea mea de psiholog. Articolul poate fi citit aici.

Așadar, acum e momentul să-mi scrii în ce direcție ai dori să meargă lucrurile în acest an, ce ți-ai dori să se întâmple de la proiectul Semped? Voi căuta să țin cont de părerea ta, deci nu ezita să mi-o scrii în comentarii.

Lucian Pușcașu

* Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la newsletter pentru a primi săptămânal informații suplimentare prin e-mail. Totodată, nu uită să acorzi un Share acestor randuri pentru a vedea și prietenii tăi ceea ce citești, un Like paginii de Facebookprecum și un Follow pe Instagram, pentru a rămâne în contact cu viitoarele postări de pe blog. În cele din urmă, materialele psihoeducaționale sunt livrate și în format video, prin platforma YouTube. Așadar, te invit să ne vedem și acolo, abonându-te la canal.*

#dezvoltarepersonală #psihologie #psiholog #psihoterapie #psihoterapeut #semped #sănătateemoțională #sănătatemintală #psihoeducație #psihologiepozitivă #dezvoltareprofesională #blogger

E-BOOK GRATUIT DESCOPERĂ-ȚI VOCAȚIA
Sunt de acord să mă abonez la acest blog.
Dacă îți place acest Blog înscrie-te acum în comunitatea educației emoționale Semped și vei primi informații săptămânale prin e-mail. Totodată vei primi cadou eBook-ul "Descoperă-ți și trăiește-ți Vocația"
Vei primi 2 articole gratuite pe săptămână prin e-mail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *