Spunem despre un om că poate face lucruri extraordinare prin aptitudinile pe care acesta le are. Într-adevăr, aptitudinile sunt talentele șlefuite ale unei persoane în decursul vieții, datorită cărora ea poate produce diferite rezultate în funcție de domeniul ales.
Până aici, lucrurile sunt de la sine înțeles. Întrebarea hotărâtoare e cum anume reușești să îți dezvolți aptitudinile la un nivel atât de înalt încât să ajungi o persoană de top în profesia pe care o ai.
Poate suntem tentați să ne resemnăm la acest capitol, considerând că aptitudinile extraordinare sunt doar pentru oamenii care au avut norocul de a se naște cu un talent nemaiîntâlnit, sau cu vreun dar ceresc. Această credință e departe de adevăr.
Viața e la fel pentru toți, dar ceea ce ne diferențiază este o înclinație pentru un anumit domeniu, ce poate avea potențialul unei performanțe iesite din comun, mult mai bună decât a majorității oamenilor. E foarte simplu: unicitatea noastră poate fi cel mai bine împlinită într-o meserie conformă cu ceea ce suntem născuți să facem, cu ceea ce ne reprezintă.
O perspectiva științifică
Din punct de vedere genetic, fiecare om e o combinație unică de gene. Această unicitate se află în ADN-ul nostru, combinația miliardelor de caractere din noi nemaigăsindu-se vreodată în altă persoană.
Aceasta combinație se manifestă prin înclinația pentru anumite domenii, dând naștere la diferite talente și aptitudinile conforme cu forma de interes manifestată. Astfel, noi simțim diferite pulsiuni interioare de a ne îndrepta spre ele și e a le explora.
Inteligența nu are de-aface cu vocația în mod direct! Spre exemplu, sir Francis Galdon a fost un om cu un intelect deosebit, dar care nu a realizat la fel de multe că vărul său, Charles Darwin. Se pare că cel din urmă a avut performanțe mediocre în ceea ce privește studiile universitare, însă a avut o înclinație neobișnuită pentru biologie.
Astfel a reușit să persevereze și să aibă mult mai multe realizări decât vărul său în domeniul biologiei, fiind astăzi recunoscut pentru teoria evoluționistă care a influențat gândirea peste generații de atunci.
O altă credință eronată e că unii sunt foarte inteligenți din naștere, cu aptitudinile deja dezvoltate de la o vârstă foarte fragedă. Ei sunt un fel de “multi-talent”, buni la toate ce au capacitatea de a rezolva fără efort cam orice problemă pe care le-o rezervă viața.
Adevărul e că noi suntem egali din naștere. Inteligența oricărui om este una medie pentru toate domeniile vieții, dar are o precădere mai aparte doar pentru un singur aspect, pe care noi o numim înclinație, și care are potențialul de a deveni vocație.
Așadar, te naști cu potențialul de a fi captivat de un anumit lucru, dar la celelalte eșți mediocru. Ceea ce contează e să descoperi cât mai rapid care e acel unic lucru care te reprezintă si să te focusezi pe el în a-ți dezvolta aptitudinile și a-ți urma vocația.
Spre exemplu, poți avea o ureche muzicală înnăscută, având aptitudinile de a cânta la diferite instrumente de la o vârstă la care abia începi să vorbeșți. Vei observa mai apoi că nu ai aptitudinile de a îți gestiona bani datorită incapacității de a cântări conștient costurile și beneficiile oportunităților ce vin în viața de zi cu zi.
Ori poți avea o înclinație înnăscută pentru programele software, devenind un inginer IT extrem de bun încă de pe băncile școlii generale. Vei fi căutat de firme internaționale pentru a lucra pentru ei, dar te trezești mai târziu, la vârsta de 30 de ani, că jumătate din viață s-a dus pe această muncă.
Astfel tu nu ai avut niciodată un contact real cu o persoană de sex opus, deci îți lipsește inteligența și experiența socială.
Bineînțeles, sunt două cazuri extreme, însă vreau să înțelegi că lucrurile sunt cumva echilibrate. Nimeni nu se naște bun la toate, iar pentru a excela în diferite domenii ale vieții, trebuie să depui efort suplimentar, iar pentru a fi in top, să-ți urmezi înclinația înnăscută.
Oricum ai lua-o, ai nevoie de foarte multă muncă pentru a produce rezultate bune, dar dacă îți urmezi înclinația și îți valorifici aptitudinile, vei obține rezultate extraordinare.
În articolul de azi vreau să îți prezint scenariul general prin care trece orice om ce și-a descoperit sensul și aptitudinile pentru a-și clădi drumul în viață. În următoarele articole va urma să intrăm în profunzimea lor.
1. Revino la copilăria ta
De obicei, scenariul vocației e același: ești copil și ai o anumită înclinație pe care nu o observi, dar ea se manifestă la un momet dat.
O ignori pentru că nu îți dai seama de importanța evenimentului respectiv, trec anii de viață, iar ea apare din nou și din nou sub diferite forme, până când tu ai acel moment de “AHA!!”, dându-ți seama care este darul tău. După acest moment de revelație urmează adevărata ta misiune în a-ți împlini vocația.
Îți voi da un exemplu real. Albert Einstein a primtit cadou la 5 ani o busolă. Imediat a devenit captivat de acul busolei care se balansa, întrebându-se cum se poate să se miște în acest fel. Într-o formă intuitivă, în naivitatea sa, se întreba ce anume determină acul busolei să se balanseze în felul acela.
Peste ani de zile, aprofundând științele exacte și făcând diverse descoperiri, studiile sale din domeniul fizicii l-au făcut să-și aducă mereu aminte de acest eveniment din copilăria sa. Astfel el avea certitudinea și împlinirea că își urmează propriul drum.
Hai să îți dau și un mic exemplu personal: Când eram în liceu știam că îmi place să scriu. Aveam aptitudinile si o oarecare abilitate de a alege cuvintele și de a le îmbina armonios pe foaie. Îmi veneau mereu idei, una dădea naștere alteia, erau congruente cu tema și știam intuitiv cum să le prezint în argumentările mele.
Citeam carte după carte, eram fascinat de diferitele stiluri de scriere ale autorilor de ficțiune și de modul de prezentare a informațiilor din cărțile de non-ficțiune. Totuși, aceste lucruri nu au garantat aspirațiile mele de autor și de a construi acest blog.
În unul din momentele mele de reflecție, seara înainte de culcare, mi-am adus aminte de copilăria mea, de când eram la grădinița din Bacău, în care am avut un scurt „moment de glorie”. Nu îmi aduc aminte fiecare dataliu al scenei respective deoarece aveam în jur de 6 ani, dar îți voi relata tot ce știu cu exactitate.
La grădiniță, activitățile creative erau cele mai frumoase și apreciate de către copii. Într-una din zile, doamna educatoare ne-a pus să venim următoarea zi cu o ghicitoare sau cu un banc inventat de noi. Dacă știa cineva putea să inventeze și o poezie.
Când am auzit acestea, îmi aduc aminte ca prin ceață că am întrebat-o: “doamna, putem să inventăm o poveste?” Nu știu cum sau ce a fost exact în mintea mea, dar îți spun cu mâna pe inima că am avut un sentiment unic pentru care nu găsesc acum cuvinte în a-l descrie și din care mai simt și astăzi o mică fărâmă, când îmi aduc aminte de acest episod din copilăria mea.
La auzul cuvintelor “puteți inventa o poezie” ceva din mine s-a mișcat și m-a făcut să pun pe loc întrebarea “putem inventa chiar și o poveste?”, fără ca măcar să gândesc acest lucru. De unde această manifestare a unui copilaș de 6 ani, timid, introvertit, care rareori vorbea în clasa?
În fine, ea bineînțeles că a răspuns: “da, desigur! Dacă crezi că poți, da.” Atât am avut nevoie să aud. Țin minte și acum hotărârea și concentrarea pe care o aveam de a inventa acea poveste. Acum că îl privesc pe puștiul ăsta, îmi dau seama că pentru el nu era vorba doar de cerința educatoarei, mândria de a face ceva unic decât ceilalți copii sau răsplata primirii unei “bulinuțe roșii”.
Era mai mult de atât. Era vorba de o scurtă scânteie ce-l insuflețise, însoțită de o voce din interiorul trupului sau micuț care spunea “îndeplinește-ți misiunea. Creează povestea”.
Revenind. Nu știam să scriu sau să citesc, dar când am ajuns acasă, îmi aduc aminte că am petrecut ceva timp gândindu-mă la o poveste și am memorat-o. În loc să mă joc sau să mă uit la desene, m-am gândit la creația mea și am reușit să intuiesc elementele unei povești în ansamblul ei. Interesant e că nu știam mai nicio poveste de la parinții mei pentru că nu-mi citeau, poate doar câteva poezii impuse de școală.
Astfel, următoare zi, toți copii erau cu ghicitori și bancuri, doar eu cu povestea mea. Nu îmi aduc aminte exact ce am povestit: era o întâmplare în familie, petrecută iarna, undeva la țară. Povestea era absolut fictivă, nu avea de-aface cu vreun eveniment real.
Am stat în fața clasei câteva minute bune și am narat textul inventat de mine cu o zi înainte. Bineînțeles că o bună parte din el era improvizat pe loc. Știam doar ideile principale.
După cum am zis, nu îmi aduc aminte concret fiecare detaliu, dar pot ține minte expresia de mirare și de atenție acordată a celor două femei bătrâne la auzul unei povești de câteva minute venită din partea unui copil de 6 ani, inventată cu o zi înainte, fără a ști să scrie sau să citească, poveste cu un fir narativ solid, personaje, introducere, acțiune și inchere, încununată cu vorbele solemne ale uneia dintre ele: „poate vei ajunge un mare scriitor”.
Acum, nu am pretenția la lucruri de genul. Fiind sincer cu tine, dar și cu mine însumi, pot spune că nu nutresc dorința ca textele mele să fie studiate în școli, ori a primi recunoaștere publică, sau ceva de genul.
Tot ce simt e nevoia de a scrie continuu și de a trăi cu speranța că dacă cineva va da peste ele, va găsi măcar un lucru folositor pentru a-și îmbunătăți viața, fără ca măcar să știu vreodată. Așadar, scriu pentru cine are nevoie. Atât.
Cred că prin vocație toți suntem uniți unii cu alții, că facem parte din „ceva mai mare” și că oferirea ajutorului în orice formă trebuie făcut deliberat, fără a aștepta ceva în schimb neapărat. Despre asta, îl ultimul articol din această serie. 🙂
Ca să termin povestea, îmi amintesc că am fost aplaudat în fața clasei și am primit „cea mai mare și roșie bulină roșie” (acestea erau un fel de calificative din grădiniță). Au mai fost manifestări în copilăria mea pentru scris, cât și pentru psihologie, dar ai prins ideea.
Înclinația și aptitudinile tale se vor mainifesta încă din primii ani de viață. Caută să le descoperi. Înțelege că înclinația și aptitudinile nu sunt mai bune sau mai rele decât altele, dar ele sunt corecte sau nu pentru tine.
Iar acum, gândește-te la tine, la cine ești tu. Care sunt acele evenimente din copilărie pe care le-ai uitat și care, dacă le-ai actualiza, ai fi cu un pas mai aproape de ceea ce ești tu de fapt, de aptitudinile tale reale, de acel domeniu care te-ar putea face împlinit pentru tot restul vieții.
2. Alege-ți cariera
Societatea are diferite nevoi: de sănătate, de dreptate, de educație, de haine, de hrană etc. Aceste nevoi trebuiesc acoperite de către membrii ei. Astfel, iau naștere meseriile: doctor, avocat, profesor, croitor, vânzător etc.
Odată descoperită vocația, pornind de la evenimentele din copilărie, e de datoria ta să găsești acea meserie care se pliază cel mai bine pe idealurile tale, pe aptitudinile tale, pe ceea ce te reprezintă.
Îți voi oferi în continuare exemplul meu: eu mă regăsesc în scris și în studiul minții și sufletului uman. Îmi place să studiez știința ori domeniile conexe ce au la baza psihologia, domenii precum genetică, neurosiintele, sociolgia etc.
Îmi place să cred în oameni, consier că aceștia sunt buni în esența lor, vreau să îi încurajez și să ii ajut în a se elibera de trecut și de a redobândi speranța în viitor. Totodată, sunt fascinat de fiecare tematică scrisă și de interes pentru mine. Devorez cărțile una câte una.
Mintea mea caută să analizeze fiecare mică informație prezentată, să o compare cu ceea ce știe deja și să tragă concluzii. Examinez și recunosc diferite stiluri de scriere, caut să înțeleg elementele de conflict psihologic din romane și mă pun foarte ușor în pielea personajelor și mai ales in mintea lor.
Ca bonus, mai mereu am o carte sau două în geantă sau în buzunarul de la haină. Astfel, cred că trebuie să urmez cariera de pshiolog și scriitor cum știu eu mai bine, ghidat de vocea mea interioară.
La fel e și pentru tine. Trebuie să cauți acele elemente care pot fi cărămizile potențialei tale profesii. Până în prezent, eu am ajuns la concluzia că aceste elementele pot fi găsite în trecutul tău, in nevoile tale și în valorile personale. Acum știi de unde să începi.
Bine, știu că poate vei spune că viața e grea, că banul e important, că îți trebuie siguranță, că prietenii și familia ta contează pe tine și că n-ai timp de aptitudinile și talentele tale naturale care nu sunt valorizate.
Știu că ești tentat a acuza guvernul, țara și viața că e nedreaptă cu tine și că trebuie să muncești din greu ca să poți trăi. Și ai dreptate! Societatea e construită parcă a fi împotriva ta, dorind să te conformezi ei, dându-ți senzația ca altfel nu vei supraviețui.
Cu toate astea, vocea înclinației tale nu va înceta niciodată să-ți șoptească. Indiferent de calea pe care o vei alege în viață, ea se va întoarce mereu la tine… sau tu la ea, în vreo formă sau alta. Trebuie să îți construiești tu singur propriul drum, care să fie conform cu înclinația și aptitudinile tale, să fii mai puternic decât presiunea societății.
Wolfgand Amadeus Mozart, în primii săi ani de viață a fost sub jugul tatălui său. Aptitudinile și talentul său au fost convertite în a cânta la instrumente muzicale la plăcerea nobilor din vremea respectivă.
Totuși, în momentele sale de liniște și introspecție, acesta și-a dat seama că toată viața a ascultat de tatăl său și că iubirea lui pentru muzică poate fi convertită în adevărata sa formă doar prin compunere, și nu prin dirijat sau interpretat la instrumente.
După acest moment revelator, el și-a descoperit adevărata cale de a fi, ce l-a ajutat să funcționeze la capacitate maximă, dând 100% din el, recunoscut ca legendă a muzicii clasice în zilele noastre.
3. Un domeniu specific
Odată găsită vocația și meseria, ai nevoia de un domeniu specific de activitate prin care poți să dai un contur practic vocației tale. Îți place biologia, să studiezi corpul uman și să ajuți oamenii în suferință? Super! Ai vocație și meserie de doctor.
Acum, potrivește asta la o particularitate a profesiei, un domeniu oferit de societate. Ce fel de doctor? Îți place studiul creierului? Atunci doctor neurochirurg. Îți plac copii? Atunci doctor pediatru. Ești fascinat de boli? Doctor oncolog. De aspectul estetic? Atunci estetician. Ai prins ideea.
Caută să potrivești acele mici particularități ale vocației tale la cerințele societății. Acolo e vocația ta, iar ea va bate în pieptul tău mai puternic și mă cald cu fiecare pas pe care îl faci în această direcție.
Daca ar fi să rămâi doar cu o singură idee din acest articol, aceea ar fi că multe genii recunoscute în ziua de azi au ceva în comun: toți și-au valorificat aptitudinile urmându-și vocația, într-o formă sau alta.
Leonardo da Vinci mai degrabă simțea nevoia să creeze artă, decât să îndeplinească sariciline de ucenicie de la maestrul său, pe când lucra într-un atelier. Ajunsese atât de afundat în artă încât o forță interioară îl îndemna să creeze noi lucruri, nemaivăzute până atunci.
Spre exemplu, într-o pictură cu caracter religios, acesta ajunsese să studieze păsările pentru ca în final să dea un caracter unic, atât de realist aripilor de înger ce avea să le picteze cum nimeni nu mai văzuse până atunci.
De la studiul păsărilor a trecut la alte domenii precum arhitectură hidraulică, anatomie, sculptură, pentru a înțelege mai bine aceste elemente și a le integra în creațiile sale după intuiția pe care o avea pentru artă.
Dacă vei citi biografia lui Albert Einstein, Charles Darwin, Leonardo da Vinci și mulți alții, vei observa ca toți și-au urmat vocea interioară și valorificat aptitudinile în ciuda tuturor obstacolelor pe care le-au avut in vremea în care au trăit.
Indiferent de costurile și încercările la care au fost supuși, ei n-au încetat niciodata să aibă încredere în acea forță interioară care-i anima zi de zi, gasindu-și sensul și semnificația in profesia lor, care era pentru ei mult mai mult decat putea fi observat de un om obișnuit. Sper ca și pentru tine acest plan profesional să nu fie doar o metoda prin care să urmezi o simplă meserie, ci o modalitate de viață, de a trăi, de a fi.
Tu ce vei face?
Problema apare în felul următor: noi suntem ființe sociale și trăim într-o societate cu resurse limitate. Nimeni din lumea asta nu poate cunoaște cum ești tu în totalitate, personalitatea ta, aspirațiile și dorințele pe care tu le ai.
Astfel societatea, care este imperfectă, prin manifestările ei, de cele mai multe ori reprimă acesată înclinație pe care o ai: școala te pune să înveți la materii care nu îți plac, părinții spun că nu te susțin, fie moral, fie financiar, în planurile tale de viitor, prietenii tăi cred că delirezi, le este străin ceea ce spui, ori pot fi geloși pe visele și potențialul tău de realizare. Te afli în două extreme: cea a vocației și cea a societății.
Balanța e dată de ASCULTAE. Cu cât asculți mai mult vocația, cu atât o vei cunoaște și fructifica zilnic în îndeplinirea viselor tale. Pe de altă parte, cu cât dai mai multă ascultare societății, cu atât vei fi mai frustrat, mai îngrijorat, mai trist deoarece vocea vocației nu încetează să îți șoptească niciodată, ori chiar mai rău, poți pierde de tot darul pe care îl ai, murind înainte a-l împlini.
Acest lucru va duce la o viață sprijinită pe o profesie nepotrivită, și un drum neconform cu idealurile și valorile proprii. Asta va duce la apatie și dispreț față de societate, oameni și de tine însuți. Nu e o amenințare, e o realitate! Ai grijă ce alegi.
Lucian Pușcașu
P.S. Dacă vrei să aprofundezi subiectul „Învățare, Vocație, Măiestrie” , vreau să îți las o câteva articole complementare.
1. Invatarea. Procesul devenirii de la simplu om la Maestru desăvârșit
2. 5 stiluri de invatare pentru a deveni expert într-un domeniu
3. Metoda Kaizen. Calea spre a deveni Maestru
4. Vocația Daimon – Inzestrat cu Darul Suprem
* Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la newsletter pentru a primi săptămânal informații suplimentare prin e-mail. Totodată, nu uită să acorzi un Share acestor randuri pentru a vedea și prietenii tăi ceea ce citești, un Like paginii de Facebook, precum și un Follow pe Instagram, pentru a rămâne în contact cu viitoarele postări de pe blog. În cele din urmă, materialele psihoeducaționale sunt livrate și în format video, prin platforma YouTube. Așadar, te invit să ne vedem și acolo, abonându-te la canal.*
***Dacă nu ai timp de citit, acest articol poate fi parcus și în format video pe YouTube.***
#dezvoltarepersonală #psihologie #psiholog #psihoterapie #psihoterapeut #semped #sănătateemoțională #sănătatemintală #psihoeducație #psihologiepozitivă #dezvoltareprofesională #blogger