Stoicii consideră că suntem în mod fundamental ființe sociale prin înclinația noastră înnăscută de a simți o “afecțiune naturală” și o “afinitate” față de ceilalți oameni. Acest sentiment de conexiune față de alți oameni își găsește apogeul în dragostea rațională față de semenii noștri, care sunt camarazi în lupta vieții și frați în brațele Providenței. Toate acestea, în concepția stoică, capătă numele de Filantropia Stoică.
Într-o societate individualistă ca a noastră, conceptul de filantropia stoică poate părea puțin tras de păr. „De ce m-ar interesa de altul când eu trăiesc pentru mine. Și până la urmă, nici celorlalți nu le pasă de mine”, spunem noi.
Realitatea însă e că fericirea noastră ține de fericirea celuilalt. Pentru că suntem legați de ceilalți prin zestrea genetică, automat tot ce e al nostru este într-un fel legat de ceilalți, inclusiv fericirea. O persoană sănătoasă emoțional nu poate fi fericită complet dacă are în jurul său persoane triste. Prin urmare, va căuta să aducă valoare în viața lor, să contribuie la binele comun.
Filantropia stoică nu este „o faptă bună”, ci o normalitate
Datorită culturii în care trăim, suntem tentați a spune că a face bine altora este un lucru rar, frumos și demn de lăudat, lucru extrem de trist. Ceea ce ar trebui să fie o normalitate, a devenit un prilej de laudă.
Suntem intrinsec ființe sociale, iar problematica de a face ceva pentru alți oameni ne plasează, conform culturii individualiste în doua categorii: de a fi altruiști sau egoiști. Ori pentru stoici cele două nu există, pentru că este de la sine înțeles să ai în vedere binele comun. Pentru stoici nu există egoism și nici altruism, ci doar datoria naturală față de semeni.
Astfel, mândria din altruism sau vinovăția din egoism sunt înlocuite cu mulțumirea faptului de a fi virtuos. Pentru că a face ceva pentru alții nu e o chestie demnă de lăudat, ci o chestiune normală, în care nu te dai pe tine la o parte pentru alții, ci o faci în mod natural. Asta îți este firea.
Dacă stăm un pic să ne gândim, filantropia stoică e mult mai aprope de normalitate decât individualismul cu care suntem obișnuiți pentru simplul fapt că urmează înclinația noastră naturală de a face bine apropiaților noștri.
La fel cum un copil atunci când se naște nu poate să nu fie iubit și acceptat de către părinți, la fel stoicii nu pot fi indiferenți față de seminii lor. Stoicii îi văd pe oameni drept parte a Naturii, la fel cum creștinismul descrie pe oameni ca fiind poporul lui Dumnezeu. De aceea nu putem simți decât prietenie și dragoste frățească unii față de alții.
Astfel că iubirea stoică se concretizează în dragostea îndreptată către întreaga omenire printr-un simț al comuniunii fraterne cu ceilalți formând împreună o comunitate. Așadar, hai să vedem cum putem ajunge la Filantropia Stoică.
1. Bucură-te de binele pe care-l faci în mod dezinteresat
Pentru stoici, elementul definitoriu care îl separă pe om de celelalte câte există este rațiunea. Acest dar din partea Providenței aduce cu sine o responsabilitate pe măsură. Astfel că, noi avem datoria de a ne folosi rațiunea în tot ce vom face.
Prin urmare, afilierea și afețiunea naturală față de alții pot fi transformate cu ajutorul rațiunii în grijă și iubire fața de semenii noștri. La fel cum rațiunea te caracterizează pe tine ca om, fiind o normalitate, la fel sunt și roadele ei: compasiunea și iubirea față d oameni. In concepția stoică, putem crește în virtute dacă ne orientăm către alții.
2. Iubește-i pe ceilalți din adâncul inimii, fără a te forța sau a afișa asta în mod superficial
Acest lucru se va realiza în mod natural datorită înclinației noastre către rațiune, după cum spuneam. Iar singurul lucru care intervine între puterea noastră de iubire naturală și ceilalți oameni este viciul.
Atâta vreme cât vom fi perfizi, lacomi, rău-voitori, leneși, invidioși sau urâcioși, nu vom reuși niciodată să ne punem rațiunea în slujba altora. Afinitatea noastră pentru a face ce este corect și a iubi pe alții este în noi și vine în mod natural. Singurul lucru care o împiedică este viciul, de aceea trebuie să căutăm a fi autentici cu alți oameni, fiind autentici cu noi înșine.
Încă o dată, pentru a ajunge la o formă de iubire în adevăratul sens al cuvântului trebuie să pleci de la înclinația naturală de afinitate și afecțiune, iar apoi să o utilizezi folosindu-te de virtute și de înțelepciune.
În schimb, dacă îmbinăm înclinația naturală de afecțiune cu viciul și credința eronată despre ce este cu adevărat valoros, vom fi inevitabil la polul opus iubirii. Așa iau naștere manipularea, înrobirea altora, furtul, dușmănia și războaiele.
3. Extinde-ți iubirea la dușmanii tăi
Stoicii prețuiesc virtutea mai mult ca orice. Prin urmare, ei au capacitatea de a iubi și pe dușmani. Ei reușesc să extindă virtutea până și la oamenii lipsiți de virtute, pentru că ei reușesc să vadă în fiecare sămânța virtuții, fie ea neîncolțită, și să nutrească astfel sentimente de afinitate față de respectivii inamici.
Stoicii văd pe oamenii fără de virtute drept niște copii care nu știu ce fac. Sunt confuzi, pe un drum greșit. Prin urmare, de ce ne-am mânia pe oameni care nu știu ce fac?
Într-adevăr, sentimentul de afecțiune naturală pe care-l avem față de ceilalți oameni nu este doar o condiție a ființei umane de a fi, ci un adevărat prilej de a îndeplini virtutea. Stoicii văd în ceilalți oameni o parte a Universului, legați unii față de alții după similaritatea pe care o au și prin condiția umană împărtășită, având credința că fiecare om este o asămănător Providenței, adică lui Dumnezeu.
Astfel, stoicii împreună cu ceilalți oameni formează un tot unitar, un corp al aceluiași cap, care este divinitatea. Acest corp este susținut de lăgatura dintre oameni, legătura ce își are originea în sentimentul înnăscut de afinitate pentru ceilalți oameni și concretizat prietenia și dragostea reciprocă pe care o au unii față de alții.
Stoicismul și creștinismul
Concepția de iubire stoică este izbitor de asemănătoare cu cea de iubire fraternă provenită din creștinism. Ambele ne îndeamnă să ne folosim darurile primite de la Providență sau Dumnezeu pentru a fi asemănători lui.
Iubirea lui Dumnezeu pentru oameni ne inspira și pe noi să iubim pe alții la rândul nostru pentru a fi asemeni creatorului nostru, iar Providența sau Rațiunea Supremă îi îndeamnă pe stoici să-și folosească darul rațiunii primit pentru a excela în virtute, asemeni divinității.
În creștinism se spune “să iubești aproapele ca pe tine însuți”, iar dacă stoicii nu urmează în mod direct această regulă, cu siguranță că motivația și concepția lor este similară cu cea a creștinilor. În orice caz, fie ca ai treabă cu creștinismul sau nu, Filantropia stoică este oricum în puterea ta.
Ce se întâmplă dacă nu respecți Filantropia stoică
1. Ești deconectat de la propria ființă. Dacă ești conectat cu alții înseamnă că ce faci pentru ei faci și pentru tine. Dacă nu faci bine altora nu-ți faci nici ție bine.
2. Vei simți însingurare. Filantropia stoică ne spune că suntem toți ca un trup. La fel cum dacă o mică parte e afectată, tot trupul suferă suferă drept consecință. Astfel că, fiecare om contribuie la bunăstarea umanității generale.
Bineînțeles, nu ești obligat să practici filantropia stoică, dar trebui să recunoști că înclinațiile tale natural de afiliere, afecțiune și capacitatea rațiunii nu pot fi șterse din ființa ta. Câtă vreme ele vor fi acolo, ființa ta nu va înceta a căuta să facă binele și să-i iubească pe alții.
În acest articol am vorbit teoretic despre Filantropia stoică, însă în cel de-al doilea vom oferi pașii concreți prin care tu să pui în aplicare și să trăiești filantropia stoică. Îl găsești chiar aici.
Lucian Pușcașu
***Dacă nu ai timp de citit, acest articol poate fi parcus și în format video pe YouTube.***
* Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la newsletter pentru a primi săptămânal informații suplimentare prin e-mail. Totodată, nu uită să acorzi un Share acestor randuri pentru a vedea și prietenii tăi ceea ce citești, un Like paginii de Facebook, precum și un Follow pe Instagram, pentru a rămâne în contact cu viitoarele postări de pe blog. În cele din urmă, materialele psihoeducaționale sunt livrate și în format video, prin platforma YouTube. Așadar, te invit să ne vedem și acolo, abonându-te la canal.*
#dezvoltarepersonală #psihologie #psiholog #psihoterapie #psihoterapeut #semped #sănătateemoțională #sănătatemintală #psihoeducație #psihologiepozitivă #dezvoltareprofesională #blogger
Buna!
Foarte interesant si acest articol care imi aminteste de poemul „Profetul” scris de Kahlil Gibran, unde, in capitolul „Vorbeste-ne despre daruri” acesta scria:
„… Desigur, cel care isi merita zilele si noptile, merita totul si din partea voastra.
Iar cel care a meritat sa bea din oceanul vietii, are tot dreptul sa-si umple cupa si din micul vostru parau…
… Luati aminte, ca mai intai voi sa meritati a fi daruitorul si instrumentul darniciei,
Pentru ca, intr-adevar, viata e cea care da viata, in timp ce voi, care va socotiti binefacatori, nu sunteti cumva decat martorii acesteia?”
Ce frumoase randuri, Mugur. 🙂
Multumim pentru ele!