Sari la conținut
Home » Blog » Gestionarea emoțiilor. Un exercițiu pentru un mai bun control emoțional

Gestionarea emoțiilor. Un exercițiu pentru un mai bun control emoțional

gestionarea emoțiilor

Momentele acelea în care ne pierdem cumpătul, facem ceva inconștient, iar apoi regretăm gestul. Momentele acelea în care ne întristăm extrem de tare, încât ajungem să ne “înecăm amarul” într-un viciu. Momentele acelea în care amânăm sau ratăm cu totul oprotunități din cauza fricilor și a anxietății. Pentru astfel de momente e bună gestionarea emoțiilor.

În articolul precedent ne-am focusat pe partea teoretică cu privire la gestionarea emoțiilor, explicând care sunt mecanismele prin care ea este dezvoltată. În acest articol ne vom concentra pe latura practică,

Gestionarea emoțiilor începe de la conștiința de sine

Am detaliat deja în articol trecut principalele cinci componente în ceea ce privește gestionarea emoțiilor. Dintre toate, prima componentă și probabil cea mai importantă pentru gestionarea emoțiilor este conștiința de sine.

Ea presupune să ai un sentiment cât mai puternic dezvoltat cu privire la cine ești tu, ce valorizezi, care sunt atuurile și slăbiciunile, precum și felul tău de a fi concretizat în stiluri de gândire și de comportament în situații de viață specifice.

A avea un nivel înalt de conștiință de sine aduce automat anumite abilități pe care se sprijină gestionarea emoțiilor. Aceste abilități pot fi de tipul recunoașterea momentelor când simți anumite emoții neplăcute (iritare, tristețe, nemulțumire etc.)

O altă abilitate este a-ți da seama că aceste sentimente duc la comportamente dăunătoare ție și altora (mă simt trist, deci mănânc dulciuri; mă enervez, mă descarc pe ceilalți sau fumez o țigară etc.)

O a treia abilitate constă în a identifica o cauză specifică pentru starea emoțională simțită la momentul respectiv. Dacă știi ce a determinat apariția emoțiilor, vei avea mai avea mai mult control asupra lor. În acest caz, gestionarea emoțiilor începe cu gestionarea cauzelor emoțiilor.

Cum poți îmbunătăți gestionarea emoțiilor prin conștientizarea lor

Gestionarea emoțiilor pleacă de la conștientizarea lor, după cum am spus. Prin urmare, eu îți propun o serie de tehnici și de exerciții care au rolul de a facilita dezvoltare conștiinței de sine și, implicit a controlului și managementului emoțional.

-încearcă lucruri noi. De fiecare dată când încerci ceva nou, afli ceva nou despre tine. Cu cât ai mai multe informații calitative despre propria persoană, cu atât conștiința de sine este mai ridicată.

-meditează. Cu toate că este o practică budistă de mii de ani, metitația a cunoscut un interes semnificativ din partea științei moderne. Se pare că meditația poate fi folosită ca mecanism de coping în gestionarea emoțiilor. Mai multe detalii în acest articol.

-păstrează un jurnal. Jurnalul este o metodă de a înmagazina toate informațiile despre parcursul zilelor noastre și despre felul în care am reacționat noi la ele. Desigur, ne putem baza pe memorie, dar memoria este limitată. Putem spune că jurnalul este o “extensie” a memoriei noastre, dar mult mai acurată.

Odată avut în față jurnalul, putem analiza propriile trăiri și a înțelege mai bine cum funcționăm ca persoane.

-cunoaște-ți vulnerabilitățile și punctele tari. Aici nu e nevoie de explicații. E intuitiv de înțeles faptul că lucrurile la care ești bun, respectiv nu ești bun, spun ceva despre tine. Dacă-ți cunoști punctele forte și pe cele slabe vei ști în care situații e avantajos să performezi, respectiv să le eviți.

-cunoaște-ți insecuritățile. Cu toții le avem. Insecuritățile, când sunt activate, duc la diferite reacții emoționale. Prin urmare, mergând de la coadă la cap, le poți conștientiza prin a-ți cunoaște principalele tipare de reacții emoționale pe care le ai.

Spre exemplu, te enervezi mai mereu când ești întrerupt. Poate asta înseamnă ceva despre tine, despre a fi nesigur cu privire la valoarea vorbelor tale.

-reflecția asupra propriei vieți. Arta contemplării a fost recunoscută de învățătorii stoici ca fiind printre cele mai însemnate moduri de a dobândi înțelepciunea, iar înțelepciunea înseamnă cunoașterea mersului vieții, dar și a propriei persoane.

-a cere feedback. Conștiința de sine este limitată în gestionarea emoțiilor. Dar poți apela la conștiința celorlalți pentru a-ți dezvolta capacitățile. Pur și simplu cere-le oamenilor păreri cu privire la cum ai performat în diferite contexte. E mult mai simplu decât să analizezi tu singur propriile performanțe.

-răspunde, mai degrabă decât să reacționezi. Reacțiunea este mai degrabă un proces incontrolabil și inconștient produs când cineva ne atinge “butoanele emoționale”. A raspunde, pe de altă parte, prespune un act conștient și voluntar. Decizi exact cum vrei să te comporți la un moment dat.

-fii asertiv. Impune anumite standarde și bariere. Ești îndreptățit să nu aprobi unele decizii, păreri și comportamente ale altor oameni, dacă ele nu te reprezintă. Fă-o fără să te simți vinovat

-practică empatia. Pune-te în papucii altora. De fiecare dată când ai o experiență emoțională, gândește-te de ce te simți și te comporți în acea manieră.

-evită negarea emoțiilor. Toate emoțiile tale sunt valide și au dreptul a fi exprimate. Nu-ți judeca emoțiile. Când faci asta, îți inhibi capacitatea de a le experimenta.

-practică ascultarea activă: în timpul dezbaterilor argumentelor pro și contra, avem prostul obicei da a asculta fără a înțelege. Când cineva vorbește, noi ne cramponăm doar de propriile argumente. Asta va duce la și mai mult conflict.

-nu o lua personal. E un alt principiu stoic. E simplu: doar nu o lua personal. Niciodată.

Gestionarea emoțiilor – beneficii

Pentru a te motiva să faci aceste exerciții, îți voi oferi acum o serie de beneficii care, conform studiilor, apar la persoanele care practică gestionarea emoțiilor cu succes.

-Corelație mai ridicată cu performanța în muncă. Cercetările arată că gestionarea emoțiilor e de două ori mai importantă decât abilitățile cognitive necesare unei profesii. Spre exemplu, liderii de echipă sunt mult mai eficienți în coordonarea și motivarea celorlalți.

-Mai buni în a rezolva problemele vieții cotidiene. Gestionarea emoțiilor duce la abordarea problemelor cu calm, având o minte clară. Ajungi să analizezi situația dintr-o perspectivă obiectivă, care ajută la rezolvarea ei, fără a fi anxios sau tulburat de împrejurările problemei.

-Mai compasionali în viața personală și profesională. Compasiunea te va conecta cu alți oameni, creând cele mai semnificative relații. Manifestările compasiunii includ a ajuta pe ceilalți să se descurce cu o problemă specifică.

Abilități mai bune de leadership. Tu în cine ai mai multă încredere? Într-un șef compasional, empatic, stăpân pe el, pe situație și pe oamenii pe care-i are în subordine, sau pe unul rece, distant, non-comunicativ și indiferent la nevoile oamenilor?

-Șanse mai mici la adicții. Adicțiile sunt un rezultat direct al incapacității noastre de a face față emoțiilor. Oamenii care au dependențe emoționale le folosesc pe post de mecanism de evitare a problemelor personale nerezolvate. Cu cât gestionarea emoțiilor este mai pronunțată la un om, cu atât șansele de a cădea în adicții sunt mai mici. Adicțiile sunt doar o formă de a scăpa de emoții de care nu ești conștient.

Exersează gestionarea emoțiilor

Ți-am oferit deja unelte și indicații prin care să poți îmbunătăți gestionarea emoțiilor. Odată cu ele, aș vrea să îți ofer și un exercițiu practic prin care să dobândești mai mult control asupra emoțiilor tale.

De fapt, exercițiul se bazează pe un principiu din terapia prin acceptare și angajament, numit principiul difuziunii cognitive. Îți propune să te distanțezi de gândurile și emoțiile tale astfel încât ele să nu te mai afecteze.

Așază-te într-o poziție confortabilă. Închide ochii. Imaginează-ți emoțiile ca pe niște valuri ale mării. Tu ești la marginea țărmului. Valurile îți ating ușor picioarele uneori, iar alteori se îndepărtează de tine. Ele vin și trec… dar tu tot la marginea țărmului rămâi indiferent de ce val ar veni. Tu ești aici, ele sunt acolo.

După cum spuneam, scopul este acela de a te distanța de emoții și de a schimba modul cum te raporta la ele. Cum văzi tu emoțiile schimbă felul în care ele te afectează.

Concluzie

În cele din urmă, gestionarea emoțiilor e o componentă vitală a vieții de relație pentru orice individ. Consecințele și beneficiile ei sunt atât de numeroase și însemnate încât nu putem să o neglijăm.

Gestionarea emoțiilor este asociată cu satisfacția mai mare în relațiile interpersonale, performanța în muncă și abilitatea de auto-control în diferite situații. Astfel, cu cât gestionezi mai bine emoțiile, cu atât ești mai inteligent emoțional, rezultând o calitate a vieții per ansamblu mai bună.

Lucian Pușcașu

***Dacă nu ai timp de citit, acest articol poate fi parcus și în format video pe YouTube.***

* Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la newsletter pentru a primi săptămânal informații suplimentare prin e-mail. Totodată, nu uită să acorzi un Share acestor randuri pentru a vedea și prietenii tăi ceea ce citești, un Like paginii de Facebookprecum și un Follow pe Instagram, pentru a rămâne în contact cu viitoarele postări de pe blog. În cele din urmă, materialele psihoeducaționale sunt livrate și în format video, prin platforma YouTube. Așadar, te invit să ne vedem și acolo, abonându-te la canal.*

#dezvoltarepersonală #psihologie #psiholog #psihoterapie #psihoterapeut #semped #sănătateemoțională #sănătatemintală #psihoeducație #psihologiepozitivă #dezvoltareprofesională #blogger

E-BOOK GRATUIT DESCOPERĂ-ȚI VOCAȚIA
Sunt de acord să mă abonez la acest blog.
Dacă îți place acest Blog înscrie-te acum în comunitatea educației emoționale Semped și vei primi informații săptămânale prin e-mail. Totodată vei primi cadou eBook-ul "Descoperă-ți și trăiește-ți Vocația"
Vei primi 2 articole gratuite pe săptămână prin e-mail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *