Sari la conținut
Home » Blog » Lecții despre a fi bărbat învățate de la Tommy Shelby

Lecții despre a fi bărbat învățate de la Tommy Shelby

Tommy Shelby

Tommy Shelby – un model masculin demn de urmat

Sunt atât de multe cazuri de familii cu tați abuzivi sau absenți emoțional încât aproape că mă întristez instant când îmi pun întrebarea “cum ar trebui să fie un bărbat?” Pur și simplu la noi în România portretul familiilor dezbinate este: mamă iubitoare și protectivă și tată rece și dur. 

Astfel că bărbații tineri nu au modele sănătoase masculine, fiind foarte predispuși în a comite tot felul de acte care să le afunde și mai mult suferința și să le amplifice toxicitatea, devenind ei la rândul lor bărbați abuzivi emoțional, precum tații lor.

În acest caz, tinerii băieți nu au un model masculin sănătos care este vital pentru dezvoltarea lor umană și sunt nevoiți să îl ia din altă parte: poate de la un prieten mai mare, o rudă, un apropiat, un vecin sau chiar dintr-un serial.

Un model masculin pe care eu îl socot în cea mai mare parte sănătos și demn de urmat este Tommy Shelby din serialul Peaky Blinders. Speranța mea este ca bărbații care duc lipsă de modele masculine sănătoase în viața lor să învețe învețe împreună cu mine câteva lecții importante de la acest caracter ficțional, de la Tommy Shelby.

1. Respectă valorile personale ale oamenilor din jurul tău

La una dintre scenele din biserică, mătușa Polly se ruga. Tommy Shelby a venit grăbit spunându-i că are doar 10 minute și că pot vorbi. Cu toate astea, mătușa lui nu i-a răspuns imediat pentru că avea de terminat rugăciunea.

Probabil că cei mai mulți dintre noi am fi avut o reacție negativă de genul “spune mai repede, ți-am spus că nu am timp, de ce nu-mi respecți timpul”. Insă Tommy Shelby nu a făcut asta din respect față de persoana din fața lui care valoriza un lucru.

Cel mai probabil pe Tommy Shelby nu-l interesa de Dumnezeu atât de mult, însă îl interesa de faptul că pentru mătușa lui este important. Lecție este clară: respectă valorile celor din jurul tău. Asta înseamnă să fii gentleman, asta înseamnă să fii bărbat.

2. Fii prezent pentru cei care au nevoie de tine

La finalul primului sezon, Tommy Shelby primește o ofertă de la Grace de a pleca la NewYork împreună cu ea, de a întemeia o familie, de a începe o nouă viață. Putea să lase toate problemele și viața de gangster de Birmingham și să aibă totul, dar răspunsul său dat printr-o scrisoare către Grace a fost:

„Ideea de a merge la NewYork sună interesant, dar am muncit foarte mult pentru ziua de azi, pentru această victorie. Am multe responsabilități aici, față de oamenii pe care trebuie să-i apar  și pe care îi iubesc.” ­­– Tommy Shelby

Acesta este genul de atitudine masculină pe care trebuie să o învățăm și noi ca bărbați. Să ajungem până acolo încât să fim în stare oricând să renunțăm la persoana iubită pentru a ne face datoria de față de cei care și-au pus încrederea în noi.

Cei mai mulți dintre noi eșuăm la acest capitol tocmai pentru că ne atașăm într-o formă nesănătoasă de femeie valorizând-o excesiv, punându-ne încrederea oarbă în ea, crezând că ea este aleasa și sperând să fie iubirea adevărată. Ne dăm tot fel de fel de filme cu respectiva și ne pierdem în fantezii iluzorii. Toate astea ne fac să ne atașăm emoțional într-o formă de dependență.

Astfel că, pentru a nu fi atașat emoțional e nevoie să îți scoți persoana din cap. Iar asta se realizează când muncești la ceva mai important decât respectiva femeie, adică la misiunea personală, misiunea pentru care ceilalți și-au pus încrederea în tine.

3. Fii vulnerabil și onest față de tine însuți

Finalul celui de-al doilea sezon pare să aducă sfârșitul pentru Tommy Shelby. Astfel că, cu câteva clipe înainte de momentul execuției, Tommy Shelby își spune ultimele cuvinte, cuvinte pe care fiecare bărbat le-a simțit și le-a trăit la un moment dat:

“Există o femeie. Da… o femeie… …pe care o iubesc. Și am fost aproape. Aproape de a avea totul.” – Tommy Shelby

Unul dintre cele mai nobile lucruri pe care le poate face un bărbat este să își exprime vulnerabilitatea emoțională față de sine însuși, mai ales în momentele de suferință. Bărbăția nu constă în a avea o inimă de neatins, ci o inimă puternică care poate îmbrățișa și vindeca durerea.

De ce să fugi de o suferință care oricum te va bântui când poți să o accepți și să o porți cu demnitate de-a lungul zilelor tale? Ea oricum va fi acolo. Pentru că cel care își permite să nu se ascundă după credințe false sub forma unor minciuni ieftine, poate duce cu seninătate suferința pe care o poartă. Asta ne învață Tommy Shelby.   

Această atitudine de vulnerabilitate față de propriile sentimente ne lipsește multora dintre noi. Ne ascundem în spatele unei masculinități toxice pretinzând că suntem de neatinși, că respectiva nu a însemnat oricum nimic pentru noi și că putem trece peste foarte ușor. Toate aceste amăgiri ne amăresc sufletul și să ne îndepărtează de propria inimă rănită.

Te rog, nu te refugia în vicii sau în muncă excesivă pentru a-ți masca suferința emoțională. Nu devenii nici agresiv față de femei insultându-le sau judecându-le indiferent cât de mult rău ți-au făcut. Toate acestea nu fac decât să amplifice suferința emoțională și să te deconecteze de la propriul suflet.

Exemplul lui Tommy Shelby te îndeamnă nici să fii naiv și îți deschizi inima vreunei femei care nu merită vulnerabilitatea ta ori persoanelor nepotrivite, ci te îndeamnă să faci acest lucru față de tine însuți. Tu ești cel care simte suferința la fel cum tot tu ești cel care poate să o vindece.

Dacă ai trăit sau când vei trăi un astfel de scenariu precum cel al lui Tommy Shelby, permite-ți să fii vulnerabil și onest cu tine însuți amintindu-ți îndemnul învățătorilor stoici care spune că: „înțeleptul simte durerea, o acceptă și o îmbrățișează, dar nu adaugă.

4. Pune ceea ce prețuiești mai presus de orice

Nu-ți lăsa mintea să fie coruptă de valori superficiale, ci odihnește-ți sufletul în cele reale și pune-ți trupul și mintea să lupte pentru a le apăra. De-a lungul serialului, Tommy Shelby avansează pe scala socială devenind din ce în ce mai cunoscut, crescându-și afacerea și dobândind tot mai multă faimă, putere, posesiuni materiale și capital financiar.

Însă toate acestea le-a făcut nu pentru el, ci pentru familia sa. Își dorea o soartă mai bună pentru fiecare membru al familiei Shelby, pentru copiii lor și pentru viitoarele generații care aveau să urmeze. Tocmai de aceea renunța atât de ușor la bani, împărțea profitul cu frații săi și investea în cauze umanitare astfel încât dacă se întâmpla ceva cu el, tot ce a realizat să rămână familiei.

Cel mai bun și frumos exemplu în acest sens este prezentat în sezonul 3, episodul 4 în care Tommy Shelby pune binele familiei înaintea sănătății personale. A fost atacat și a avut leziuni grave la cap.

Trebuia internat de urgență la spital, dar nu a spus nimănui acest lucru, preferând să se întâlnească cu persoanele care puteau pune capăt problemelor. Motivul ni-l dă chiar Tommy Shelby: “Vă dau aceste informații pentru că altfel familia mea va fi sacrificată”.

Starea sa de sănătate era atât de grav afectată încât putea să moară, dar asta nu l-a împiedicat să facă ce este corect. Tommy Shelby a pus binele familiei pe primul loc cu prețul vieții sale pentru că pentru el familia era mai importantă decât orice.

Lecția pentru noi e clară: să punem pe primul loc acel lucru care dă sens vieții noastre și să ne ținem de el. Cu atât mai mult când avem oameni care și-au pus speranța în noi. A face ce este corect și a urma propriul drum este misiunea și scopul zilnic al oricărui bărbat. Asta ne duce la punctul următor.

5. Fii un sprijin pentru cei ce au nevoie de tine

Într-unul dintre dialogurile sale cu fratele său mai mic Finn, Tommy Shelby observă că acesta are nevoie de îndrumare în ceea ce privește cum ar trebui să fie și să se comporte un bărbat. Astfel, Tommy Shelby îi oferă fratelui său cuvinte grele, directe, dar pe care trebuie să le audă:

“Trebuie să fii bărbat, Finn. Oamenii obsesc. Să lucrezi într-o fabrică e obositor. Arăt eu de parcă-mi cer scuze? Aici e o poziție care trebuie ocupată. Înțelegi? Atunci fi bărbat”. ­– Tommy Shelby

Care s-ar traduce cu: “Trebuie să fii bărbat. Oamenii obosesc. Viața asta e obositoare. Arăt eu de parcă mi-aș căuta scuze și m-aș sustrage de la obligațiile pe care le am? Sunt într-o poziție în care oamenii depind de mine, iar dacă nu o fac eu, nu o va face nimeni. Așa că fac ceea ce este corect, fac ceea ce trebuie să facă un bărbat.

A fi bărbat nu înseamnă să ai 1.90 înălțime, un braț gros de 40 cm și o mașină cu nu știu câte herghelii de cai putere, ci înseamnă să fii un sprijin pentru cei care au o nevoie reală de tine.

Desigur, e foarte bine să ai cele enumerate mai sus ca rezultat al muncii tale, dar să-ți contui treburile nu motivat de propriile plăceri în primul rând, ci de faptul că ceilalți depind de tine.

Asta e o lecție indispensabilă și pentru mine. În momentul de față sunt într-o poziție destul de confortabilă cu viața mea. Fac suficienți bani, sunt așezat din punct de vedere profesional, familia mea este mulțumită de mine și, în general, nu sunt legat de nimeni și de nimic.

Totuși mă gândesc cum tulburările mintale cresc în frecvență de la an la an; cum sentimentul singurătății, tentativele suicidare reușite și numărul divorțurilor s-a multiplicat în secotul XXI, cum oamenii trec prin viață fără să aibă un sens și fără să fie fericiți în mod real.

Toate acestea și câte și mai câte mă fac să las confortul, să mă uit în oglină și să-mi repet cuvintele lui Tommy Shelby: “Fii bărbat. Be a fuckin’ man”.

Acest îndemn e la fel de valabil și pentru tine. În orice ipostază te-ai afla în viața ta, ia-ți misiunea pe umăr și poart-o pentru cei dragi ai tăi care au nevoie de tine.

Astfel că, asemenea lui Tommy Shelby, îți urez și eu cu toată încurajarea, compasiunea și încrederea: “Be a fuckin’ man! Fii bărbat!”

Concluzie

Într-adevăr, Tommy Shelby este un bărbat frumos, este îmbrăcat adecvat, are o voce profundă masculină și atitudinea lui este fermă, direct și dominantă. Dar dincolo de toate aceste aspecte de suprafață, trebuie să întrăm în profunzimea personajului Tommy Shelby și să identificăm secretele masculinității sale. Făcând acest lucru, putem învăța lecții prețioase de la el și a le aplica pentru noi în lumea reală.

Însă Tommy Shelby a fost un simplu personaj dintr-un serial care s-a încheiat, ceea ce nu este nici pe departe suficient pentru a ne dezvolta ca bărbați. Tocmai de aceea, sper din tot sufletul să găseșt alte modele masculine din lumea reală care să servească drept stâlp pe baza căruia tu să te dezvolți frumos, să devii un protector pentru cei aflați în neputință și să să devii și tu la rândul tău un model pentru noile generații de bărbați care au atâta nevoie de tine.

Lucian Pușcașu

P.S. Am scris alte două articole despre psihologia întregului serial Peaky Blinders și secretele seducției lui Tommy Shelby. Le poți accesa chiar aici:

***Dacă nu ai timp de citit, acest articol poate fi parcus și în format video pe YouTube.***

* Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la newsletter pentru a primi săptămânal informații suplimentare prin e-mail. Totodată, nu uită să acorzi un Share acestor randuri pentru a vedea și prietenii tăi ceea ce citești, un Like paginii de Facebookprecum și un Follow pe Instagram, pentru a rămâne în contact cu viitoarele postări de pe blog. În cele din urmă, materialele psihoeducaționale sunt livrate și în format video, prin platforma YouTube. Așadar, te invit să ne vedem și acolo, abonându-te la canal.*

#dezvoltarepersonală #psihologie #psiholog #psihoterapie #psihoterapeut #semped #sănătateemoțională #sănătatemintală #psihoeducație #psihologiepozitivă #dezvoltareprofesională #blogger

E-BOOK GRATUIT DESCOPERĂ-ȚI VOCAȚIA
Sunt de acord să mă abonez la acest blog.
Dacă îți place acest Blog înscrie-te acum în comunitatea educației emoționale Semped și vei primi informații săptămânale prin e-mail. Totodată vei primi cadou eBook-ul "Descoperă-ți și trăiește-ți Vocația"
Vei primi 2 articole gratuite pe săptămână prin e-mail

2 comentarii la „Lecții despre a fi bărbat învățate de la Tommy Shelby”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *