Neajutorarea învățată este un alt concept din psihologia pozitivă promovat de către psihologul Martin Seligman. Neajutorarea învățată apare când o persoană trece prin diverse situații de viață aversive la care nu reușește să găsească soluții. Astfel dezvoltă credința cum că nimic în viața sa nu are rost și că este sortită durerii și nefericirii.
Cum a luat naștere conceptul de “neajutorare învățată”
Conceptul de neajutorării învăţate a fost descoperit accidental de către psihologii Martin Seligman şi Steven F. Maier. Intenția lor inițială a fost de a replica câteva experimente comportamentale pe animale în care se testa tezele psihologiei comportamentale. Experimentul a cosntat în condiționarea clasică ce presupunea apariția unui șoc electric ușor imediat după ce respectivul animal auzea un sunet.
Drept rezultat, cercetătorii au observant un set de comportamente pe care le-au numit “neajutorate”. Aceste comportamente au fost observate imediat după experiment, unde câinii fuseseră plasați într-o cușcă cu două uși separate printr-o barieră joasă.
Într-o parte a cuștii, podeaua era electrificată, iar în celalalt nu. Câinii care au fost supuși la tratamentul condiționării clasice cu electroșocuri nu au avut niciun comportament de scăpare din cușcă, iar ceilalți au scăpat imediat. Câinii din primul experiment parcă voiau de bună voie să îndure șocul electric, chiar dacă bara care-i separa de libertate era foarte joasă și ușor de sărit.
Neajutorarea învățată – Experimentul propriu-zis
Bineînțeles, întrigați de observațiile făcute, Seligman și Maier au căutat să își testeze ipotezele. Astfel că, pentru investigarea acestui fenomen, cercetătorii au conceput apoi un alt experiment, de data asta cu trei grupuri de câini.
În primul grup, câinii au fost legați pentru un timp şi apoi eliberaţi. Câinii din al doilea grup au fost şi ei legați, dar ei au fost supuşi la niște şocuri electrice pe care aveau posibilitatea de a le evita dacă apăsau cu nasul un buton de pe un panou.
Iar câinii din al treilea grup au primit și ei şocuri ca cei din grupul al doilea, cu excepţia faptului că nu aveau niciun buton de oprire a șocurilor electrice, neavând încotro decât să le îndure.
După încheierea acestei prime etape, câinii din toate cele trei grupe au fost plasați din nou într-o cușcă cu podea electrificată.
Câinii din primul şi al doilea grup săreau destul de repede peste barieră, scăpând de şocurile electrice. Însă majoritatea patrupedelor din al treilea grup, nu făceau nicio încercare de a scăpa de șocurile electrice.
Iar aici vine concluzia experimentului, concluzie care urmează a fi revelatoare pentru una dintre cele mai importante tulburări mintale la oameni și anume depresia. Datorită experiențelor aversive din trecut (cele cu electroșocuri), animalele au dezvoltat așteptarea că orice ar face, ele sunt sortite durerii provocate de electroșocuri și faptul că nu pot face nimic pentru a le elimina.
Neajutorarea învățată la oameni
Dacă experimental ce a dovedit neajutorarea învățată a fost dovedit pe animale, ce te face să crezi că nu se aplică și în cazul oamenilor? Câinii au ajuns la concluzia că nu are niciun rost. Dar viața oamenilor e mult mai complexă decât cea a câinilor, prin urmare șansele la a dezvolta neajutorarea învățată sunt mult mai mari, iar vulnerabilitatea este aceeași atât la oameni cât și la animale.
În general, când simți că nu ai niciun control asupra situației, apare resemnarea sau neajutorarea învățată. Chiar dacă sunt prezentate căi de a combate problema, persoana cu neajutorare învățată nu face niciun efort, considerându-l dinainte inutil.
Mintea ta creează o așteptare de genul “orice lucru s-ar întâmpla, nimic pot face sau nu va împiedica respectivul eveniment. Nimeni nu mă poate ajuta”. Acest set de credințe au fost învățate de pe urma experiențelor din trecut, însă se prea poate ca ele să nu mai aibă nicio relevanță în situația din prezent.
Astfel de situații pot fi pedepsele nejustificate din partea părinților; compararea cu un frate mai mare de către un părinte sau cu colegii de clasă de către un profesor; eșecuri profesionale cum ar fi intrarea la o facultate sau avansarea în cadrul companiei; pierderea continuă a persoanelor semnificative din viață și în general orice eveniment negativ asupra căruia parcă nu am avut niciun control și de pe urma căruia am tras concluzia că nu se poate altfel.
Neajutorarea învățată este precursorul depresiei
Neajutorarea învățată poate fi precursorul a diverse tulburări psihologice precum anxietatea, fobiile, timiditatea și singurătatea, în special depresia. În depresie crezi că nimic nu mai are sens, că speranța ta la fericire este nulă pentru că nu poți face nimic pentru ea.
Acum că am văzut ce este neajutorarea învățată, acum să oferim soluții de tratament și de metode de prevenție pentru ea.
Optimismul: metoda de a preveni neajutorarea învățată
Optimismul este credința cum că lucrurile bune vor veni în viața mea atâta vreme cât eu contribui la ele și este opusul neajutorării învățate. Stilul de gândire pe baza căruia se dezvoltă optimismul este contrar a tot ceea ce înseamnă neajutorarea învățată, deci ar fi de preferat să îl dezvoltăm din timp pentru a se nu ajunge într-o astel de situație.
Despre cum să îți dezvolți optimismul, reducându-ți astfel șansele de a ajunge la neajutorarea învățată am scris un articol chiar aici.
Cum tratăm neajutorarea învățată
În primul rând trebuie să admitem că va fi un lucru foarte greu. Neajutorarea învățată este lipsa speranței că poate fi altfel decât este. Pai dacă eu nu am speranță, de ce aș mai iniția o schimbare?
Poate eu am tot avut parte de relații toxice. Mă simt îndreptățit să cred că nimănui nu-i va păsa vreodată de mine. Poate persoanele importante din viața mea nu au fost acolo pentru mine când am nevoie. E normal să cred că voi fi singur și neînțeles.
Pentru a trata neajutorarea învățată trebuie să îți pui sub îndoială o bună parte din viață, iar a face acest lucru va fi printre cele mai mari provocări. Trebuie să admiți faptul că ai trăit într-o minciună, dar odată ajuns aici, te vei elibera de durere.
Diferența dintre oameni și animale în neajutorarea învățată
Mecanismul prin care se dobândește neajutorarea învățată este același atât pentru oameni, cât și pentru animale. Totuși, ce ne separă pe noi de necuvântătoare este puterea rațiunii. Rațiunea este darul prin care putem separa ce este bine de ce este rău și putem face judecăți deliberate.
Astfel că, animalele nu își pot da seama că trecutul, chiar dacă seamănă cu prezentul, nu are asupra lor nicio putere. Însă omul, prin rațiunea sa, poate face distincție dintre cele două.
Chiar dacă ai trecut prin situații groaznice de viață, trebuie să realizezi că fiecare moment, fie el similar cu cel din trecut, nu se va termina exact la fel, și că tu ai puterea de a gândi autonom și de a lua acțiuni deliberate, de pe urma cărora poți schimba rezultatul așteptat.
Viața îți arată că situația a fost cumplită pentru tine în trecut. Iar stiuația ta din prezent se aseamănă cu cea din trecut. Însă puterea ta de acțiune și de gândire nu e aceași cu cea din trecut. Dacă atunci erai limitat în gândire și acțiune, în prezent nu se mai aplică același scenariu. Acum poți gândi și acționa cu totul diferit, iar rezultatele vor fi pe măsură.
Suportul social și urmarea modelelor
Alte două soluții complementare sunt oferirea suportului din partea apropiaților și urmarea unor personalități pe care le considerăm modele demne de urmat.
După cum spuneam anterior, neajutorarea învățată presupune lipsa de motivație, deci nu vei dori să schimbi nimic, fiind convins că asta este realitatea în care trăiești și pe care o meriți. Aici intervine suportul social. Apropiații tăi trebuie să te sprijine cu toate puterile lor pentru că tu nu te poți baza pe propriile tale resurse interioare.
La fel e și pentru modele. De obicei oamenii pe care îi admirăm ne trezesc motivația de a fi ca ei. Dacă mie îmi lipsește motivația de a face o schimbare, atunci trebuie să iau motivație privind la altcineva.
Poate fi vorba de un apropiat, o figură celebră, sau un om care mi-a marcat existența în mod pozitiv la un moment dat. Doar întreabă-te: “cum ar vedea această persoană situația și cum ar proceda ea drept consecință” și fă exact asta.
Neajutorarea învățată o avem cu toții
Dacă e să fim sinceri, toți avem doza noastră de neajutorare învățată. Amândoi am trecut prin situații fără rezolvare la un moment dat și ne-am resemnat. Însă pentru unii oameni neajutorarea învățată a fost atât mult întreținută de evenimente aversive încât a ajuns la un prag clinic. Poate chiar tu te afli printre ei.
Dacă ai ajuns în acest punct vreau să știi că există scăpare, iar dacă nu ar fi existat nu m-aș mai fi chinuit să fac acest articol pentru tine. Scăparea constă în a reexamina trecutul până în punctul în care realizezi că ceea ce s-a întâmplat a fost o succesiune de cazuri izolate, iar asta nu înseamnă neapărat că se vor repeta și în prezent și viitor.
Lucian Pușcașu
* Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la newsletter pentru a primi săptămânal informații suplimentare prin e-mail. Totodată, nu uită să acorzi un Share acestor randuri pentru a vedea și prietenii tăi ceea ce citești, un Like paginii de Facebook, precum și un Follow pe Instagram, pentru a rămâne în contact cu viitoarele postări de pe blog. În cele din urmă, materialele psihoeducaționale sunt livrate și în format video, prin platforma YouTube. Așadar, te invit să ne vedem și acolo, abonându-te la canal.*