Sari la conținut
Home » Blog » Principiile stoicismului. Cum să te raportezi corect la oameni și la viață

Principiile stoicismului. Cum să te raportezi corect la oameni și la viață

principiile stoicismului

Principiile stoicismului – Stabilește ce e sub controlul tău

Principiile stoicismului nu sunt multe la număr și pot fi explicate doar într-un singur articol, însă noi în acesta ne vom ocupa doar de unul dintre ele și anume Dihotomia controlului care presupune să recunoaștem că nu putem controla totul în viața noastră. Acest lucru va duce la mai puține probleme de sănătate mintală și la o viața emoțională mai bună.

Oamenii au dorințe și așteptări, iar aceste dorințe și așteptări sunt orientate în trei direcții: către propria persoană, către alții și către viață.

Dorințele cu privire la pripria persoană țin exclusiv de noi, stoicii numindu-le “lucruri care depind de noi, în controlul nostru”. Însă dorințele și expectanțele cu privire la oameni și viață nu mai țin de noi în mod exclusiv, stoicii numindu-le “lucruri care nu depend de noi, în afara controlului nostru”.

Problema apare când noi încurcăm așteptările pe care le avem de la propria persoană cu așteptări pe care le avem de la oameni și de la viață. Considerăm că dorințele noastre trebuie să se îndeplinească deși cauza pentru îndeplinirea lor este la alți oameni sau la viață, deci ar fi absurd ca ele să se și întâmple de fiecare dată când noi dorim.

Principiile stoicismului se aplică doar în propriul control

Încercăm să forțăm realitatea să devină conform cu propriile dorințe și expectanțe. Ori realitatea nu poate fi conformă de multe ori cu dorințele proprii pentru că realitatea exterioară se află în sfera lucrurilor pe care nu le putem controla.

Viața e mai puternică decât propriile noastre dorințe, iar dacă noi încercăm să o forțăm, nu se va schimba nimic de cele mai multe ori, iar noi vom fi cei dezamăgiți. Tensiunea psihologică provinde din incapacitatea de a accepta faptul că trebuințele nu pot fi îndeplinite pentru că realitatea exterioară nu o permite.

Nu este despre viață și oameni, ci despre cum ne raportăm la ei

Oamenii pot trece prin aceleași situații, dar reacțiile lor sunt diferite. Se întâmplă un accident? Tu poți deveni depresiv, iar altul poate fi indiferent. Moarte o persoană publică? Tu poți fi dezineresat în timp ce altul poate fi chiar fericit. Începe să ningă în luna martie? Tu poți fi furios pentru că nu ai hainele de iarnă, iar copiii tăi să fie fericiți pentru că se pot juca în zăpadă.

Evenimentele de viață sunt în afara controlului nostru, dar, din fericire, ele nu ne pot afecta dacă nu le permitem. Drept dovadă, în aceeași situație, un om poate experimenta fericirea, iar celălalt durerea. Felul cum reacționează o persoană este ceea ce contează, iar din fericire, Natura a lăsat ca acest lucru să fie în controlul nostru.

Stituațiile de viață dificile ne lovesc pe toți mai devreme sau mai târziu. Principiile stoicismului ne învață că aceste lucruri sunt inevitabile, deci imposibil de controlat. Prin urmare să le așteptăm cu calm, întâpinându-le cu armele rațiunii prin ajustarea propriilor atitudini și prin controlul propriilor impulsuri și reacții este cea mai înțeleaptă soluție.

Principiile stoicismului puse în aplicare

Dihotomia controlului este unul dintre principiile stoicismului care poate fi aplicat în orice aspect al vieții. Deoarece conține un spectru atât de larg de situații specifice de viață, vom oferi câteva atitudini mentale pe care trebuie să le avem când întâmpinăm respectivele situații astfel încât sâ avem în vedere ce este într-adevăr în controlul nostru și ce nu, în a ne păsra spiritul neafectat.

1. Nu pune nădejde în lucruri exterioare pentru că e posibil să ajungi să nu le mai ai.

Părinți, prieteni, relații, posesiuni, statut, bogăție, tot ceea este în lumea exterioară se află acolo pentru o perioadă limitată. La fel cum respectivul lucru sau persoană a venit la tine la un moment dat, tot așa va și pleca.

Dacă a apărut în viața ta într-un moment specific, ce te face să crezi că va și rămâne până la final? Doar ceea ai primit la naștere va fi cu tine până la moarte, iar acestea sunt darul rațiunii, libertatea în gândire și responsabilitatea pentru propriile acte. Doar acestea sunt ale tale și vor rămâne cu tine până la sfărșit.

Prin urmare, nu are nicio logică să fii supărat pentru că ai pierdut ceva. În schimb fii recunoscător pentru lucrurile pe care le-ai avut la un anumit moment. Ele nu sunt ale tale, ci sunt cadouri din partea Providenței. Primește-le cu modestie și oferă-le înapoi fără atașament.

2. Nimeni nu te rănește pentru că nu îți îngrădește nimeni libertatea de a alege

Pe noi nu ne afectează situațiile de viață, ci gândul cum că trebuia să fie altfel decât respectiva situație. De ce ai adopta un astfel de gând? De ce ar trebui să fie altfel decât s-a întâmplat? Ce datorie are viața sau ceilalți oameni să se întâmple așa cum vrei tu?

Ți-ai fi dorit să rămâneți împreună până la moarte? Realitatea e că sentimentele unui om se pot schimba. Ți-ai fi dorit să fii răsplătit cu binele pe care l-ai oferit? Corectitudinea este un principiu, nu o regularitae. Corectitudinea nu se întâmplă mereu, de ce ar trebui să fie tocmai în cazul tău?

Ai muncit ani de zile fără a vedea rezultate? În realitate nu ai avut de la început o garanție că vei reuși. A ținut de tine și de speranțele tale că se va întâmpla, dar nimeni nu ți-a garantat asta de la început.

Reține așadar că toți oamenii au parte de situații de viață provocatoare. Nu are rost să te preocupe în prezent venirea lor sau să fugi de ele pe viitor, ori să le socoți că nu trebuiau să se întâmple uitându-te în trecut. Schimbă mai bine felul cum te raportezi la ele și acceptă ce-ți oferă Universul. Astfel vei avea o minte sănătoasă și un spirit puternic.

3. Setează-ți scopuri personale și detașează-te de rezultat

Nu lăsa nimic din lumea exterioară, care nu e în controlul tău, să îți deranjeze în vreun fel echilibrul. Atașează scopul de efortul și de atitudinea ta, de ceea ce ai în control, și nu te uita la rezultat.

Tu îți dorești rezultate în lumea exterioară și e un lucru bun. Dar adu-ți aminte că rezultatele nu sunt cauzate în totalitate de eforturile tale. Să vrei și să acționezi este o condiție esențială, dar nu și suficientă.

Rezultatele sunt inevitabil legate de mediul exterior, element ce nu este în controlul tău. Prin urmare, împacă-te cu ideea cum că rezultatele nu sunt sigure și găsește-ți prima recompense în acțiunea propriu-zisă care are la bază virtuțile și valorile tale.

4. Îmbrățișează disconfortul. Întărește caracterul

Nimeni nu este complet înțelept. Prin urmare, nimeni nu va reuși mereu să schimbe percepția asupra mediului în care trăiește pentru a evita suferința psihologică. Tocmai de aceea, o atitudine suplimentară sănătoasă este a îmbrățișa disconfortul.

Asta poate suna puțin ciudat pentru că până aici am tot vorbit de scopul de a evita distresul și suferința psihologică. Într-adevăr, o evităm când reușim să ne construim ocazia, dar când nu reușim? Răspunsul e simplu: ne adaptăm la el și îl folosim în a ne întări mintea și caracterul.

La fel cum un sportiv are nevoie nu doar de o alimentație echilibrată, ci și de febra musculară din timpul exercițiilor fizice, la fel și tu ai nevoie nu doar să te raportezi rațional și echilibrat la viață, dar și să îți antrenezi toleranța la disconfortul și provocările la care ești expus. Așadar, când nu poți evita durerea, folosește-o pentru a progresa în virtute și reziliență.

5. Practică virtuțile în loc să vorbești despre ele

Conștientizează că fiecare decizie pe care o iei conține o doză de dimensiune morală. Să trăiești viața după filosoia stoică presupune să te întrebi constant “cum e mai corect să procedez acum?” răspunsul se află în responsabilitatea personală, în a face acele lucruri care reflectă valorile tale.

Concluzie

Aplică principiile stoicismului în viața ta. Separă ceea ce ține de tine de ceea ce e înafara controlului tău. Renunța la expectanțele nerealiste cu privire la oameni și la viață și orientează-ți gândirea către progresul în virtute și reziliență iar înțelepciunea și pacea interioară vor fi cu tine. Astfel, te vei bucura de un caracter de neatins și un echilibru emoțional perfect.

Lucian Pușcașu

P.S. Am scris alte două articole aici: în primul am explicat și alte principii și idei ale stoicismului, iar în celălalt am oferit o nouă abordare asupra dihotomiei controlului.

***Dacă nu ai timp de citit, acest articol poate fi parcus și în format video pe YouTube.***

* Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la newsletter pentru a primi săptămânal informații suplimentare prin e-mail. Totodată, nu uită să acorzi un Share acestor randuri pentru a vedea și prietenii tăi ceea ce citești, un Like paginii de Facebookprecum și un Follow pe Instagram, pentru a rămâne în contact cu viitoarele postări de pe blog. În cele din urmă, materialele psihoeducaționale sunt livrate și în format video, prin platforma YouTube. Așadar, te invit să ne vedem și acolo, abonându-te la canal.*

#dezvoltarepersonală #psihologie #psiholog #psihoterapie #psihoterapeut #semped #sănătateemoțională #sănătatemintală #psihoeducație #psihologiepozitivă #dezvoltareprofesională #blogger

E-BOOK GRATUIT DESCOPERĂ-ȚI VOCAȚIA
Sunt de acord să mă abonez la acest blog.
Dacă îți place acest Blog înscrie-te acum în comunitatea educației emoționale Semped și vei primi informații săptămânale prin e-mail. Totodată vei primi cadou eBook-ul "Descoperă-ți și trăiește-ți Vocația"
Vei primi 2 articole gratuite pe săptămână prin e-mail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *