Sari la conținut
Home » Ședințe de Psihoterapie

Ședințe de Psihoterapie

Pregătirea mea profesională

Am absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației Babeș-Bolyai din Cluj Napoca în anul 2019, an în care am început și formarea mea în psihoterapie cognitiv-comportamentală, dar și practica de psiholog clinician. În prezent, țin sesiuni te psihoterapie online și am o colaborare cu Centrul de Psihologie „Mental Training” din Cluj Napoca.

Pe lângă formările şi expertiza dobândită în cadrul Facultăţii de Psihologie, am studiat în alte cursuri dinamica socială, dezvoltarea abilităților sociale, fenomentul atracţiei sexuale, terapia prin autocompasiune și terapia traumelor din copilărie.

Ce este Terapia Cognitiv-Comportamentală

Terapia Cognitiv Comportamentală (TCC) se bazează pe un model care pune accentul pe relația dintre gânduri, comportamente și emoții. Având în vedere că există o interacțiune bidirecțională între gândurile, comportamentele și emoțiile noastre, efectuarea schimbării într-o zonă poate duce la schimbări în celelalte. Ca atare, clienții își pot modifica intenționat reacțiile cognitive, comportamentale și emoționale la situații atunci când beneficiază de intervenții adecvate din partea terapeutului pentru a face acest lucru.

Terapica cognitiv-comportamentală oferă un nou mod foarte pragmatic de a înțelege problema. Mulți clienți încep tratamentul cu percepția că problema lor este imposibil de controlat, deoarece este rezultatul direct al structurii lor genetice sau a conflictelor de care nu sunt conștienți. TCC este concepută pentru a oferi clienților un sentiment mai mare de control și stăpânire, ajutându-i să-și înțeleagă problema într-un mod nou.

Acest lucru se face printr-un proces ghidat de descoperire graduală, în care noile concepte sunt prezentate clienților ca ipoteze pe care le pot testa în diferite contexte din viața lor, pentru a generaliza schimbarea. Terapia Cognitiv-Comportamentală este, prin urmare, o abordare de tratament foarte împuternicitoare, deoarece clienții nu sunt pur și simplu „recipiente pasive pentru simptomatologia lor”ba dimpotrivă au o explicație a problemei lor, au capacitatea de a genera schimbarea și sunt încurajați, în consecință, să testeze credințele pe care le au, apoi să le schimbe.

Cele cinci elemente pe care se bazează terapia cognitiv-comportamentală sunt: relația terapeutică, disponibilitatea ta de a participa activ la procesul de vindecare, încrederea pe care o ai că terapia va funcționa pentru tine, intervențiile efective pe care le face terapeutul în cadrul ședințelor.

Terapica cognitiv-comportamentală oferă un nou mod foarte pragmatic de a înțelege problema. Mulți clienți încep tratamentul cu percepția că problema lor este imposibil de controlat, deoarece este rezultatul direct al structurii lor genetice sau a conflictelor de care nu sunt conștienți. TCC este concepută pentru a oferi clienților un sentiment mai mare de control și stăpânire, ajutându-i să-și înțeleagă problema într-un mod nou.

Acest lucru se face printr-un proces ghidat de descoperire graduală, în care noile concepte sunt prezentate clienților ca ipoteze pe care le pot testa în diferite contexte din viața lor, pentru a generaliza schimbarea. Terapia Cognitiv-Comportamentală este, prin urmare, o abordare de tratament foarte împuternicitoare, deoarece clienții nu sunt pur și simplu „recipiente pasive pentru simptomatologia lor”ba dimpotrivă au o explicație a problemei lor, au capacitatea de a genera schimbarea și sunt încurajați, în consecință, să testeze credințele pe care le au, apoi să le schimbe.

Cele cinci elemente pe care se bazează terapia cognitiv-comportamentală sunt: relația terapeutică, disponibilitatea ta de a participa activ la procesul de vindecare, încrederea pe care o ai că terapia va funcționa pentru tine, intervențiile efective pe care le face terapeutul în cadrul ședințelor.

Relația terapeutică

Relația este una de colaborare, de respect și într-ajutorare. Terapeutul nu poate și nu este dator să ajute clientul mai mult decât dorește el să facă asta la fel cum un terapeut care se implică cu jumătăți de măsură nu va ajunge la rezultatele dorite în timp util.

Unii clienți ar putea intra în tratament cu speranța că terapeuții îi vor „vindeca” de problema lor cu puțin efort din partea lor. Cu siguranță nu este cazul pentru acest tip de terapie. Atât clientul, cât și terapeutul lucrează împreună pentru a efectua schimbarea.

Dacă clienții nu participă la propriul tratament, este foarte puțin probabil ca aceștia să vadă o îmbunătățire substanțială a simptomelor lor. Terapeutul nu te te poate ajuta mai mult decât îi dai tu voie, prin implicarea pe care o depui tu.

Terapeutul are datoria să fie cald, empatic, susținător și pregătit pentru a îndeplini nevoile emoționale ale clientului, atunci când este cazul. Clientul are datoria de a fi deschis și sincer față de el însuși și față de terapeut atât cât se poate, să fie respectuos și să meargă în direcția pe care o propune terapeutul.

Participarea din partea clienților

CBT își propune să ofere clienților instrumente care să le permită să facă față problemei în mod independent. În conformitate cu natura colaborativă a tratamentului, una dintre sarcinile terapeutului este de a asista clienții în dobândirea de abilități care îi vor ajuta în rezolvarea problemei lor. Desigur, este responsabilitatea clientului să învețe și să practice abilitățile predate în sesiune. Reducerea simptomelor se datorează în mare măsură efortului depus de clienți în dobândirea abilităților necesare și implementarea acestora în consecință. Nu există un remediu magic pentru tulburarea cu care se confruntă, iar clienții trebuie să fie conștienți de faptul că numai prin propriul lor efort se vor îmbunătăți.

Sarcinile pentru acasă

Conform statisticilor, 40% din eficiența terapiei este dată de implicarea din partea clienților. Prin urmare, o bună parte din terapie se bazează pe un set de exerciții și sarcini pe care clientul trebuie să le facă între sesiuni. O săptămână are 168 de ore, dintre care doar una este dedicată terapiei. Prin urmare, pentru a genera și menține o schimbare trainică, e nevoie ca clientul să depună eforturi și înafara sesiunilor de terapie.

Sarcinile nu sunt “ca la școală”, unde profesorul îți dă temele și te notează pe ele. În schimb, sarcinile sunt elaborate împreună cu clientul, astfel încăt să fie ceva ce poate fi realizat în direcția schimbării.

Este puțin probabil ca clienții care nu doresc să finalizeze exerciții între sesiuni să prezinte progrese substanțiale în terapie. Deoarece TCC se bazează pe abilități, stăpânirea abilităților discutate în tratament va avea loc numai prin practica repetată între sesiuni. Fără finalizarea exercițiilor la domiciliu, orice reducere a simptomelor care apare ar putea fi, în cel mai bun caz, dificilă, deoarece abilitățile sunt probabil slab dobândite, făcând clientul vulnerabil la recidivă după încetarea tratamentului. Așasadar, dacă ieși din terapie fără să ai abilități de a ține simptomatologia la îndepărtare, vor avea loc recăderi. Sarcinile asigură menținerea schimbării.

Încrederea în terapie

La momentul actual, sunt peste 200 de forme de terapie validate științific. Conform datelor, se pare că orice formă de terapie este benefică într-o anumită măsură, atâta vreme căt este potrivită pentru client.

Terapia Cognitiv-Comportamentală este scurtă și limitată în timp. Numărul de sesiuni pentru TCC variază de obicei între 12 și 20, în funcție de diagnostic și de severitatea problemei. Acest lucru se face dintr-un motiv foarte bun: obiectivul final al TCC este de a învăța clienții să devină propriul lor terapeut. Ca atare, tratamentul ar trebui să dureze suficient de mult pentru a se asigura că clienții au dobândit în mod corespunzător abilitățile necesare, dar nu atât timp cât pentru a încuraja dependența. Încurajând autonomia clienților, TCC le permite să părăsească tratamentul cu un plan clar și concret pentru menținerea câștigurilor lor (cu posibilitatea de a face progrese suplimentare).

Terapia cognitiv-comportamentală este structurată și directivă. Având în vedere că TCC este un protocol bazat pe abilități, care este, de asemenea, limitat în timp, sesiunile sunt relativ structurate. Astfel, îmbunătățirile se pot observa uneori chiar de la o ședință la alta. Ca atare, terapeuții stabilesc o agendă pentru sesiuni care include în mod obișnuit revizuirea exercițiilor efectuate în săptămâna trecută, revizuirea materialelor discutate în sesiunile anterioare, prezentarea și discutarea materialelor noi și atribuirea exercițiilor pentru săptămâna următoare.

Intervențiile oferite de psihoterapeut

Intervențiile pe care se bazează terapia cognitiv-comportamentală sunt cele cognitive (care vizează identificarea tiparelor de gândire nesănătoase și înlocuirea cu cele sănătoase), comportamentale (înlocuirea comportamentelor care fac rău cu unele mai adaptabile, care susțin schimbarea) și imageria dirijată (trăirea unor amintiri, ori unor imagini cu încărcătură emoțională pentru a experienția altfel emoțiile)

Cât despre mine, pe lângă aceste tehnici eu folosesc și altele de tipul metafore terapeutice (simboluri care să te reprezinte), povești (da, uneori îți voi spun povești) și umorul (terapia e un lucru serios, dar asta nu înseamnă că nu poate fi abordat umoristic uneori).

Devino propriul tău terapeut – Scopul final al terapiei

Oamenii vin în terapie pentru a-și rezolva o problemă, iar în terapia cognitiv-comportamentală se întâmplă acest lucru. Însă noi ne dorim să ducem lucrurile și mai departe. Scopul final al terapiei este, de fapt ca tu să devii propriul tău terapeut. Să nu mai ai nevoie nici de mine, nici de oricine altcineva. Tocmai de aceea, speranța mea este ca de fiecare dată când cineva pleacă din terapie, să fie atât de dezvoltat personal încât orice problemă pe care ar avea-o, să o poată rezolva singur. Iar dacă se întâmplă recăderi, eu îl aștept înapoi cu brațele deschise.

Idealul de neatins

Scopula cestui blog este de a promova psihoeducația. Prin psihoeducație, fiecare om în parte devine propriul său terapeut. Prin urmare, visez la ziua în care oamenii vor vorbi despre educația emoțională în școli, în familii, între prieteni și în oricare cer social.

Când se va întâmpla asta voi avea garanția că nu mai este nevoie de mine, iar eu mă voi retrage cu un suflet plin undeva la țară unde cel mai probabil voi continua să scriu cărți.  Cel mai probabil nu voi trăi niciodată acest ideal, dar eu voi continua să lucrez la el prin ședințele de psihoterapie și scrierile de pe acest blog.

Vrei să faci terapie cu mine?

Dacă consideri că aș fi terapeutul potrivit pentru tine și am competența necesară pentru a te ajuta în provocările tale, poți rezerva o ședință cu mine. Trebuie doar să îmi scrii un mesaj accesând pagina de contact în care să îmi precizezi numele tău și problema cu care te confrunți. Ulterior eu îți voi răspunde și vom stabili o primă ședință. Sesiunile se desfășoară online, cu o durată de 50 de minute.

În caz că în momentul actual din viața ta nu ai resurse, nu te simți pregătit, ai alte priorități, nu pot decât să sper că vei găsi totuși, măcar un singur lucru pe acest website care să te ajute în dificultatea cu care te confrunți. Totodată, îți pot oferi și asistență prin e-mail. Așa că nu ezita să-mi scrii!

Te aștept cu drag!

Lucian Pușcașu

Contact Lucian Puscasu
E-BOOK GRATUIT DESCOPERĂ-ȚI VOCAȚIA
Sunt de acord să mă abonez la acest blog.
Dacă îți place acest Blog înscrie-te acum în comunitatea educației emoționale Semped și vei primi informații săptămânale prin e-mail. Totodată vei primi cadou eBook-ul "Descoperă-ți și trăiește-ți Vocația"
Vei primi 2 articole gratuite pe săptămână prin e-mail