Home » Blog » Siguranța e o iluzie. Riscurile, o necesitate. Despre căderea Spartei

Siguranța e o iluzie. Riscurile, o necesitate. Despre căderea Spartei

riscurile

“Lumea este plină de primejdii. În consecință, trebuie să fiu precaut. Oricând se poate întâmpla ceva rău”. Dacă te regăsești în această convingere, află că ea îți va face mai mult rău decât bine, mai mult îți va distruge sănătatea mintală, decât ți-o va păstra. Antidotul împotriva acestei nevoi excesive de siguranță este capacitatea de a lua riscuri. În acest articol vom înțelege cum anume riscurile aduc echilibru în plan emoțional și personal.

Ne înspăimântă criticile altora, judecățile celor din jur, ideea că am pierde resurse de bani și de timp, faptul că am putea părea ridicoli în fața apropiaților și în general orice consecință aversivă adusă de riscurile care nu-și găsesc finalitatea dorită.

Tocmai de aceea, cei mai mulţi dintre noi preferăm siguranța. Dorim să evităm pericolele și conflictele, să fim în control absolut asupra a ceea ce există în viața noastră. Se întâmplă să ne gândim la riscurile oportunităților oferite de viață, dar rareori acționăm în consecință.

De ce a căzut Sparta

Cine cunoaște adevărata istorie a Spartei, dincolo de povestea ecranizată, știe că Sparta a pierit tocmai din cauza acestui “cult al siguranței”. Spartanii nu urmăreau neapărat creșterea și expansiunea, ci cultivau defensivitatea prin aplicarea unui regim mult prea strict de armată.

Practic, cea mai mare masă de oameni ai Spartei era preocupată de militărie pentru a proteja ținutul spartan. Drept consecință, celelalte domenii precum agricultura, comerțul, educația sau economia erau foarte slab dezvoltate. Ba mai mult, Spartanii nu permiteau sub nicio formă contactul cu popoarele vecine, pentru alte scopuri decât cele militare, ceea ce a făcut ca dezvoltarea celorlalte domenii să fie imposibilă.

În concepția spartană, siguranța poporului era pe primul loc, iar aceast poate fi atinsă doar prin luptă și armată. Drept consecință, Sparta s-a prăbușit sub propria-i greutate. Nu a fost învinsă de alte popoare, ci a murit singură “subnutrită” de nevoile firești ale timpurilor respective.

Adevărul despre siguranță

La fel cum corpul uman are nevoie de lumină, apă, mișcare, contact social, afecțiune, odihnă, conexiune emoțională și nu doar hrană pentru a crește sănătos, la fel, ființa umană și societatea nu poate supraviețui doar cu siguranță. Într-un final, contrar așteptărilor, siguranța excesivă te va face să îți pierzi tot ceea ce încerci să aperi.

Spre exemplu, în contextul pandemic, foarte mulți oameni au avut o părere aproape catastrofică despre situația din țară. Le era frică de moarte că s-ar putea îmbolnăvi, deși statisticile arătau clar că decesele datorită strict virusului erau extrem de mici.

Prin urmare, au pus un accent excesiv pe siguranță, ceea ce a venit la pachet cu o serie de tulburări anxioase: anxietate de sănătate (ipohondria), anxietate generalizată etc. Desigur, e mai mult decât indicat să ne protejăm de pericole, dar nu într-atât de mult încât să creăm un adevărat cult al siguranței.

Pentru că, în viață, lucrurile trebuie luate cu măsură. Siguranța să fie până într-un anumit punct, iar în rest riscurile trebuie asumate. În cazul nostru, mai mult ne-a ucis frica de boală decât boala în sine.

Renunţă la izolare

Izolarea ridică mult mai multe probleme decât rezolvă. Ea are întotdeauna efecte negative care nu pot fi compensate în vreo altă formă: dacă te retragi în tine însuți, pierzi contactul cu realitatea. În loc şi te afli mai în siguranţă, te îndepărtezi tocmai de oportunităţile de care îţi depinde propria situaţie.

Cum oamenii sunt, prin firea lor, creaturi sociale, puterea depinde de interacţiunea şi de mobilitatea socială. În momente de nesiguranţă şi primejdie, trebuie să lupţi împotriva tentaţiei de a te închide în tine şi de a te izola. Ba mai mult, ieși din carapace și fă-te şi mai accesibil. Caută-i pe cei cărora le plac riscurile. Fii tot mai activ social pătrunzi în tot mai multe cercuri diferite.

Curajul

Nu degeaba curajul este una dintre cele patru virtuți ale filosofiei stoice. Curajul este virtutea care-ți menține spiritul treaz și nobil. Fără curaj, existența ta ar fi una mediocră, fără rezultate, fără riscurile aferente, fără sentimentul creșterii personale.

Curajul și cumpătarea (a doua dintre cele patru virtuți) îți oferă știința și oportunitatea de a cântări lucrurile din viața ta, a ști când să pașești un pas înapoi și când să mergi doi înainte. Cu ajutorul celor două, atât riscurile, cât și siguranța, pot coexista și îți pot aduce ție o viață echilibrată, dar caracterizată de o evoluție continuă.

Riscurile lui Shakespeare

Dacă vei citi operele lui William Shakespeare, probabil cel mai mare scriitor ce a trăit vreodată, vei observa că operele sale sunt scrise parcă “în toate limbile”. Pur și simplu Shakespeare reușea, într-o manieră doar de el știută, să scrie dramaturgii care să se potrivească publicului larg de oameni astfel încât oricine îl citește să-l poată înțelege.

Într-adevăr operele sale erau pe placul tuturor categoriilor sociale, indiferent de statut, inteligență și cultură. Shakespeare și-a asumat riscurile de a trăi printre oameni, de a observa mentalitățile și obiceiurile acestora și de a zugrăvi poeme și dramaturgii de excepție, după construcția psihologică a cititorului. De fapt, orice artist care nu-și asumă riscurile de a face cunoscută arta sa, va muri cu ea în brațe.

Riscurile presupun planificare

A risca nu înseamnă a te arunca cu capul înainte fără a şti în ce anume intri. Plănuieşte totul dinainte şi gândeşte în perspectivă. Când iei riscurile, fă-o într-o manieră calculată. Asta înseamnă că trebuie să fii conștient de toate variabilele care condiționează câștigul și ce risc există în fiecare dintre ele. Într-un final, vei ști exact până unde să mergi și când să te oprești.

Investitorii, înainte de a cumpăra o companie, o monedă sau un bun, își fac un plan de investiții care să cuprindă motivele pentru care să facă achiziția, care sunt așteptările și când anume să se oprească, respectiv în ce condiții să reinvestească capital în investițiile lor.

La fel cum am spus și într-un alt articol, cred că cele mai interesante două elemente care au făcut din “La casa de Papel” un serial atât de iubit sunt emoțiile intense și relațiile de atașament dintre personaje derulate pe fundalul hoției și jafului și capacitatea aproape supranaturală a Profesorului de a calcula riscurile fiecărui pas din jaf.

Dacă ai urmărit serialul, ai putut observa că Profesorul era conștient că fiecare mutare aduce un nou risc. Însă când ești conștient de riscul respectiv și aduci un plan pentru a combate pierderile și a maximiza câștigul, riscul se transformă în siguranță și câștig în același timp.

Când e bună izolarea?

Ca orice lucru din viața asta, riscurile trebuie luate cu măsură. Dacă principalul beneficiu al celui care își asumă riscurile este acela că se dezvoltă cel mai mult, în foarte rare cazuri, izolarea va fi singurul lucru care va duce la evoluție.

Așa cum spune și poetul german Charles Bukovski într-unul dintre poemele sale “izolarea este darul, orice altceva este doar un test”, izolarea poate aduce mai multe beneficii decât însăși riscurile. În acest sens, avem momentele de “siguranță forțată”, care au dus la o dezvoltare a sinelui mult mai accentuată decât ar putea riscurile să ofere.

Spre exemplu, închisorile au produs numeroşi gânditori de seamă, tocmai pentru că în izolare omul cugetă mai profund. Feodor Dostoievski a scris “Amintiri din casa morților” și “însemnări din subterană”, două dintre cele mai prestigioase lucrări ale sale. Machiavelli a scris Principele în timp ce se afla în exil, izolat într-o căsuţă la ţară, departe de nebunia socială a Florenţei.

Psihiatrul Viktor Frankl a scris “Omul în căutarea sensului vieţii”, una dintre cele mai influente scrieri ale psihologiei științifice, întemeind logoterapia, scriere ce se bazează pe experiența avută în lagărele de concentrale ale Holocaustului.

Așadar, folosește si tu izolarea cu înțelepciune atunci când viața ți-o oferă. Pentru mine, momentele de solitudine de dinaintea de culcare sunt un prilej perfect de a-mi examina ziua și de a reflecta asupra performanțelor mele, pentru a le îmbunătăți ziua următoare.

Același lucru e valabil și pentru perioadele mai lungi de timp. Spre exemplu, anul 2020 a fost unul dintre cele mai productive pe care le-am avut vreodată. Am scris, am studiat și am lucrat la abilitățile mele mai mult ca oricând.

Drept consecință, mi-am finalizat formarea în terapia cognitiv-comportamentală, am scris undeva la 150 de articole pe blog, am citit peste 70 de cărți și am finalizat câteva cursuri online despre marketing și business.

În această direcție, te îndemn și pe tine să găsești momente în timpul zilei și perioade mai lungi (călătorii, concedii etc) în care să folosești la maxim timpul tău pentru ceea ce valorizezi.

În încheiere, o pobeste banală

Au fost odată doi fraţi: Ion şi Daniel. Ion avea un singur vis: să își construiască o casă, să aibă un lucru al său. Prin urmare, a muncit mulți ani şi şi-a construit casa mult dorită. Dar la finalul vieţii, a început să îi pară rău pentru că în tot timpul cât a trăit a investit doar pentru o casă. Şi-ar fi dorit mai mult…

Daniel, pe de altă parte, a dorit să fie om de afaceri: să construiască multinaţionale, lanţuri hoteliere şi şi un zgârie-nori în America. Au trecut anii, iar acum se aproprie şi el de sfârşitul vieţii. Din nefericire pentru el, nici acesta nu era complet împlinit deoarece nu şi-a realizat întregul vis.

Nu a ajuns să construaiscă zgârie norul respectiv şi nici n-a ajuns multi miliardar. Totuși, a construit câteva afaceri, două dintre ele fiind recunoscute în plan internațional, cele mai mari contribuții și realizări fiind în domeniul horeca.

Întrebarea e: care crezi ca e mai nefericit? Cine e totuşi mai împlinit decât celălalt şi de ce?

Gândeşte te la parcursul vieţii. Ion a muncit toată viaţa pentru această casă. Un obiectiv decent, dar care s-a realizat în totalitate. Dar împlinirea obiectivului nu i-a adus satisfacție aproape deloc. Daniel nu şi-a realizat niciodată pe deplin obiectivul, dar a realizat o bună parte din tot ce visa. Cu siguranță că satisfacția lui era mult mai mare decât cea a fratelui său.

“Problema nu e că ţintim prea sus şi eşuăm, ci că ţintim prea jos şi reuşim” – Michelangelo

De aici rezultă că un obiectiv 100% atins nu garantează neapărat 100% împlinire şi linişte sufletească. Oamenii care joacă defensiv în viață consideră că siguranța e câștigul lor final. Ironic e că doar riscurile pot aduce un câștig real. Desigur, acesta e un caz ipotetic şi nu o regula valabilă pentru toţi oamenii. Sunt unii care pur şi simplu se mulţumesc cu a avea moderat sau puţin. Dacă nu ești unul dintre ei, atunci îmbrățișează riscurile!

Lucian Pușcașu

* Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la newsletter pentru a primi săptămânal informații suplimentare prin e-mail. Totodată, nu uită să acorzi un Share acestor randuri pentru a vedea și prietenii tăi ceea ce citești, un Like paginii de Facebookprecum și un Follow pe Instagram, pentru a rămâne în contact cu viitoarele postări de pe blog. În cele din urmă, materialele psihoeducaționale sunt livrate și în format video, prin platforma YouTube. Așadar, te invit să ne vedem și acolo, abonându-te la canal.*

#dezvoltarepersonală #psihologie #psiholog #psihoterapie #psihoterapeut #semped #sănătateemoțională #sănătatemintală #psihoeducație #psihologiepozitivă #dezvoltareprofesională #blogger

E-BOOK GRATUIT DESCOPERĂ-ȚI VOCAȚIA
Sunt de acord să mă abonez la acest blog.
Dacă îți place acest Blog înscrie-te acum în comunitatea educației emoționale Semped și vei primi informații săptămânale prin e-mail. Totodată vei primi cadou eBook-ul "Descoperă-ți și trăiește-ți Vocația"
Vei primi 2 articole gratuite pe săptămână prin e-mail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *