Sari la conținut
Home » Blog » Vizualizarea negativă. O tehnică psihologică pentru dezastrele din viața ta

Vizualizarea negativă. O tehnică psihologică pentru dezastrele din viața ta

vizualizarea negativă

Vizualizarea negativă explicată

O bună parte din problemele din viața noastră sunt iminente. Nu vom scăpa de ele indiferent de ce am face. Dar asta nu înseamnă trebuie să ne resemnăm în fața lor.

Seneca ne explică faptul că, dacă le trăim dinainte în lumea imaginară, vom scădea intensitatea pe care o vom simți la momentul întâmplării lor în lumea reală: Înmoaie forța nenorocirilor din prezent cel care le-a privit cum se apropie.

Să poți vedea toate cele dezastruoase înainte de a se întâmpla, te va pregăti mental pentru tot ceea ce nu îți dorești: moartea cuiva drag, pierderea locului de muncă, un eșec dezastruos, un secret intim făcut public. Asta înseamnă vizualizarea negativă, o tehnică stoică prin care diminuăm suferința psihologică la contactul cu evenimentele teribile ce vor urma.

Epictet întărește afirmația lui Seneca, spunând că lucrurile sunt trecătoare, și că nu ne vom bucura permanent de ele, suferind îngrozitor de mult la despărțirea de ele. Însă dacă ne pregătim pentru despărțire, vom ști cum să o gestionăm.

Vizualizarea negativă te face mai puternic mental

De fapt e destul de logic: oamenii care sunt fără griji, care nu au experimentat disconfort și durere, sunt mult mai vulnerabili la tragediile de viață. Vrem totul și nu facem nimic pentru orice primim, iar când primim, fie pe degeaba, fie cu eforturi mari, ne trezim că ne plictisim de respectivul lucru.

Lipsa recunoștinței denaturează valoarea reală a unui lucru, a unei persoane din viața noastră sau a unui eveniment. În consecință, lăsăm tot ceea ce avem, dorim mai mult, iar când îndeplinim o dorință nu apucăm să ne bucurăm de ea că avem nevoie de următoarea și tot așa. E un cerc vicios care menține lipsa fericirii din viața noastră, considerând că n-avem ce ne-am dori și merita.

Așadar, într-o lume în care oamenii sunt sclavii hedonismului, vizualizarea negativă este instrumentul prin care putem să răzbatem și chiar să inversăm nevoia de mai mult prin a stimula dorința pentru ceea ce avem deja.

Vizualizarea negativă pusă în practică

Să luăm un exemplu concret: doi fii și mamele lor.

Primul fiu aplică tehnica vizualizării negativă. Astfel el devine mult mai iubitor și recunoscător pentru faptul că o are pe mama sa în viață. Ba mai mult, atunci când el nu o va mai avea, va trece mult mai ușor peste decesul ei, pentru că s-a antrenat ani de zile pentru această zi, obișnuindu-se cu ideea.

Al doilea fiu nu aplică tehnica vizualizării negativă. Astfel, el are aceeași atitudine în toate zilele, neexistând ceva care să-i aducă aminte de mama sa. Nu este la fel de recunoscător ca primul fiu, iar când va veni ziua decesului mamei sale, va fi mult mai vulnerabil în fața acestui eveniment.

Vizalizarea negativă reglează expectanțele la viață. Ne ferește de tendința de a ne displăcea totul și a nu ne bucura de nimic.

Desigur, înveți să apreciezi foarte mult lucrurile pe care le ai. Doar oare asta nu va crea mai multă durere la dispariția lor? Nu, pentru că ai știut să le apreciezi la momentul cuvenit. Ai avut parte de clipe frumoase și acum sufletul tău este hrănit.

Vizualizarea negativă te ajută să apreciezi mai bine lumea și să fii pregătit pentru schimbările ei. Astfel, vei dezvolta o bucurie autentică, de durată, rezistentă la schimbările iminente ale vieții.

Realist vorbind, orice lucru din viața asta va fi, în cele din urmă, experimentat pentru ultima dată. Dacă tu conștientizezi că de fiecare dată e posibil să pierzi respectivul lucru, asta va aduce o nouă experiență, mult mai semnificativă și mai intensă.

Ce nu este vizualizarea nagativă

Să nu confundăm vizualizarea negativă cu îngrijorarea cronică. Îngrijorările apar incontrolabil, fără voința noastră, cu privire la scenarii ipotentice care cel mai probabil nu se vor întâmpla.

În schimb, vizualizarea negativă este un proces controlat, cu privire la evenimente alese de către noi în mod voit. Ea implică o gândire concretă, axată pe situații stimul prestabilite și nu situații abstracte caracterizate de incertitudine ca în cazul îngrijorărilor.

În îngrijorări ne gândim la lucruri negative în mod haotic, fără a procesa situațile, simțindu-ne copleșiți de el. În vizualizarea negativă, luăm o singură situație, ne expunem la ea gradual și facem modificările în mintea și emoțiile noastre pentru a ne întări pe noi înșine.

Astfel ajungem să ne debarasăm de gândurile problematice pe care le avem, le analizăm rațional într-o manieră critică și luăm cele mai bune acțiuni pentru situația în care ne aflăm.

Bineînțeles, în ambele simțim anxietate, dar atitudinea noastră față de ea diferă. Vizualizarea negativă presupune un nivel de anxietate ce poate fi tolerat, iar îngrijorarea provoacă distres.

Totodată, în primul caz dobândești capacitatea de a te îndepărta de respectiva anxietate până când nu te mai identifici cu ea. Iar în al doilea caz, ești cuprins și purtat de respectiva anxietate.

Vizualizarea negativă are un caracter voluntar, iar îngrijorările apar fără acordul nostru și ne compleșesc. Nu în ultimul rând, vizualizarea negativă va reduce anxietate și ne va îmbunătăți reziliența și sănătatea mintală, iar îngrijorarea persistă și duce la și mai multe îngrijorări.

Așadar, scopul ultim al vizualizării negativă este de a te ajuta pe tine să admiți că evenimentele de viață nu sunt “catastrofice” sau “vătămătoare”, ci că judecata ta evaluativă le fac să pară astfel.

Vizualizarea negativă nu este nici pesimism

Unii ar spune că vizualizarea negativă înseamnă să devii negativist pentru că te gândești la lucruri rele, ceea ce este total greșit. În vizualizarea negativă ne gândim la un lucru nu mai mult de 5 minute din cele 24 de ore în mod voluntar, pe când negativismul este un stil de gândire ce merge pe pilot mai tot timpul.

Practica vizualizării negative se desfășoară pe un interval foarte limitat în timp. Din când în când, stoicul se retrage și vizualizează pentru câteva momente toate binecuvântârile din viața sa, conștientizând că le poate pierde. În rest, e liber să gândească realist și optimist.

În al doilea rând, în vizualizarea negativă luăm câteva scenarii și gânduri luate izolat, iar apoi revenim la gândirea noastră de toate zilele. În negativism vedem totul într-o lumină negativă și atribuim consecințele propriei persoane, simțindu-ne neputincioși.

Putem crede că vizualizarea negativă te va face și mai trist când evenimentul rău se va întâmpla. În realitate, vei fi trist, dar nu prea mult. Vei învăța să apreciezi momentul când ai avut persoana iar asta îți alină suferința. Fără vizualizare negativă vei fi fost luat pe nepregătite, iar acum ești mai predispus regretelor și vinovaăției pentru că nu ai apreciat ce aveai când îl aveai.

Vizualizarea negativă e o tehnică științifică

Vizualizarea negativă a dat naștere unei tehnici similare în psihologia științifică, numită expunerea în imaginar cu rol în combaterea problemelor de anxietate. Deci dacă ai probleme de anxietate îți recomand să aplici această tehnică după cum urmează.

Fă o listă cu cele cinci cele mai catastrofice evenimente care se pot întâmpla în viața ta. Notează evenimentele care se pot întâmpla la modul realist. Ordinează-le în funcție de gravitatea lor astfel încât să poți începe cu cele mai puțin catastrofice, iar apoi să avansezi în ierarhie.

1. Scrie evenimentul cât mai detaliat posibil. Caută să îl descrii în mod obiectiv, și nu influențat de propriile judecăți, trăiri subiective și evaluări. Descrie evenimentul din postura de observator sau de parcă i s-ar întâmpla unei alte persoane.

2. Închide ochii și vizualizează respectivul eveniment după descrierea făcută. Imaginează-ți așadar că acea catastrofă se întâmplă chiar acum și fii atent la emoția de anxietate care apare. Caută să simți anxietatea și să rămâi cu ea, până când aceasta se reduce.

3. Odată cu pasul 2, întreabă-te ce este atât de catastrofal. Se poate întâmpla ceva mai rău? Ce va fi după acest eveniment? Consecințele lui pot fi tolerate?

Totodată, te poți folosi și de ideea centrală a stoicismului în care virtutea este principalul bine, iar evenimentele exterioare sunt doar indiferente. Așadar, catastrofa respectivă nu îți poate afecta starea de fericire adevărată.

4. După examinarea gravității și a consecințelor, caută să analizezi și caracterul temporal al evenimentului. Întreabă-te ce se va întâmpla de aici înainte, cât timp va dura evenimentul și chiar să estimezi când se va încheia. Un eveniment limitat în timp își reduce semnificativ din impact.

Scopurile sunt, pe rând, familiarizarea cu stimulul aversiv, decastrofizarea consecințelor lui, obișnuirea emoțională și preîntâmpinare respectivului eveniment, atunci când el se va desfășura în realitate.

Prin vizualizarea negativă ajungem la conștientizarea faptului că situația în cauză se va întâmpla oricum și o putem accepta, nu este atât de groaznică pe cat pare și mai mult, că oferă oportunitate de a excela în virtute și de a îmbunătăți caracterul.

Beneficiile pe care le aduce vizualizarea negativă

1. Înlăturarea elementului surpriză. Nu vei mai fi surprins de evenimentele negative atunci când ele se vor întâmpla. Totodată, dacă le trăiești mai întâi în imaginar, va scădea mult din intensitate când le vei trăi în plan real.

“Necazurile îi lovesc mai greu pe cei fără griji și care privesc doar ce este motiv de fericire– Seneca

2. Mobilizarea resurselor și a abilităților pentru a performa în respectiva sarcină. Devii conștient de gravitatea reală a evenimentului, care este mult mai puțin catastrofic decât ți-ai imaginat. Totodată, te poți pregăti calm și rațional pentru respectivul eveniment, însumându-ți abilitățile pe care le ai și chiar a identifica o potențială oportunitate de a excela în virtute.

3. Vizualizarea negativă duce la cumpătare. Unalt motiv e lipsa măsurii: vrem cu totdinadinsul niște lucruri, iar când le avem ne plictisim de ele și nu știm să fim recunoscători.

Dacă ne atașăm prea mult de cele pe care le avem și trăim cu ideea că le vom avea la nesfărșit vom suferi teribil când viața va dovedi contrariul.

Concluzie

Vizualizarea negativă ne ajută să dobândim esența tuturor filosofiilor, să vrem să ne dorim ceea ce avem deja. Iar tot ce avem e dat cu împrumut de la Natură și poate fi restituit oricând fără să fim anunțați. Pe lânga apreciere, creste toleranța la inceritudine adica la lumea asta schimbătoare.

Ne ferește de dependențe. Ne ajută să ne bucurăm de plăcerii vieții, dar într-o formă moderată, fără a deveni dependenți de ele. Vizualizarea negativă nu te transformă în pesimiști, ci în optimiști realiști.

Doar când ești conștient că le poți pierde le vei prețui cu adevărat. Contemplând efemeritatea lucrurilor ajungem să realizăm că ele pot fi făcute pentru ultima dată și în cele din urmă, chiar așa și va fi.

Va veni timpul pentru ultima masă, ultima îmbrățișare, ultimul “noapte bună”. Având în vedere acest lucru, nimic nu va mai fi plictisitor, iar orice experiență va fi proaspătă și retrăită ca prima și ultima dată.

Lucian Pușcașu

Dacă nu ai timp de citit, acest articol poate fi parcus și în format video pe YouTube

* Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la newsletter pentru a primi săptămânal informații suplimentare prin e-mail. Totodată, nu uită să acorzi un Share acestor randuri pentru a vedea și prietenii tăi ceea ce citești, un Like paginii de Facebookprecum și un Follow pe Instagram, pentru a rămâne în contact cu viitoarele postări de pe blog. În cele din urmă, materialele psihoeducaționale sunt livrate și în format video, prin platforma YouTube. Așadar, te invit să ne vedem și acolo, abonându-te la canal.*

#dezvoltarepersonală #psihologie #psiholog #psihoterapie #psihoterapeut #semped #sănătateemoțională #sănătatemintală #psihoeducație #psihologiepozitivă #dezvoltareprofesională #blogger

E-BOOK GRATUIT DESCOPERĂ-ȚI VOCAȚIA
Sunt de acord să mă abonez la acest blog.
Dacă îți place acest Blog înscrie-te acum în comunitatea educației emoționale Semped și vei primi informații săptămânale prin e-mail. Totodată vei primi cadou eBook-ul "Descoperă-ți și trăiește-ți Vocația"
Vei primi 2 articole gratuite pe săptămână prin e-mail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *