Susținem sus și tare că vrem o viață liberă, că libertatea este una dintre valorile noastre fundamentale, că o viață înrobită nu merită trăită și că am face orice doar să ne trăim viața după această valoare.
Istoria ne-o demonstrează prin nenumăratele războaie duse în numele libertății, iar prezentul ne-o confirmă prin construcția caracterului social ce permite dreptul la exprimare și la alte libertăți (nu vorbesc aici de politică). Dar ce înseamnă cu adevărat o “viață liberă”? Până la urmă, e un concept ideologic.
Dincolo de construcția societății, a sclavismului, lipsei unui stăpân propriu-zis ori a constrângerilor lumii exterioare, stoicii consideră că adevărata libertate este de ordin emoțional pentru că mereu vom fi constrânși de societate sau de alt aspecte exterioare în vreun fel sau altul.
Prin urmare, în acest articol vom descoperi cum putem trăi cu adevărat o viață liberă în ciuda greutăților pe care le întâmpinăm la tot pasul.
O viață liberă vine de la Providență
În primul rând, stoicii și-au dat seama că întreaga lume este condusă de Providență (Dumnezeu) și nimic din ea nu se întâmplă fără ca Providența să nu o permită. Deci, omul bun va accepta orice i se întâmplă, știind că viața este lucrarea Divinității însăși, ființa perfectă, iar asta îl va face liber.
Seneca prezintă divinitatea drept “tatăl nostru” ceea ce va face și creștinismul două decenii mai târziu, în scopul de a-i arăta iubirea și binevoința. A te înfuria sau a rezista împotriva divinității este atunci o nebunie, pentru că nimic nu va împiedica îndeplinirea voinței sale. O astfel de atitudine de negare nu poate decât să ne înrobească sufletul și mintea, deprivându-ne singuri de libertate.
Indiferent că accepți ceea ce îți rezervă viața sau nu, oricum lucrurile se vor întâmpla, deci în lumea exterioară nu se va schimba nimic. Dar dacă alegi prima atitudine, cea de acceptare rațională, vei avea parte de o viață liberă, căci voința ta va coincide cu cea a divinității.
Această acceptare a tot ceea ce se întâmplă va aduce omului liniștea interioară (echilibru emoțional) și protecție împotriva oricărui lucru de care ar putea suferi.
Trebuie subliniat, totuși, că Filozofia stoică nu echivalează cu creștinismul în totalitate, în sensul de a avea credința într-un Dumnezeu binevoitor care stăpânește universul creat de el, noi aducându-i un cult.
Filosofia stoică, mai degrabă, ne învață că Universul însuși este Dumnezeu și că toate evenimentele sunt guvernate de voința sa. Acest lucru le oferă motivație stoicilor să-și trăiască viața virtuos, în armonie cu voința divinității, iar voința divinității este dată de tot ce se întâmplă.
Viziunea stoică asupra vieții
Cum putem îndeplini așadar voința Providenței? În viziunea stoică, putem atinge idee de viață liberă dacă ne urmăm înclinația și capacitatea de a vedea lumea obiectiv și nu condiționați de dorințe nesănătoase, probleme emoționale sau atașamente toxice. Este o abilitate vitală pentru toți cei care speră să trăiască o viață liberă și fericită.
Marcus Aurelius își reamintea, în meditațiile sale, în diverse moduri faptul că lucrurile lumii nu contează și, prin urmare, nu ar trebui să ne atragă atenția și nu ar trebui să aibă nici o putere să ne desconcerteze. După el, o persoană care a interiorizat pe deplin cunoștințele stoice poate să se bucure de aceste lucruri, să găsească fericirea și să ducă o viață liberă.
Condiția pentru o viață liberă
“Niciun om nu este liber până nu devine stăpân pe sine” – Epictet
Condiția este una singură și anume eliberarea de viciozitate. Pentru stoici viciile precum lăcomia, injustiția, pornirea furioasă sau dorințele nesănătoase reprezintă singurul rău adevărat pentru că ne înrobește de o viață liberă și frumoasă și ne distruge încet caracterul.
Pentru stoici îndatorirea noastră este a ne exercita puterea interioară, adică capacitatea de a gândi rațional și sănătos astfel încât să ne eliberăm de toate dependențele noastre și să trăim astfel o viață liberă.
E un antrenament zilnic care se realizează prin a face lucrurile corecte, indiferent de cât de mici și neînsemnate ar părea ele. Dacă îți ieși doar puțin din zona de confort astăzi, vei fi mai puternic emoțional și mai curajos mâine, iar asta te face mai liber.
Viața liberă în trei etape
Scopul vieții a fost exprimat de Zenon, fondatorul stoicismului, ca trăind în acord cu Natura, adică în acord cu cele ce sunt oferite de Univers, cum sunt virtuțile și de a performa în rutina zilnică în acord cu capacitatea noastră de a fi ființe raționale.
Filosoful Chrysipp a deosebit două aspecte în acest sens: trăirea în acord cu propria noastră natură internă ca ființe raționanle ce încearcă să acționeze cu înțelepciune, iar apoi trăirea în acord cu Natura externă a universului acceptând evenimentele care ni se întâmplă.
Mai simplu spus, ideea de viață liberă poate fi atinsă dezvoltându-ne capacitatea de a gândi sănătos și de a ne raporta într-o formă rațională la ceea ce ni se întâmplă, cele două fiind legate una de cealaltă.
În această direcție, Epictet ne spune că doar conștientizarea continuă a distincției dintre lucrurile care „depind de noi” și lucrurile care nu depind, ne poate aduce trăirea în acord cu Natura. Într-adevăr, propriile noastre acțiuni voluntare față de lucrurile care ni se întâmplă ne pot aduce cu adevărat o viață liberă.
În cele din urmă, o viață liberă nu poate fi trăită izolat, ci în acord cu semenii noștri. Stoicii consideră că suntem ființe sociale și că suntem conectați unii cu alții. Dacă libertatea ține de faptele noastre, iar noi suntem conectați cu semenii noștri, viața liberă rezultă când ne punem actele voluntare în folosul oamenilor. Făcându-i pe ei mai fericiți, noi vom fi mai liberi.
Această a treia formă de viață liberă este numită finaltropia stoică pe care o mai putem numi și dragostea față de umanitate. E un sentiment de iubire necondiționată față de sine și o atitudine prietenoasă și compasională față de oamenii din jur.
Aici vine partea interesantă: stoicul va fi așadar o persoană rațională, detașată de oameni și de cele trecătoare, dar totodată plină de iubire față de ceilalți. Chiar dacă știe că poate pierde totul, el are puterea de a iubi totul.
Concluzie
Stoicii au văzut viața liberă nu ca pe o formă socială, ci ca pe una mentală, iar apoi pragmatică, desfășurată în trei etape: a trăi în acord cu propria noastră natură adevărată ca ființe raționale, prin virtutea înțelepciunii, a trăi în concordanță cu societatea și cu alți oameni, prin virtutea dreptății și a accepta cu inimă deschisă soarta ce ne-a fost pregătită de către Providență, prin virtuțile curajului și moderației.
În momentul în care noi respectăm una dintre aceste trei dimensiuni, făcând ce este corect și frumos, acela va fi momentul în care vom cunoaște adevărata libertate, iar când trăim în mod plenar conform cu virtuțile, putem spune că trăim o viață liberă.
Lucian Pușcașu
Dacă nu ai timp de citit, acest articol poate fi parcus și în format video pe YouTube
* Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la newsletter pentru a primi săptămânal informații suplimentare prin e-mail. Totodată, nu uită să acorzi un Share acestor randuri pentru a vedea și prietenii tăi ceea ce citești, un Like paginii de Facebook, precum și un Follow pe Instagram, pentru a rămâne în contact cu viitoarele postări de pe blog. În cele din urmă, materialele psihoeducaționale sunt livrate și în format video, prin platforma YouTube. Așadar, te invit să ne vedem și acolo, abonându-te la canal.*
#dezvoltarepersonală #psihologie #psiholog #psihoterapie #psihoterapeut #semped #sănătateemoțională #sănătatemintală #psihoeducație #psihologiepozitivă #dezvoltareprofesională #blogger