Unul dintre cele mai bune documentare cu privire la tematica traumelor din copilărie și chiar a din domeniul sănătății mintale în general este “Înțelepciunea traumei” (sau “The wisdom of trauma”) care are la bază activitatea ilustrului doctor Gabor Mate.
De ce îți dorești să parcurgi acest documentar? Deoarece Gabor Mate și-a dedicat întreaga viață cercetării și legăturii dintre ceea ce înseamnă boală mintală, dependență emoțională, traume din copilărie și impactul societății în toate acestea.
Prin urmare, a acoperit cele mai interesante și importante aspecte din psiholgia științifică într-un documentar, “Înțelepciunea traumei”, de nici două ore.
Pentru că acest material este atât de bun și vreau să te convingi și tu că merită să îl parcurgi, în acest articol îți voi prezenta cele mai importante idei din respectivul documentar “Înțelepciunea traumei”.
1. Trauma nu e un lucru rău, însă consecințele ei în tine sunt problema
Primul instinct este să catalogăm trauma drept ceva dezastruos, un rău pe care nu-l meritam și care ne-a sabotat viața și șansa la fericire. Această atitudine față de traumă e total greșită și nu face decât să aducă suferință suplimentară. E drept că am prefera să nu avem parte de traume, dar asta nu înseamnă că ele sunt rele sau greșite.
Când catalogam trauma ca fiind o chestie rea, negativă sau pe care o negăm, ajungem să ridicăm un zid imens între noi și oportunitatea de vindecare. În schimb, putem să schimbăm relația cu trauma noastră. Putem să conștientizăm faptul că ea a venit cu un mesaj și cu oportunitatea de a ne autocunoaște și a învăța să trăim cu ceea ce suntem.
Astfel, Gabor Mate în “Înțelepciunea traumei” ne învață că trauma nu e un lucru rau, însă e ceea ce se întâmplă în interiorul tău e un rezultat a ceea ce s-a întâmplat în traumă. Prin urmare, efectul traumei este dăunător pentru tine, și nu trauma în sine. Asta ne duce la punctul doi.
2. Importanța unei figuri adulte sănătoase
Dacă trauma nu este un lucru rău, ci consecințele ei aduc suferință, prin urmare ar trebui intervenit asupra a ceea ce se întâmplă după traumă. Însă traumele se înâmplă de regulă când suntem copii, iar atunci suntem prea mici să procesăm traumele în mod voit.
De aceea, aceasta îndatorire cade pe umerii adultului. Așadar, chiar dacă ai pățit o traumă, ea poate fi tratată imediat dacă ai un părinte care să te asculte. Copiii nu sunt traumatizați pentru că îi doare, ci pentru că sunt lăsați singuri cu durerea lor.
Astfel că, dacă nu am un adult căruia să îi pese de suferința mea emoțională, atunci începe cu adevărat trauma. Pentru că mesajul lui prin nepăsarea sa este “tu nu ești demn de a fi iubit, e normal ceea ce ți s-a întâmplat. Dacă erai demn de iubit, eu te-aș fi ascultat, mi-ar fi păsat”.
Din păcate adulții care nu sunt disponibili emoțional sunt așa datorită traumelor pe care la au la rândul lor. Și de aici ciclul se repetă. Copiii nevalidați astăzi vor fi adulții nevalidanți de mâine care vor contribui la instaurarea traumelor.
3. Neîndeplinirea celor două nevoie de bază
În documentarul “Înțelepciunea traumei”, Gabor Mate ne explică cât se poate de simplu toată filosofia traumei și anume că ea apare când nu sunt respectate două nevoi emoționale primare:
1. De atașament emoțional, care presupune a construi legături de conexiune reală cu alți oameni. Înseamnă să ai convingerea că altora le pasă de tine și că te vor sprijini când îți este greu. Totodată, atașamentul nu se poate realiza fără atingeri fizice. Acesta e motivul pentru care e atât de important ca bebelușul să fie ținut în brațe.
2. De autenticitate, care este conexiunea cu noi înșine, adică de a recunoaște și prețui propria persoană și propriile sentimente. Nu este de ajuns ca celorlalți să le pese de noi. Trebuie ca și noi să învățăm să ne oferim din ceea ce avem nevoie. Cele două sunt legate una de cealaltă.
“Pentru ca trauma să se întâmple nu este nevoie de al treilea Război Mondial, nu este nevoie de rasism, nu e nevoie de genocid si nu e nevoie de lipsurile unui război, ci doar de părinți atât de înstrăinați de propriile lor sentimente încât să își lase copilul să plângă fără să-l ia în brațe, iar acel copil să aibă o nevoie disperată de relaționare.” – Gabor Mate
4. Incapacitatea de a accesa durerea emoțională
Fără îndoială, trauma duce inevitabil la suferință care poate fi mult prea greu de suportat. Această suferință este de natură emoțională, iar emoțiile fac parte din modul meu de a fi. Prin urmare, dacă eu refuz să procesez suferința emoțională, refuz să accept o parte din mine, astfel că trauma devine o deconectare de propria persoană.
De ce sa fii deconectat de tine însuți? Pentru că e mult prea dureros să fii tu însuți. Ajungi să nu vrei să simți niște emoții de care îți este frică, cu care nu te poți descurca. Prin urmare, ajungă să îți fie teamă de acea parte din tine, acea parte afectată în urma traumei. Ajungi să o negi și nu te vei simți niciodată complet.
Soluția, ne spune Gabor Mate în “Înțelepciunea traumei” este să începem să accesăm treptat durerea emoțională, să o procesăm și să o acceptăm. Astfel, împăcați cu suferința, vom vindeca efectele traumei în noi și vom redeveni ceea ce am fost.
5. Trauma afectează dezvolarea sănătoasă a creierului
Funcțiile cortexului preforntal sunt mult limitate în urma traumei. Creierul unui copil traumatizat nu arată precum cel al unui non-traumatizat. Această concluzie este testată pur științific prin analize asupra creierului.
Conform datelor, trauma afectează dezvoltarea zonelor cerebrale responsabile cu felul în care reacționăm comportamental, raspundem la diverse situații, cum ne descurcăm cu provocarile și stresul din rutina zilnică.
Totodată, ne afectează viața emoțională și socială prin limitarea capacităților empatice și compasionale, precum și abilitățile de a relaționa cu alți oameni. Astfel că vom adopta o atitudine mult mai defensivă decât ar fi normal, vom fi într-o stare de alertă ridicată și vom fi mai sensibili la experiențele sociale cu caracter aversiv de tip despărțire, certuri, conflict, critică etc.
6. Persoanele traumatizate sunt mai predispuse să comită infracțiuni
Documentarul “Înțelepciunea traumei” ne prezintă dovezi în acest sens. Într-o închisoare de maxima securitate din California s-a pus următoarea intrebare: “înainte de vârsta de 18 ani a existat un părinte sau un un adult în casa ta care te-a înjost, te-a înjurat, te-a umilit, agresat verbal des sau foarte des? Dacă da, pășește un pas în cerc.” La care toți deținuții au pășit.
Întrebările au continuat: “Ai avut un părinte care a aruncat cu ceva dupa tine, te-a plesnit, te-a îmbrâncit sau lovit des sau foarte des? Pășește în cerc. Ai fost lovit des sau foarte des atât de tare încat ai avut cicatrici sau vânătăi? Pășește în cerc. Dacă ai simțit că nimeni în familia ta nu te-a iubit, păsește în cerc.” În timp ce aceste afirmații și întrebări continuau, toți deținuții pășeau în cerc.
7. Adicțiile sunt un raspuns la traumă
Adicțiile din viața noastră sunt în sine obișnuințe, dar care sunt nesănătoase și de care avem dificultăți a ne lipsi. Prin urmare, prima problemă nu este adicția pentru că e de ordin comportamental, iar comportamentele trebuie provocate de ceva.
Astfel că, în traume, dependențele sunt răspunsuri la durerea noastră, care este de ordin emoțional. Prima problemă nu este de ce avem această dependență, dar de unde vine această durere.
În societatea noastra exista două mituri ale dependenței:
a) Este o alegere voita, deci e o chestiune de culpabilitate individuală. Astfel, tindem să avem o atidudine de tipul “și-o merită, el a ales de bună voie băutura și drogurile”. În realitate, dependența e răspunsul la traumă, care apare cu scopul supraviețuirii, în a reduce durerea.
În urma unei traume te simți incomplet, unde ai un gol care nu poate rămâne așa. Deci dependența vine în scopul de a te simți cumva complet din nou și pentru a completa măcar parțial golul pe care îl ai. Astfel, alcool, drogurile sau prezența oamenilor încep să golul pe care-l sim.
b) Este o boală ereditară, o tulburare biologică a creierului. Acest mit e aproape absurd după mine. Pare că ai fi sortit din naștere să fii dependent. Într-adevăr, pot fi anumite susceptibilități și vulnerabilități din punct de vedere genetic, dar nu putem pune semnul egal între factorul genetic și dependența propriu-zisă.
În plus, problema cu acest mit este că ignoră cauza reala pentru care oamenii devin dependenți. Dacă dependența este cauzată genetic, n-am putea face mare lucru în privința ei. Astfel, devenim niște victime și renunțăm la puterea noastră de a face schimbarea.
Concluzie
Sper ca aceste șapte idei extrase din documentarul “Înțelepciunea traumei” să te facă destul de interesat cât să urmărești tot materialul doctorului Gabor Mate. Mai mult decât atât, să îți trezească conștiința de sine și să începi chiar de astăzi a lucra în mod voit la propriile traume.
Lucian Pușcașu
P.S. Am dedicat o întreagă serie de articole doar despre traume, care poate fi găsită aici.
* Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la newsletter pentru a primi săptămânal informații suplimentare prin e-mail. Totodată, nu uită să acorzi un Share acestor randuri pentru a vedea și prietenii tăi ceea ce citești, un Like paginii de Facebook, precum și un Follow pe Instagram, pentru a rămâne în contact cu viitoarele postări de pe blog. În cele din urmă, materialele psihoeducaționale sunt livrate și în format video, prin platforma YouTube. Așadar, te invit să ne vedem și acolo, abonându-te la canal.*
#dezvoltarepersonală #psihologie #psiholog #psihoterapie #psihoterapeut #semped #sănătateemoțională #sănătatemintală #psihoeducație #psihologiepozitivă #dezvoltareprofesională #blogger