Sari la conținut
Home » Blog » Autocunoaștere și dezvoltare personală prin psihoterapie. Ghid practic

Autocunoaștere și dezvoltare personală prin psihoterapie. Ghid practic

autocunoaștere și dezvoltare personală

În ultima vreme am scris articole în tematica “autocunoaștere și dezvoltare personală prin psihoterapie.” Am descris ce sunt traumele emoționale din copilărie și cum te sabotează ele în viața ta curentă.

Am detaliat fiecare capcană mentală, precum și consecințele ei pentru a te familiariza cu tematica autocunoaștere și dezvoltare personală prin psihoterapie pentru a începe de unul singur să pui în practică conceptele psihologice pentru a recurge la o formă de autoterapie prin ele.

Prin autocunoaștere și dezvoltare personală noi încercă să aflăm cât mai multe detalii cu privire la trecutul tău pentru a le putea folosi în a-ți îmbunătăți viața în ansamblul ei. Odată ce avem aceste informații, le putem folosi în mod practic pentru a implementa schimbarea.

Așadar, plec de la premisa că ești familiarizat cu subiectul „traume din copilărie” și că ai câteva informații clare despre tine și copilăria ta. În continuare, am scris acest articol care are un caracter mult mai practic decât celelalte articole tocmai în scopul de a folosi toate cele învățate până în acest punct.

Te îndemn să iei o foaie și un pix pentru că vom pune cap-la-cap toate informațiile adunate și vom face împreună, virtual, o formă de terapie care să te ajute să experimentezi schimbarea reală.

Nevoile fundamentale care necesită îndeplinite

Atașamente sigure față de ceilalți (include siguranță, stabilitate, hrană și acceptare)

• Autonomie, competență și simțul identității

• Libertatea de a exprima nevoile și emoțiile valabile

• Spontaneitate și joacă

• Limite realiste și autocontrol

Conexiune și siguranță – prima unealtă e Locul Sigur

Găsește un loc liniștit unde să stai confortabil unde nu vei fi deranjat. Lasă-ți minte să producă o imagine care să reprezinte un loc sigur. Nu o forța, las-o să vină natural. Fii deschis la orice imagine care îți inspiră siguranță.

Poate fi ca o scenă de film în ochii minții tale, o amintire sau o fotografie. Poate fi ceva din viața ta, din imaginația ta, sau dintr-o carte sau un film. Poți aduce în imaginea ta orice este sigur și reconfortant.

Nu-ți face griji dacă întâmpini dificultăți pentru a obține o imagine puternică. Va veni. Oamenii au diferite moduri de a dezvolta o imagine – unii utilizează o poză sau o fotografie ca punct de reper. Dacă ai dificultăți să-ți imaginezi un loc sigur, găsește o imagine fictivă reprezentativă.

1. Ce vezi?

2. Te poți vedea pe tine?

3. Câți ani ai?

4. Ce mai vezi?

5. Ce sunete auziți?

6. Există miros în imagine?

7. Cum te simți în acest loc?

8. Cum simți corpul?

9. Mai este cineva acolo? Amintește-ți, sunt permise doar persoane sigure. Oricine sau orice lucru nesigur ar trebui să fie scos afară din imagine. Numește locul sigur, astfel încât să-l poți aduce în minte rapid și ușor – de exemplu, „casa bunicii”, „casa lui Alex” “parcul din centrul orașului” etc.

EXERCIȚIU. Evaluarea nevoilor mele

Instrucțiuni: Uită-te la următoarea listă a nevoilor de bază ale copilăriei. Cum au fost îndeplinite aceste nevoi în copilărie? Cum au fost îndeplinite în adolescență (vârste între 12-18)? Pentru nevoile care mai există, cum încerci să le satisfaci astăzi?

1. Securitate și atașament, predictibilitate și dragoste

Experiența copilăriei cu această nevoie:

Experiența adolescenței cu această nevoie:

Cum încerc să răspund acestei nevoi acum:

2. Autonomie, competență și dezvoltare a identității

Experiența copilăriei cu această nevoie:

Experiența adolescenței cu această nevoie:

Cum încerc să răspund acestei nevoi acum:

3. Libertatea de a-mi exprima propriile sentimente și nevoi

Experiența copilăriei cu această nevoie:

Experiența adolescenților cu această nevoie:

Cum încerc să răspund acestei nevoi acum:

4. Libertatea de a te juca și de a fi creativ:

Experiența copilăriei cu această nevoie:

Experiența adolescenței cu această nevoie:

Cum încerc să răspund acestei nevoi acum:

Înțelegerea problemei tale identificate

5. Limitele realiste și autocontrolul

Experiența copilăriei cu această nevoie:

Experiența adolescenței cu această nevoie:

Cum încerc să răspund acestei nevoi acum:

EXERCIȚII: Nevoile mele nesatisfăcute și schemele conexe

1. Localizează nevoile nesatisfăcute în tabelul și identifică schemele propuse. Folosește-te de cele citite în celelalte articole și de articolul care l-am expus aici, unde am enumerate schemele dezadaptative.

Enumeră-le aici:

Nevoi nesatisfăcute:

Scheme conexe:

2. Există oricare dintre aceste scheme pe care le-ai notat? Care?

3. Înțelegerea relației dintre schemele activate de anumite situații și relația lor cu nevoile nesatisfăcute, trecutul și prezentul, este un pas important în obținerea conștientizării necesare schimbării.

Cum a fost să te uiți înapoi la experiența ta de a avea nevoi satisfăcute, sau nu, în copilărie și adolescență? Ce sentimente, gânduri și senzații fizice ați experimentat în timpul acestui exercițiu? Au fost activate scheme sau moduri aferente?

EXERCIȚIU. Evaluarea experiențelor mele legate de copilărie prin imagini:

Fă mai întâi o scurtă legătură cu imaginea locului sigur. Închide ochii și obține o imagine despre tine drept copil mic simțind că are nevoia de siguranță, confort, liniște, protecție, informații etc.

Ia-ți cât timp ai nevoie. După ce simți că ai aflat suficiente lucruri, revino înapoi și răspunde la aceste întrebări.

1. Ce simțea copilul din tine? De ce avea nevoie?

2. Cum s-a răspuns nevoilor și sentimentelor copilului din tine?

3. Ce mesaj ai luat despre tine? Despre alte persoane?

4. Cu care dintre schemele cognitive (capcane mentale) este legată această experiență din copilărie?

5. Ce strategie de supraviețuire ai folosit în copilărie pentru a face față nevoilor nesatisfăcute pentru a te proteja: contraatacul, fuga sau capitularea? Cum este legată acea strategie de coping timpurie cu un stil de coping pe care îl folosești astăzi? Detalii în acest articol.

6. Există vreunaa dintre schemele sau modurile pe care le-ai identificat din experiența copilăriei implicate în problema ta actuală? Dacă da, cum?

Imageria dirijată

Mesajele pe care le înterpretăm din experiențele copilăriei și adolescenței ne formează convingerile de bază despre noi înșine, despre alte persoane și despre lume. Acesta este aspectul cognitiv al schemelor dezadaptative timpurii (capcanele mentale).

Aceste mesaje nu sunt rostite neapărat, ci mai degrabă sunt deduse din modul în care suntem tratați și de modul în care sunt satisfăcute nevoile noastre centrale de copilărie. Aceste credințe pot fi pozitive și sănătoase sau negative și nesănătoase.

Se pot baza pe experiențe nesănătoase: cele unice pentru o familie (de exemplu, „în familia noastră nimeni nu avea voie să ia mai puțin de 9 la un test”), sau deținute de un anumit grup cultural (de exemplu, trebuie să fim prezenți la adunările de familie), circumstanțe contextuale (de exemplu, o boală a copilăriei și separarea din cauza spitalizării) sau o experiență traumatică a abuzului.

Este posibil ca acele mesaje timpurii să nu reflecte cu exactitate realitatea ta actuală, dar afectează experiența ta ca adult deoarece sunt acceptate la un nivel intrinsec drept „adevăruri aboslute”.

Ele pot acționa ca „profeții care se auto-împlinesc” fie distorsionând interpretarea experienței tale, fie filtrând experiențele care le contrazic. Scopul în autocunoaștere și dezvoltare personală în acest caz este a rescrie, prin imagerie dirijată imaginile și acele credințe de bază care au fost interiorizate din experiențele copilăriei care nu au dus la îndeplinirea nevoilor.

Conștientizarea schemei și a modului

Educația cu privire la nevoile copilăriei și impactul acestor nevoi care sunt neîmplinite este primul nivel de activitate de conștientizare în terapia copilului interior. Următorul nivel de conștientizare este capacitatea de a fi conștient atunci când schemele sunt activate și când acestea declanșează moduri disfuncționale.

În rutina zilnică este important să fii conștient de prezența unui mod de Copil și să profiți de această oportunitate pentru a satisface nevoia cu abilitățile de părinte bun ai modului tău adult sănătos.

Pe măsură ce conștientizarea ta crește, comportamentul modului nu va fi la fel de automat și vei avea oportunitatea pentru a alege un comportament mai eficient. Prin colectarea informațiilor despre experiența ta emoțională, schemele și modurile care sunt declanșate; situația, senzațiile fizice, nevoia, sentimentele și gândurile – vei putea, în timp, să obții o mai bună înțelegere de sine și să controlezi comportamentul în modul disfuncțional.

Concluzi: Autocunoaștere și dezvoltare personală prin psihoterapie

Conceptul de autocunoaștere și dezvoltare personală are un caracter practic, concretizat într-un demers terapeutic prin care tu îți poți vindeca rănile emoționale ale trecutului. El propune conștientizarea tiparelor toxice învățate în copilărie și care îți sabotează viața inconștient la vârsta adultă.

Prin exercițiile propuse, tu folosești informațiile acumulate despre tine și despre propria persoană pentru a implementa în mod practic schimbarea. Făcând apel la exercițiul imageriei dirijate, vei reuși să legi trecutul de prezent, conștientizând acele scheme dezadaptative (capcane mentale).

Odată conștientizate evenimentele traumetice, le vei putea rescrie și experimenta în așa manieră încât nevoia emoțională să fie satisfăcută, iar trauma emoțională să fie vindecată.

Dacă întâmpini dificultăți, te îndemn cu căldură să apelezi la ajutorul unui psihoterapeut.

Lucian Pușcașu

* Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la newsletter pentru a primi săptămânal informații suplimentare prin e-mail. Totodată, nu uită să acorzi un Share acestor randuri pentru a vedea și prietenii tăi ceea ce citești, un Like paginii de Facebookprecum și un Follow pe Instagram, pentru a rămâne în contact cu viitoarele postări de pe blog. În cele din urmă, materialele psihoeducaționale sunt livrate și în format video, prin platforma YouTube. Așadar, te invit să ne vedem și acolo, abonându-te la canal.*

#dezvoltarepersonală #psihologie #psiholog #psihoterapie #psihoterapeut #semped #sănătateemoțională #sănătatemintală #psihoeducație #psihologiepozitivă #dezvoltareprofesională #blogger

E-BOOK GRATUIT DESCOPERĂ-ȚI VOCAȚIA
Sunt de acord să mă abonez la acest blog.
Dacă îți place acest Blog înscrie-te acum în comunitatea educației emoționale Semped și vei primi informații săptămânale prin e-mail. Totodată vei primi cadou eBook-ul "Descoperă-ți și trăiește-ți Vocația"
Vei primi 2 articole gratuite pe săptămână prin e-mail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *