Uneori am senzaţia că suntem tot mai reci şi mai înstrăinaţi unii faţă de alţii. Percepem lumea exterioară ca pe un loc ameninţător şi nu ca pe un loc al oportunităţilor. Devenim tot mai fragili şi mai închişi în noi înşine, în lumile noastre mici. Astfel, în loc să evoluăm social şi personal prin trăsături de caracter care ne definesc, alegem să nu mai avem încredere în oameni şi în oportunităţile de a lega prietenii, a învăţa şi a împărtăşi din propriile trăiri.
Datorită circumstanţelor sociale, trecutului personal plin de răni emoţionale şi viitorului nesigur, capacitatea de a câștiga încrederea unei persoane este pur și simplu o problemă, în zilele noastre. Din fericire, orice problemă are o rezolvare, iar fenomenul de acordare a încrederii a fost analizat de către specialişti.
Astfel, vreau să îţi prezint patru trăsături de caracter care s-au dovedit a fi eficiente în a-l face pe celălalt să ţi se destăinuie. Prin ele poţi câștiga încrederea unei persoane și îi poţi face, în general, pe oameni să ţi se deschidă și să îți povestesc despre ce vrei tu să știi.
1. Onestitate – Oferă tu primul dovada încrederii tale
Fii vulnerabil. Oferă tu primul din ceea ce eşti. Când spui ceva despre tine, nu numai că cealaltă persoană se simte mai apropiată psihologic de tine, dar va simţi şi o nevoie reciprocă de a împărtăși ceva personal cu tine. Dacă simte că ai încredere în el, va fi mai probabil să aibă şi el încredere în tine.
În mod practic, dacă este posibil și adecvat, spune cuiva un secret sau ceva personal deoarece asta arată că ai încredere în el. Ai grijă să nu faci asta în mod superficial. E important să-l facă să creadă că a câștigat încrederea ta de a-i împărtaşi ceea ce e de preţ pentru tine. În caz contrar o să creadă că ești un plângăcios care pur şi simplu își varsă sufletul la oricine.
Astfel, dacă gestul tău e onest, persoana respectivă va simţi. Astfel îi va veni şi ei mai natural să ţi se deschidă. Acest fenomen psihologic este pe cât de fascinant, pe atât de eficient. Ceea ce îl face să funcţioneze este principiul reciprocităţii.
Odată ce oferi ceva, chiar dacă este doar o simplă părere, încrederea persoanei respective e mult mai mare decât dacă nu i-ai fi împărtășit nimic. Cu cât împărtășești mai mult cu el, cu atât te va simţi mai aproape. Prin asta tu îl ajuţi să se deschidă cu adevărat.
Când el se deschide, la rândul său, au loc mai multe procese inconştiente: „De ce mi se destăinuie? Păi cred că are încredere în mine. Şi de ce îmi vine şi mie să fac asta la rândul meu? Păi cred că şi eu am încredere în el. „
Ceea ce ne face să ne arătăm vulnerabilitpţile sunt fricile şi conflictele interioare cu privire la expectanţele a ceea ce s-ar putea întâmpla dacă ne recunoaştem vulnerabili. Mintea noastră, pentru a preveni acest conflict, concluzionează că, într-adevăr, tu ai încredere în tine în persoana din faţa ta.
Fă apel la identitatea sa
Acum, a oferi un secret este un lucru mare, atât pentru tine, cât şi pentru ceilalţi oameni. Nu este uşor să faci un asemenea lucru, iar de foarte multe ori, probabil că circumstanţele nu te vor lăsa să rişti. Din fericire, onestitatea e una dintre acele trăsături de caracter care nu e dovedită doar prin împărtăşirea secretelor, dar şi a valorilor şi credinţelor proprii.
Caută care sunt valorile sale, ce e important pentru el şi în ce crede. Aici e mai simplu pentru că el nu va considera acest tip de informații ca fiind o amenințare pentru că nu pot fi folosite împotriva lui. El se deschide, într-un mod extrem de personal, dar fără riscuri.
Chiar mai mult, poate împărtăși mai mult decât un secret. Prin valori şi credinţe, persoana în cauză îţi spune cine este și cum îi funcţionează conștiința. În acest sens, îl vei face să se simtă mai încrezător în tine.
Identitatea noastră, cine suntem, oferă informaţii mai acurate cu privire la ce facem şi ce credem. Prin identitate tu nu faci apel doar la câteva trăsături de caracter ale celui de lângă tine, ci la întreaga sa esenţă care îl defineşte.
Acest tip de informații sunt mai ușor obținute deoarece persoana se gândeşte: „Care poate fi consecinţa negativă dacă îi spun ce valorizez? Pai, cred că niciuna.” Fără să ne dăm seama, aceasta creează un neașteptat sentiment de vulnerabilitate și atașament.
Odată ce îşi spune credinţele şi valorile, nu argumenta și nu dezbate validitatea şi valoarea lor, altfel vei exprima trăsături de caracter negative. Ar distruge legătura emoţională creată. Plus de asta, valorile şi credinţele nu se discută. Sunt pur şi simplu chestii personale. Ce poţi face în schimb este să întâmpini în sens pozitiv cele oferite de persoana din faţa ta.
Mai exact, să arăţi că şi tu ai aceleaşi principii şi idealuri ca şi el, dacă ele chiar se îmbină. Oportunitatea împărtășirii aceloraşi opinii în mod natural, va fi un lucru semnificativ în ochii celui din faţa ta. Astfel, se va construi în cel mai uşor şi frumos mod conexiunea psihologică dintre voi doi.
2. Empatie – Creează o nevoie emoţională
La nivel de simţ comun, tindem să credem că evenimentele din viaţa noastră sunt cele care ne fac să ne simţim într-un anume mod, pozitiv sau negativ. Realitatea e că sentimentele noastre provin din modul în care noi interpretăm situaţiile şi nu datorită evenimentelor în sine.
Aşadar, recomandarea este să pui accent pe nevoia de a-şi explora emoţiile şi a le împărtăşi, decât a vorbi despre evenimentul în sine. Centrarea pe modul în care te simți într-o situație neplăcută are ca rezultat o nevoie mai mare de a vorbi despre sentimentele tale.
În cadrul unui studiu, cursanții FBI au luat parte la un exercițiu în care au jucat rolul de ostatici răpiți. Unora li s-a spus să se concentreze asupra situației, altora asupra stării lor emoționale, iar alţii nu au primit deloc instrucțiuni. S-a concluzionat astfel că centrarea pe propriile stări a dus la creșterea conștientizării emoționale și la o dorință puternică de a căuta sprijin social (Strentz și Auerbach, 1988).
Ca un mic adaos, acesta este, în mare parte, motivul pentru care femeile, care sunt adesea mult mai bine centrate pe sentimentele lor, de obicei simt că prietenii lor nu comunică suficient sau nu oferă suportul emoțional de care au nevoie.
Deci făcând persoana să se gândească la emoțiile sale, tu îl constrângi inconștient să caute sprijin la tine, să se deschidă pentru a le împărtăși. Pentru a aplica acest lucru, trebuie doar să îi atragi atenţia celuilalt despre cum se simte cu privire la situație, nu despre ce credere referitor la situația în sine. Arată-i apoi că îl înţelegi fiind empatic cu el.
Acest lucru îi va crește mult nevoia de a vorbi despre asta, exprimându-şi preocupările și sentimentele. Îl va produce, de fapt, nevoia de a avea pe cineva cu care să vorbească despre orice lucru dificil prin care trece în viața sa.
Atenţie! Niciodată să nu fii insistent sau obsesiv în a afla ceva de la celălalt. Lasă-l să știe că dorința de a ști nu este din curiozitate, ci din îngrijorare. Insistenţa obsesivă te va face să fi perceput ca genul de persoană interesată doar de a şti de dragul de a şti, în mod superficial, şi pentru a a ajuta şi a asculta în mod autentic.
3. Non-judecata – Oferirea sentimentului de acceptare
Când facem ceva jenant sau de care ne este ruşine, tindem să îl ascundem deoarece ne temem că vom fi judecaţi. Credem că vom fi catalogaţi slabi, fraieri, insensibili sau orice alte trăsături de caracter care ne fac să fim văzuţi într-o lumină proastă.
Frica de a fi judecat apare cu atât mai mult când ne ascundem secretele. Aşadar, asigură-l pe celălalt că nu vei face asta şi că fiecare persoană face lucruri de care ajunge să se simtă stânjenit sau pe care le regretă. Și aici ar fi un moment bun pentru a împărtăși cu el câteva dintre micile tale secrete de care nu ești prea mândru.
E una din acele trăsături de caracter care se observă prin cuvintele tale, care trebuie să aibă o formă non-evaluativă, non-judictivă. Ca să îţi faci o idee concretă. în conversația ta ar trebui să foloseşti fraze precum:
– „Ai făcut asta pentru că ai simțiți că asta trebuia să faci la acel moment. Asta s-a dovedit a fi cea mai bună decizie.”
–” Nimeni nu face astfel de lucruri decât dacă el are un motiv; numai oamenii nebuni fac lucrurile la întâmplare, dar tu nu te numeri printre ei.”
–” Ai făcut-o pentru că știai că atunci a avut sens pentru tine. Tu faci lucruri care au sens, nu? „
Aceste fraze simple îl vor calma şi ajuta să raţionalizeze situaţia. Îl poate ajuta în a găsi confirmarea acțiunilor sale. Uneori vor funcționa imediat; alteori poate dura puțin. Dar dacă cineva continuă să audă astfel de fraze încă o dată, se va ceda și va începe să devină vulnerabil.
4. Pragmatism – Oferirea de sprijin în rezolvarea problemei
Probabil cea mai importantă dintre acele trăsături de caracter, care face diferenţa dintre oamenii ce oferă sprijin superficial şi cei care sunt cu adevărat acolo pentru tine, o constituie implicarea activă în procesul găsirii de soluţii.
Oferă ajutor concret pentru situație. Dacă a făcut ceva greşit şi trebuie reparat, sau are probleme ce necesită rapid rezolvate, spune-i şi arată-i că eşti dispus să-l ajutați în orice mod posibil. Astfel, recomandarea este să combini sprijinul emoțional cu oferirea concretă de soluţii pentru a-l ajuta pe cel din faţa ta să ţi se deschidă.
Asta nu înseamnă că tu trebuie să îi rezolvi problema persoanei respective, ci doar să te implici activ în adunarea de informaţii şi elaborarea de soluţii. Pragmatismul e singura din acele trăsături de caracter care chiar poate să îl scoată pe celălalt din situaţia în care este după logica: dacă nu mai e problema, atunci nu mai e starea emoţională negativă. Îl vei ajuta astfel să se simtă din nou bine.
Concluzie
Sunt patru trăsături de caracter care te fac să fii o persoană de încredere în ochii celuilalt: onestitatea, empatia, non-judecata şi pragmatismul. Aceste trăsături de caracter se concretizează în comportamente specifice. Eficeinţa lor e garantată de legile naturii umane precum reciprocitatea, recunoştinţa, nevoia de apartenenţă şi este dovedită de experimente ştiinţifice.
Voi rezuma aceste trăsături de caracter sub forma a patru principii.
1. Spune un secret sau ceva personal din viața ta. Când cineva ne spune ceva despre el însuși, nu numai că ne simțim mai apropiați psihologic, ci simțim o nevoie de a întoarce gestul de apropiere, împărtășind ceva personal cu el.
Întrebă-l despre părerile sale, despre ceva general, sau despre ce e important pentru el. Când el o face, nu te explica și nu dezbate validitatea credințelor sale. Cel mai bine este doar să împărtășești natural aceste opinii. Dacă ele sunt comune, va creşte conexiunea emoţională dintre voi.
2. Prin faptul că persoana se concentrează asupra emoțiilor sale, tu îl determini inconștient să caute sprijin la tine şi să se deschidă. Pentru a aplica acest lucru, îndeamnă persoana respectivă să se concentreze asupra modului în care se simte cu privire la această situație şi nu la situația în sine.
3. Teama de ceea ce vei crede despre el este adesea un obstacol. Depășește acest lucru făcându-l să știe că nu judeci din fire și că facem cu toții lucruri de care nu suntem mândri.
4. Caută să te implici activ în procesul de găsire al soluţiei pentru problema ce o întâmpină. Ai grijă să nu te implici în rezolvarea problemei în sine.
Ţine minte aceste patru principii, iar în timp îţi vei dezvolta acele trăsături de caracter care te fac să fii un om vertical, demn şi plin de încredere pentru cei din jurul său.
Lucian Puşcaşu
***Dacă nu ai timp de citit, acest articol poate fi parcus și în format video pe YouTube.***
* Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la newsletter pentru a primi săptămânal informații suplimentare prin e-mail. Totodată, nu uită să acorzi un Share acestor randuri pentru a vedea și prietenii tăi ceea ce citești, un Like paginii de Facebook, precum și un Follow pe Instagram, pentru a rămâne în contact cu viitoarele postări de pe blog. În cele din urmă, materialele psihoeducaționale sunt livrate și în format video, prin platforma YouTube. Așadar, te invit să ne vedem și acolo, abonându-te la canal.*
#dezvoltarepersonală #psihologie #psiholog #psihoterapie #psihoterapeut #semped #sănătateemoțională #sănătatemintală #psihoeducație #psihologiepozitivă #dezvoltareprofesională #blogger