Sari la conținut
Home » Blog » Terapia stoică. Un leac pentru vremurile tulburi în care trăim

Terapia stoică. Un leac pentru vremurile tulburi în care trăim

terapia stoică

Terapia stoică o necesitate în toate timpurile

Societatea a trecut prin diverse schimbări de-a lungul deceniilor și mileniilor. La început oamenii trăiau în peșteri, apoi se organizau în triburi, iar mai apoi formau civilizații. Au început să construiască colibe, case, construcții din lemn și piatră și au tot continuat până la zgârienorii din zilele noastre.

Societatea a cunoscut perioade înfloritoare, dar și dezastre naturale precum și războaie între membrii ei. În toate căte a trecut umanitatea și toate cele care au dus la schimbarea și evoluția ei, un lucru a rămas constant și anume: suferința emoțională și nevoia de a o alina.

Societatea a cunoscut diverse metamorfoze, de la epoca de piatră până în perioada contemporană, însă sufletul omului a rămas același: aderă cărtre ceva mai mare decât el, caută iubirea și fericirea și suferă când nu este înțeles și acceptat. Societatea se schimbă, dar umanitatea este în esență aceeași.

Prin urmare, nevoia de a înțelege viața și pe noi înșine a existat încă din cele mai vechi timpuri. Astfel, primul efort de a înțelege viața a dat naștere filosofiei, iar cel de a înțelege și alina suferința umană a dat naștere ideii de terapie, mai exact Terapia stoică venită din partea filosofiei stoice.

Terapia stoică și psihoterapia

Într-adevăr psihoterapia științifică din zilele noastre nu este primul și singurul instrument prin care oamenii să își redobândească sănătatea mintală. Probleme emoționale au fost dintotdeauna, deci necesitatea unei terapii care să aline sufletul în vremuri tulburi a existat încă de la începutul omenirii.

Stoicimul este un curent filosofic, dar care conține preponderent componente psihologice. Filosofia se ocupă cu studiul căutării trăirii unei vieți bune. Psihologia se ocupă cu studiul mecanismelor psihologice care au aplicație în sănătate și boală mintală.

Însă stoicismul este filosofia care s-a axat în prealabil pe tulburările emoționale, stoicii descoperind că o viață bună nu poate fi trăită fără o sănătate mintală pe măsură. Așadar, ne dăm seama că stoicismul, prin terapia stoică, este cea mai apropiată filosofie de obiectivele propuse de psihologia modernă.

Tratament în Terapia stoică

Epicur spunea că este intil cuvântul filosofului care nu vindecă nicio suferință emoțională. Mai departe, Epicur face o comparație cu medicamentele administrate de medici: “la fel cum acestea nu-și au rostul dacă nu alină suferința fizică, la fel e și pentru cuvântul filosofului care nu vindecă o suferință a minții.

Filosoful stoic Seneca întărește această afirmația asigurându-ne că cel care merge la filosof zilnic, fie este mai sănătos, fie este mai aproape de vindecare. De aici reiese că filosofia nu este doar pentru a specula rostul vieții, ci este un medicament pentru suflet, un medicament care trebuie luat în doze mici, dar constant.

Urmând acest țel filosofic, stoicii au devenit cei mai abili și atenți observatori ai minții umane, psihologi ai lumii antice. Tehnicile lor erau de natura filosofică, dar puteau fi aplicate la fel de pragmatic. Se apela la ele în situațiile stresante și după evenimentele dificile, cu caracter traumatic, prin care treceau oamenii acelor vremuri.

Totodată, ei se axau pe prevenirea tulburărilor mintale, iar când acestea apăreau, se axau pe tratarea lor. De aceea, tehnicile lor s-au axat pe combaterea emoțiilor nesănătoase cum ar fi anxietatea, furia, depresia sau mândria.

Prevenția în Terapia stoică

Stoicii și-au dat seama că nu era suficient să rezolvi problemele sufletului. Odată rezolvate, nu aveai nicio garanție că respectivele probleme nu vor mai apărea. Prin urmare, terapia stoică putea fi eficientă, dar nu putea promite că problemele nu vor mai apărea. În acest punct, terapia stoică propune doar o muncă sisifică, fără de sfărșit.

Astfel, stoicii au înțeles că prevenția e la fel de importantă cum e tratamentul în sine. Drept consecință, exercițiile stoicilor aveau scopul nu doar de a ușura sufletul răvășit de durere, ci și de a consolida reziliența emoțională în fața atrocităților viitoare.

Prin urmare terapia stoică a devenit una completă prin natura ciclica a intervențiilor: prevenție + tratament. Acest ciclu, dacă avea să fie respectat, urma să construiască o reziliență de fier în fiecare om ce se angaja să-l respecte, reziliența însemnând rezistența psihică la toate atrocitățile care se întâmplau în lumea exterioară.

Terapia stoică te îndeamnă să fii propriul tău terapeut

Într-adevăr, prin terapia stoică, oamenii își îmbunătățeau sănătatea mintală și își dezvoltau reziliența fiind din ce în ce mai puternici în viața de zi cu zi. Astfel, nimic din lumea exterioară nu mai tulbura liniștea interioară a stoicului ce practica terapia stoică.

Însă lucrurile nu se opresc aici. După cum am precizat anterior, terapia stoică trebuie să iasă din gura filosofului și să fie auzită zilnic. Asta implică o oarecare dependență față de filosof, iar când acesta nu va mai fi, omul ce va face?

În acest sens, Musonius Rufus, unul dintre cei mai influenți învățători stoici ai tuturor timpurilor ne îndeamnă să fim proprii noștri doctori ai sufletului atât pe timp de boală prin tratarea rănilor sufletești, cât și timp de sănătate prin întărirea caracterului.

El ne învață că filosofia nu este o plantă medicinală ce trebuie aruncată după ce este folosită, ci o doctorie, un antrenament, o hrană pentru mintea noastră, pentru judecățile avute pe întreaga viață. Astfel, filosofia pusă în practică constituie baza suportului nostru emoțional în viața de zi cu zi.

Îndemnul filosofilor stoici prin terapia stoică este similar cu al psihoterapeuților din vremurile actuale și anume: lucrează zilnic la mintea și caracterul tău. Indiferent de ce atricități vei întâmpina tu să le poți gestiona cu înțelepciune.

Poate vor fi vremuri când filosoful, terapeutul sau oricine altcineva nu va fi lângă tine. Însă te ai pe tine. Iar să te ai pe tine și a te folosi de terapia stoică e tot ce ai nevoie. Așadar, cum putem deveni mai rezilienți și mai stabili emoțional?

Elementul central în Terapia stoică

Conform stoicilor, există o legătură bidirecțională între scopul de a trăi o viață conform virtuților și nevoia de a obține și păstra sănătatea mintală și seninătatea.

Astfel, practicarea virtuților va aduce cu sine o stare de bine și de pace deoarece virtuțile întăresc caracterul, deci și reziliența mentală. Totodată, pe fondul unei sănătăți mintale și emoționale echilibrate, comiterea comportamentelor virtuoase e mult mai probabilă.

În consecință, cel care este tulburat de emoții nesănătoase îi va fi dificil să acționeze conform virtuților pentru că acestea din urmă necesită exercitarea darului rațiunii, rațiune care este “sufocată” de prezența respectivelor emoțiilor nesănătoase.

Mai departe, persoanele care nu conosc virtuțile vor fi confuze cu privire la ce este bine și ce este rău în viață. În consecință, caracterul lor va fi slab și vor fi mult mai expuse la evenimente aversive, de unde vor rezulta conflicte interioare și suferința psihologică.

Astfel, stoicii ne asigură că virtutea și liniștea interioară (sănătatea mintală) se sprijină reciproc, una provenind și manifestându-se din cealaltă. În acest punct știu că sună puțin ambiguu deoarece modurile prin care noi putem crește în virtute și a ne dezvolta reziliența emoțională constituie un subiect separat, motiv pentru care vom detalia acest subiect în partea a doua a acestui articol. Îl găsești dând click aici.

Așadar, ne vedem acolo!

Lucian Pușcașu

***Dacă nu ai timp de citit, acest articol poate fi parcus și în format video pe YouTube.***

* Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la newsletter pentru a primi săptămânal informații suplimentare prin e-mail. Totodată, nu uită să acorzi un Share acestor randuri pentru a vedea și prietenii tăi ceea ce citești, un Like paginii de Facebookprecum și un Follow pe Instagram, pentru a rămâne în contact cu viitoarele postări de pe blog. În cele din urmă, materialele psihoeducaționale sunt livrate și în format video, prin platforma YouTube. Așadar, te invit să ne vedem și acolo, abonându-te la canal.*

#dezvoltarepersonală #psihologie #psiholog #psihoterapie #psihoterapeut #semped #sănătateemoțională #sănătatemintală #psihoeducație #psihologiepozitivă #dezvoltareprofesională #blogger

E-BOOK GRATUIT DESCOPERĂ-ȚI VOCAȚIA
Sunt de acord să mă abonez la acest blog.
Dacă îți place acest Blog înscrie-te acum în comunitatea educației emoționale Semped și vei primi informații săptămânale prin e-mail. Totodată vei primi cadou eBook-ul "Descoperă-ți și trăiește-ți Vocația"
Vei primi 2 articole gratuite pe săptămână prin e-mail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *