Presiunea socială e o senzaţie de disconfort psihic ce vine din constrângerile pe care tu le percepi ca fiind impuse de către grupul în care eşti. Presiunea socială poate avea uneori efecte benefice asupra performanţelor personale şi profesioanle, dar şi efecte negative.
În acest articol vreau să îţi prezint trei astfel de efecte negative, precum şi soluţia la aceste probleme. Astfel vei învăţa cum să fii mai eficient în situaţiile sociale şi cum să gestionezi presiunea socială la care eşti supus.
1. Efectul “apatia martorului”
Te-ai întrebat vreodată de ce în anumite situaţii în care presiunea socială atinge cote maxime, oamenilor le vine atât de greu să ia atitudine? Poate fi vorba de un scandal public, un furt sau chiar o crimă. Oamenii pur si simplu parcă refuză să îşi asume responsabilitatea şi să rezolve problema şi presiunea socială existentă. Realitatea însă este alta.
Numeroase studii demonstrează că, atunci când cineva este în necaz sau are nevoie de ajutor, cu cât numărul persoanelor de faţă e mai mare, cu atât cel de persoane care va oferi ajutor va scădea.
Acest fenomen se numeşte “apatia martorului“ şi apare deoarece, în aproape orice situație, dacă mai multe persoane sunt prezente, fiecare va simți o lipsă de responsabilitate în a rezolva problema socială respectivă.
Dacă am fi într-o situaţie limită, dar fără a face parte dintr-un grup, cu cât presiunea socială ar fi mai mare, cu atât va fi şi nevoia noastră de a acţiona datorită moralităţii şi simţului civic.
Însă dacă sunt mai mulţi oameni la locul unui incident, responsabilitatea se va distribui la numărul persoanelor prezente. Presiunea socială este diminuată atunci când simțim că ar putea exista oameni în jur mai capabili de a ajuta decât noi.
Când ne aflăm în grupuri, există o difuzie de responsabilitate. Uneori, noi nu știm dacă ar trebui să ne implicăm primii din moment ce există atât de multe alte persoane care ar putea lua măsuri.
Atunci când există un număr mare de persoane implicate, avem tendința de a crede că există alţii care vor să-și asume răspunderea și să ia măsuri, sau am putea concluziona că ajutorul nostru nu este cu adevărat necesar.
Un caz real
Un caz particular în istorie iese în evidență ca un exemplu clasic de apatia martorului. Catherine Genovese, o tânără care trăise în New York City, a fost ucisă într-o noapte atunci când se întorsese acasă de la locul de muncă.
Din păcate, într-un oraș ca New York, moartea ei ar fi fost doar o altă crimă din multe altele. În consecință, incidentul nu a primit aproape nici o atenţie, decât rânduri într-un articol în revista “New York Times.”
Povestea Chaterinei ar fi rămas un caz obscur și neelucidat dacă o săptămână mai târziu, A.M. Rosenthal, editor al New York Times, n-ar fi ieșit la masa de prânz cu comisarul de poliție al orașului. Rosenthal a cerut comisarului informaţii despre o altă crimă din zonă, dar comisarul, în mod eronat crezând că era întrebat despre cazul Genovese, a relevat câteva informații care au fost descoperite de către poliție.
Acordând un oarecare interes acestui caz, s-a aflat că moartea lui Genovese nu a fost un eveniment tăcut, ascuns, sau secretos, ci unul făcut public deoarece atacatorul ei a urmărit-o și a înjunghiat-o de trei ori pe la spate, într-o perioadă de 35 de minute, eveniment observat de treizeci și opt vecini de la ferestrele lor de apartament. Nici măcar unul nu a sunat la poliție!
Rosenthal desemnase imediat o echipă pentru a investiga aceast incident. La scurt timp New York Times a venit cu un articol de prima pagină care detaliase incidentul și presupusele reacții ale vecinilor, reacţii cunoscute astăzi sub numele de fenomenul apatiei martorilor, descris mai devreme.
S-a aflat că nici o persoană care ar fi putut telefona la poliție în timpul atacului nu a făcut-o. Toată lumea a fost complet uimită și derutată. Cum ar putea oamenii pur și simplu să fie martori la o astfel de scenă şi să nu facă nimeni absolut nimic? Oare ei nu simţeau presiunea socială?
Chiar și vecinii au rămas şocaţi. Ei au declarat în articol că nu au știut cum să explice lipsa lor de acțiune. Răspunsurile la întrebările privind responsabilitatea şi moralitatea erau evazive, de genul:„nu știu”,“ Mi-era teamă”, și “poate altcineva s-ar fi implicat”.
De ce nu a putut unul dintre ei să fi făcut doar un apel rapid la poliție? S-au făcut astfel mai multe studii și investigații pentru a explica scenariul incredibil.
Un experiment realizat în New York, a construit un alt scenariu în care avea să reapară efectul apatiei martorului. Experimentul a constat în nivelul de implicare a oamenilor în a stinge un incendiu. S-a constatat că atunci când un singur individ observase fumul ieşind de sub o ușă, 75% dintre cei care au fost incluşi în studiau au raportat fumul.
În grupuri de câte trei, cu toate acestea, frecvența cazurilor de raportare a scăzut la 38%. Ba mai mult, dacă în acel grup, doi oameni încurajau cea de-a treia persoană să nu facă nimic, acţiunea de a raporta fumul avea să scadă la sub 10 %.
Excepţia de la regulă
De multe ori nu știm dacă suntem într-adevăr martori la o situație de urgență sau nu. De exemplu, dacă vom vedea un om prăbușit pe podea, am putea oscila între două concluzii: a avut un atac de cord sau e doar un alcoolic al străzii care băuse prea mult.
Deci, uneori, în situaţiile în care resimţim presiunea socială, efectul apatiei martorului poate apărea, mai degrabă, din cauza incertitudinii impuse de context, decât incertitudinii prezenţei altor oameni.
Soluţia pentru apatia martorului
După cum ai observat, oamenii refuză să ia acţiune deoarece se gândesc că altcineva o va face în locul lor, în principal. De aceea, există câte o soluţie pentru două situaţii ipotetice:
a) când eşti victimă: e scenariul cel mai negru pentru care merită să te pregăteşti. Dacă situaţia e critică şi ai martori în jur, numeşte în mod direct o persoană din mulţime să te ajute. Nu spune “cineva să mă ajute!”, ci “Tu, bărbatul înalt, cu tricou negru care stă lângă semafor, ajută-mă!!”
În acel moment tu pui toată presiunea socială pe el să acţioneze, iar toată ezitarea se transformă în motivaţie de a o face. Oamenii sunt mult mai înclinaţi să ia acţiune atunci când li se cere în mod explicit să facă asta.
b) când eşti martor: Poate presiunea socială e mult prea mare şi îţi este frică să acţionezi de unul singur. În acest caz, ca şi în precedentul, trebuie să numeşti o altă persoană în mod direct să te ajute, indicându-i clar ce să facă.
2. De-individualizare
Psihologii sociali Festinger, Pepitone și Newcomb au propus acest termen în 1952. De-individualizarea se referă la modul în care, atunci când ne aflăm într-un grup, avem tendinţa să devenim mai puțin conștienţi de sine și, de asemenea, mai puțin preocupaţi de modul în care alții ne vor evalua.
Gândeşte-te la suporterii de pe terenul de fotbal care înjură şi huiduiesc echipa adversă. Crezi că ar face asta dacă ar fi într-un grup mic, intim dar la același eveniment sportiv? Practic, aici apare fenomentul de de-individualizare.
Atunci când într-un grup, ne simțim mai anonimi și, prin urmare, mai puțin responsabili pentru acțiunile noastre, de multe ori ajungem să spunem sau să facem lucruri de care nu ne-am simţi confortabili în mod normal.
Diener, Fraser, Beaman și Kelem a efectuat un studiu care a aratat cum de-individualizarea poate duce la comportamente antisociale. De Halloween, cercetatorii au evaluat 1.352 de copii care au plecat la colindat “ne daţi ori nu ne daţi” fie singuri, fie în grupuri. Mai exact, cercetătorii au examinat comportamentul lor la oportunităţile de a fura bomboane de la douăzeci și șapte case.
Cercetatorii şi-au dat seama că de Halloween ar fi ocazia perfectă pentru a efectua un astfel de studiu deoarece copiii ar fi în costum, ceea ce îi face şi mai anonimi. Când copiii au venit la casele unde erau experimentatorii, li sa spus ca ar putea alege doar o singură bomboană.
În unele cazuri, experimentatorul a întrebat pe copii numele lor, în timp ce în alte cazuri, copiilor li s-a permis să rămână anonimi. Experimentatorul ar fi ieşit atunci din camera pe un motiv inventat. Observatorii neobservaţi de către copii au notat cu atenție modul în care se comportau aceştia.
Când erau singuri, 7,5% au luat mai mult de o bomboană; când erau în grupuri, 20,8 la sută dintre ei au luat mai mult de o singură bomboană!
A fost, de asemenea, interesant de observat că copiii care au rămas anonimi au furat mai multe bomboane decât copiii care au spus numele lor. De-individualizarea a determinat astfel multe dintre comportamentele neacceptate social, furtul de bomboane, în cazul nostru.
Soluţia pentru fenomentul de de-individualizare
Tentativele de a comite acte antisociale sunt numeroase, după cum am observat. E foarte greu să retişti tentaţiei când presiunea socială de a face ceea ce nu e corect te constrânge din toate părţile. Pentru a reuşi să ieşi din astfel de situaţii, poţi face două lucruri:
a) Te raportezi la viitor: cum te vei simţi dacă vei face asta după ce vei ieşi din astfel de situaţie? Dacă răspunsul e “prost, ruşinat de ceea ce am făcut” atunci îţi va veni mai greu să o faci.
b) Te raportezi la valorile morale: trebuie să ai, printre setul tău de valori cardinale, şi moralitatea ca piatră de fundament a caracterului tău. Asta ţine de tine. Întreabă-te “sunt eu într-adevăr un om cu valori morale, o persoană de caracter?” Răspunsul va consta în alegerea de a face sau nu comportamentul antisocial respectiv.
Fenomenul gândirea de grup
Acest fenomen psihologic a fost enunţat de Irving Janis. Apare in situaţii sociale, la fel ca primele două cazuri, şi constă în lipsa de manifestări comportamentale care să denote dezbaterea unei idei sau a unei decizii în mod onest şi detaşat de părerile celorlalţi membri ai grupului.
Mai exact, membrii grupului se “corcolesc” unul pe altul de dragul dezbaterii ori pentru a le da sentimentul că au dreptate şi nu făcând apel la judecata lor dreaptă.
Conform lui Janis, gândirea de grup apare atunci când constrângeri subtile…împiedică un membru al grupului să-și exercite pe deplin puterea sa critică și să-și exprime deschis dubiile atunci când majoritatea membrilor grupului pare să fi ajuns la un consens”.
Acest lucru apare datorită faptului că ori de câte ori suntem parte dintr-un grup, avem o anumită sensibilitate la presiunea socială exercitată de grup prin opiniile şi judecăţile celor din jur la adresa noastră.
În plus, cu cât avem mai mult respect pentru grup, cu atât mai mult vor conta opiniile lor pentru noi. Prin urmare, ne vom simţi mai tare presaţi să avem aceleaşi opinii cu cele ale grupului. Chiar și atunci când nu suntem de acord cu grupul, vom merge pe decizia grupului pentru a evita presiunea socială.
Conformarea apare deoarece credem că toată lumea este corectă, ori pentru că vrem să evităm presiunea socială, ori pentru că ne temem de respingerea socială, ori ne conformăm din cauza influenţelor culturale, ori pur și simplu pentru că aşa este norma grupului.
Soluţia pentru gândirea de grup
Soluţia e destul de simplă: ai încredere în tine însuţi, în capacitatea ta de a aduce valoare reală grupului. Învinge presiunea socială prin puterea ta personală! Gândeşte-te la satisfacţia pe care o vei avea făcând ceea ce trebuie când nimeni nu face acest lucru.
Totodată, învaţă să comunici asertiv pentru a-ţi exprima clar şi onest ideile în dezbaterile de grup. Mai multe despre comunicarea asertivă găseşti în acest articol.
Tu cum te vei diferenţia de aici înainte în situaţiile sociale?
Lucian Puşcaşu
***Dacă nu ai timp de citit, acest articol poate fi parcus și în format video pe YouTube.***
* Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la newsletter pentru a primi săptămânal informații suplimentare prin e-mail. Totodată, nu uită să acorzi un Share acestor randuri pentru a vedea și prietenii tăi ceea ce citești, un Like paginii de Facebook, precum și un Follow pe Instagram, pentru a rămâne în contact cu viitoarele postări de pe blog. În cele din urmă, materialele psihoeducaționale sunt livrate și în format video, prin platforma YouTube. Așadar, te invit să ne vedem și acolo, abonându-te la canal.*
#dezvoltarepersonală #psihologie #psiholog #psihoterapie #psihoterapeut #semped #sănătateemoțională #sănătatemintală #psihoeducație #psihologiepozitivă #dezvoltareprofesională #blogger