“De ce ii este omului de astazi foame? De iubire si de sens” – Nicolae Steinhardt
Nevoia de sens şi de iubire e adânc întipărită în fiinţa umană. Încă din cele mai vechi timpuri, pe om l-au frământat întrebările existenţiale. “Cine sunt? De ce am venit pe acest pământ? Încotro se îndreaptă viaţa mea? Ce trebuie să fac pentru a fi cu adevărat fericit?”. Impactul acestor întrebări a fost atât de însemnat încât s-a intemeiat o ştiinţă numită filosofie care să caute a îndeplini aceste nevoi ale omului. Ulterior, alţi reprezentanţi ai ştiinţei precum psihologia, biologia, logica şi chiar spiritualitatea au încercat să explice fenomenul nevoii de sens şi semnificaţie pentru om, aşa cum au ştiut mai bine. E un topic atât de complex încât pentru astăzi vreau să îţi ofer doar o fâşie din ea, pe baza tezelor de cercetare ale domnului profesor psiholog Mircea Miclea.
Pentru acest articol merită acordat tot creditul domnului profesor Mircea Miclea. Informaţiile următoare vin din experienţa sa în domeniul psihologiei clinice şi a cercetărilor sale academice. Vreau să ți le fac cunoscute şi ţie pentru că:
1) Am un respect deosebit faţă de domnul profesor Mircea Miclea pentru munca pe care o depune pentru a dezvolta şi a aduce psihologia mai aproape de oameni şi
2) proiectul SEMPED a plecat chiar de la această temă: nevoia de sens şi semnificaţie. Cred că ideile domnului profesor Mircea Miclea înglobează şi completează viziunea mea despre vocaţie şi potenţial uman, deci e neapărat să le fac cunoscute.
O bună parte dintre aceste informaţii au fost oferite în cadrul conferinţei la care a fost invitat domnul profesor Mircea Miclea. Eu voi reda ideile însoţite de explicaţii suplimentare. Dacă vrei să asculţi interviul integral o poţi face pe acest link.
Originile sensului
De când ne naştem căutăm a ne adapta la viaţa care urmează să o trăim. Pentru aceasta, mintea noastră şi-a dezvoltat capacitatea de a scoate regularităţi pe care să le folosească pentru a se adapta la mediul în care el trăieşte.
Spre exemplu, dacă îmi e foame trebuie să îmi procur hrană pentru a putea trăi. Dacă vreau să cumpăr lucruri am nevoie de bani pe care îi obţin prin muncă. Dacă vreau să fiu iubit trebuie să mă apropii de oameni etc.
Nevoile de bază se repetă pe tot parcursul vieţii, iar pentru ca mintea ta să nu depună efort de fiecare dată ca să rezolve aceste probleme, şi-a dezvoltat capacitatea de a extrage aceste regularităţi.
Regularităţile ne ajută să facem predicţii şi să ne orientăm în mediu. Când creierul nu gaseşte regularităţile, le inventează el pentru că nu suportă un mediu haotic. Cu cât ai mai multe regularități, cu atât avem mai multe şanse de supravieţuire.
Această capacitate de a extrage regularităţi s-a aplicat astfel şi în viaţa noastră. Regulile ne ajută să înţelegem cum funcţionează realitatea exterioară. Astfel există un tipar comun de coerenţă între ceea ce am facut azi și ce am făcut ieri, între ce fac azi şi ce voi face mâine.
Mai departe, acest tipar se extinde pe durata tuturor zilelor noastre. Astfel, mintea noastră caută o regularitate pentru întreaga noastră viaţă, numită sens existenţial.
De ce avem nevoie de sens?
1. Are o funcţie legitimativă. Ne justifcă o investiţie personală majoră. Totul frumos în lumea asta se realizează prin sacrificii mari. Din punct de vedere raţional, probabil că sacrificiile sunt mult mai mari decât beneficiile ce le avem.
Dacă am rămâne la acest stadiu viaţa noastră ar deveni mult mai tristă pentru că raportul costuri-beneficii ar fi mult decalat în favoarea costurilor. Am avea sentimentul că în viaţă mai mult pierdem decât câştigăm.
Orice exemplu ai lua (familie, carieră, afaceri etc.) de foarte multe ori munca pe care trebuie să o depui e foarte mare iar beneficiile vin târziu, sau poate chiar deloc. Dar natura noastră este una hedonistă. Căutăm continuu plăcerea, iar dacă ea lipseşte simţim că viaţa parcă e împotriva noastră. Ba mai mult, dacă mai faci şi sacrificii şi nu primeşti nimic înapoi, chiar nu mai simţi că viaţa merită trăită.
Pentru aceasta creierul doreşte să „îţi ofere un motiv”, un sens care să justifice toate aceste eforturi în absenţa rezultatelor pentru ca tu să înclini balanţa costuri-beneficii în favoarea ta.
Tu ştii că ai muncit 10 ani de zile în afara ţării şi că ai fost tratat absolut oribil faţă de oamenii de acolo, dar când te gândeşti la familia care te aşteaptă acasă, prinzi putere şi motivaţie să continui. Tu ştii că profesia ta e prost plătită, dar e un domeniu în care tu îţi trăieşti valorile, te regăseşti complet.
Tu probabil faci o muncă grea care nu îţi place, dar probabil ai oameni care cred în tine şi în capacităţile tale. În orice caz, munca depusă e mult mai mare decât beneficiile acordate. Dar dacă găseşti sensul, impactul negativ e înlocuit cu unul pozitiv pentru că ai ceva în care să crezi. Sensul justifică investiţiile mari care se plătesc în ani mulţi de viaţă.
2. Ne aduce echilibru emoţional. Nu ne mai întrebăm în fiecare dimineaţă de ce ne trezim pentru a face tot felul de lucruri, printre care şi o mulţime de sarcini banale, plicitsitoare sau enervante. Ai un rol de mamă, tată, manager şi de aceea faci asta! Suportăm mult mai uşor sarcinile dacă ne găsim un sens. Provocările vieţii ne pot destabiliza psihic.
Atât de multe confruntări ar putea să ne distrugă sănătatea psihică, dar sensul este ca un atidot care schimbă gustul experienşelor negative. Ne e mult mai uşor să facem faţă încercărilor vieţii dacă toate au un sens. Putem spune că noi creăm sens din tot ceea ce e în jurul nostru.
3. Dă valoare a ceea ce facem. Noi suntem construiţi pentru a căuta lucrurile valoroase în această viaţă. Vrem bani, succes, faimă, o familie, iubire, prieteni etc. Tot ceea ce are valoare subiectivă pentru noi este important.
Totuşi, lucrurile valoroase sunt greu de obţinut. Unde mai pui că noi tolerăm greu efortul, vei obţine iarăşi o viaţă tristă în care lucrurile valoroase ajung greu la tine. Aici iaraşi intervine sensul. Poate vrei să cânţi la un instrument, să înveţi să înoţi sau să pictezi un apus de soare.
Depui efort considerabil pentru ca rezultatul să fie pe măsură. Poate aceste lucruri sunt banale pentru alţii, dar nu şi pentru tine. Ele au valoare în sinea lor pentru tine. Tu îţi găseşti sensul în ele.
4. Creşte coeziunea, cooperarea şi eficienţa unei comunităţi. Asigură unitatea dintre oameni. Sensul îi aduce pe oameni mai aproape unii faţă de alţii. Ne e mai uşor să găsim alţi oameni care au acelaşi sens, văd acelaşi lucru şi împreună să punem face un lucru pe care nu l-am putea face singuri, separaţi.
Sensul îi uneşte pe oameni pentru că ei au ceva în comun: un ideal în care ei cred şi în care se regăsesc. Dacă sensul tău e acelaşi ca şi sensul celui de lângă tine, voi doi sunteţi fraţi în suferinţă şi în împlinirea misiunii voastre.
Dacă vrem să construim un business pentru oameni, atunci ne întâlnim toţi cei care au acelaşi ideal. Cei ce au acelaşi sens pot crea, descoperi, etc. Cei care au sens împreună pot schimba lumea.
Probabil ai observat deja că nu putem trăi toată viaţa fără sens. Creierul caută regularităţi, printre care şi sensul. Dacă nu găseşte, îl impune. El face asta pentru a ne justifica investiţiile, pentru că ne aduce mai multă valoare, ne reglează emoţional şi ne uneşte cu ceilalţi oameni pentru a ne îndeplini idealurile.
Cum construim sensul?
Pe lângă sens, un alt lucru care e înscris în fiinţa omului e nevoia sa de a se raporta la Univers şi de a crede că face parte din el. Ne place să credem că nu suntem singuri în acest Univers şi că facem parte din “ceva mai mare decât noi”.
Astfel tindem să comparăm tot ceea ce facem cu un ideal. Aşa apare explicaţia de “a face lucrurile pentru că este bine, este frumos” şi convingerea că binele oferit se va întoarce înapoi la tine.
Raportam faptele şi experienţele noastre la ceva mai “mare decât noi”. E o asociere între un particular şi general. Prin raportarea faptelor tale mici la nişte scopuri mari rezultă sensul. Probabil că activităţile mele sunt neînsemnate, dar când ele se îndreaptă câtre un ideal, ele prind din valoarea idealului respectiv. Astfel, scopul ne dă sens.
Pot raporta activităţile mele nu doar la scop sau un ideal, ci şi la un rol (părinte, profesor, sportiv, bunic, tâmplar etc.). Astfel, ajungi să sacrifici domenii din viaţa ta pentru a îndeplini un rol care îţi oferă sens.
Spre exemplu, dacă ai întemeiat o familie şi trebuie să ţi se nască primul copil, ajungi să renunţi la profesie pentru a-ţi îndeplini rolul de mamă. Pierd o grămadă de lucruri din fişa postului, şi pierd şi mai mult când sunt mamă (plange copilul în miez de noapte, trebuie să-l spăl, hrănesc, educ, plimb etc.)
Toate acestea reprezintă costuri imense din viaţa ta. Însă dacă ţie îţi e clar rolul pe care îl ai, el îţi va oferi un sens. Poate că, în cazul acesta, rolul de mamă e extrem de greu şi costisitor, dar sentimentul de A FI mamă e mult mai puternic. Şi pentru el merită să faci toate sacrificiile necesare!
La fel e şi pentru o ideologie. Ajung să cred într-o ideologie şi să îmi ajustez deciziile şi faptele conform ei. Ajut pe cel ce mă persecută, întorc obrazul la cel ce mă plesneşte, mă las călcat în piciore, fac o gramadă de lucruri bune pentru ca eu cred în ideologia creştinismului, spre exemplu.
Cred în creştinism şi ştiu că asta mă înalţă. Raportez convingerile şi faptele mele la o ideologie, la ceva mai mare decât mine.
Dacă ar fi să rezum lucrurile într-o formă mai tehnică aş spune că luăm ceva al nostru (fapte, experienţe) şi îl raportăm la ceva general în care credem, ceva ce e deasupra faptelor particulare pentru a-l înnobila: scop, rol, ideologie. Sensul apare prin raportarea faptelor proprii la un referenţial în care crezi.
Sensul în zilele noastre
În ultima vreme, referenţialul este propria persoană. Alegem o meserie pentru că exprimă valorile noastre, interesele noastre. Stăm într-o căsnicie pentru că valorifică potenţialul nostru. În ciuda tuturor presiunilor venite din lumea exterioară, noi decidem să ne trăim viaţa în mod autonom, după propriile nevoi personale. Tot ceea ce ne inhibă potenţialul trebuie scos, şi tot ce îl amplifică trebuie valorificat. Am început să credem că idealul e în noi înşine.
Acum peste 300 de ani se considera că valoarea ta umană era inexistentă! Societatea era construită astfel încât erau valorizare doar tradiţiile şi colectivitatea, nu inovaţia şi individualitatea. Exista convingerea generală cum că tu nu ai valoare. Valorea ta e dată de tradiţii, de roluri, scopuri etc. Doar dacă le respecţi ai valoare, dacă nu, eşti un nimic!
În zilele noastre, perceptia s-a schimbat la 180 de grade. Sinele tău e respectul de sine şi beneficiile sale care ţin de cea mai nobilă caracteristică a fiinţei umane. Dacă acum câteva sute de ani nu erai nimic fără idealuri, acum idealul se află în tine. Omul, de la ceva ce nu avea valoare, a devenit centrul la care noi raportăm totul. De ce am devenit „homo deus?” (Hariri).
Cum s-a întâmplat această trecere? Răspuns: s-au prabușit marile ideologii deoarece au fost atacate de către ştiinţe. Ştiinţa a evoluat şi a explicat tot pe toate domeniile şi ideologiile au pierdut teren. Comunitatea ce susţinea ideologia s-a fărămiţat. Astfel ideologia şi-a pierdut din credibilitate.
Atat credibilitatea, cât şi comunitatea sunt două componente esenţiale. O ideologie e ca o limbă: dacă moare populaţia, se prăbuşeşte şi ea. Tradiţia are nevoie de timp. Tradiţia s-a prăbuşit deoarece nu mai avea pe cine să se sprijine.
Astfel s-a dezvoltat individualismul, sinele propriu. Identitatea personală a devenit măsura tuturor lucrurilor. Ceva are sens dacă mă ajută pe mine să îmi realizez potenţialul, idealurile, dorinţele, scopurile şi să-mi exprim personalitatea.
Timpurile s-au schimbat. Acum pentru mine are relevanţă să îmi ascult vocea proprie, nu ideologia, rolurile etc impuse de alţii. Spre exemplu, intri într-o relație. Vine vocea interioară şi spune „nu îţi afirmi destul de mult eul tău propriu în această relatie. Ieşi din ea!”
Acum 300 de ani oamenii se căsătoreau între ei la acordul părinţilor urmând tradiţiile. În ziua de azi, dacă doar o banală relaţie simţi că te ţine pe loc, imediat renunţi la ea. Suntem individualişti consumerişti. Suferim de un individualism extrem de puternic în care ni se pare că lumea se învârte în jurul nostru. Probabil te întrebi dacă e bine sau e rău. E greu de spus. Cert e că situaţia actuală are costuri foarte mari.
Costurile sensului
1. Sensurile au devenit extrem de relative: vocea mea interioară e diferită de vocea ta. Eu trebuie să ascult de a mea: ce e adevărat pentru mine, ce mă exprimă etc. Pentru tine s-ar putea să fie diferit. Astfel sunt multe sensuri şi şi-au pierdut din valore. Înainte era uşor.
Aveai tradiţia, religia şi patria în care puteai să crezi. Toţi aveam acelaşi sens divizat în câteva subunităţi. Astăzi fiecare are un sens propriu, dar care nu e recunoscut. Nu mai are aceeaşi valoare pentru toţi oamenii.
Sensurile sunt precum banii: dacă sunt mulţi bani pe piaţă, scade valoarea datorită inflaţiei. Această centrare excesivă a dus la înmulţirea sensurilor pentru că fiecare are la fel de multă legitimitate să construiască propriul lui sens în viaţă.
Nimeni nu e mai legitim decât altul. Dacă sunt multe sensuri ele îşi scad din valoare, încep să se relativizeze. Pe cine interesează că vrei tu să ajungi mare pictor, muzician, arhitect, avocat etc? Pe nimeni.
Au mai fost mulţi alţii înaintea ta care au reuşit asta, şi mulţi alţii care vor acelaşi lucru ca şi tine. Astfel avem o criza de sens! Nu mai stim nimic. Care e sensul bun? Ce legitimitate are sensul meu faţă de al celorlalţi? Sensul presupune că mă face să fiu unic, dar toţi au sensul lor propriu. Pe mine ce mă defineşte?
2. Frica de moarte: dacă totul e centrat pe noi şi dăm sens doar în raport cu noi înşine, atunci aceste lucruri au valoare cât timp noi trăim. Dar după ce murim nu mai au valoare pentru că erau raportate la noi înşine. Astfel eu ca persoană am valoare prin simpla mea prezenţă, dar dacă eu nu mai sunt, nu mai există nici sensul meu. Astfel lumea pe care am construit-o în mintea mea se dărâmă!
Ajung astfel să mă întreb: eu fac lucruri care au valoare, dar după ce eu mor oare mai au valore? Oare ele chiar au valoare de sine stătătoare? Şi începem să ne gândim dacă am ratat sensul vieţii…
Ne putem întreba dacă nu cumva sensul pe care l-am construit timp de 30 ani a fost unul fără valoare? Dacă modu în care mi-am trăit viaţa a fost greşit? Dacă sensul celorlalţi e mai bun? Nu mai am timp şi ştiu că o să mor. Astfel a crescut frica de moarte.
Înainte gândirea omului nu era aşa. Fiecare individ ştia că e un simplu om şi fără tradiţia sa nu valorează nimic. “Eu doar respect nişte reguli şi codul străbunilor mei. Şi ce dacă mor? Dacă nu respect tradiţia din care fac parte, eu nu am valoare!
Mai bine mor decât să nu am valoare! Atunci moartea mea nu mă sperie. Însa dacă eu sunt esenţa tuturor valorilor, îmi e frică de moarte, mă înspăimântă. Prin moarte eu pierd tot ce e al meu şi ceea ce oferă sens!”
Putem scăpa de asta? Raportarea la sens s-a schimbat în funcţie de raportarea individului la societatea în care el trăieşte. Deci dacă schimbi societatea, poţi schimba şi metoda de a construi sensul, dar societatea se schimbă foarte greu.
Deci răspunsul este NU. Nu vom scăpa de această construcţie a sensului prin raportare la noi înşine, sau cel puţin nu în viitorul apropiat. Bineînţeles, individualizarea omului şi construcţia unui sens pe măsură are şi beneficii printre care creativitatea. Sensul ne-a oferit posibilitatea de a scoate potenţialul creativ din noi.
Astfel, societatea a devenit extrem de înfloritoare în ultimele decenii. Dezvoltarea societăţii aşa cum o ştim noi nu ar fi fost la fel dacă omul nu cunoştea individualizarea. Cele mai mari invenţii de care ne bucurăm în zilele noastre au apărut nu datorită colectivităţii, ci datorită oamenilor individuali care şi-au realizat potenţialul.
Sens sau fericire?
Sensul e mai important decât fericirea! Nu poţi avea o fericire durabilă daca nu are sens. Poţi avea o fericire efemeră (droguri, femei, bani) foarte intensă, dar doar de moment. Dacă cumperi un telefon nou eşti bucuros, nu fericit că n-ai împlinire. În acest caz, poate fi vorba de maxim o plăcere, dar nu de o fericire adevărată. Fericirea presupune ca ce îţi face ţie bucurie şi are şi sens, totodată. Trebuie să trecem în agendă următoarele 3 aspecte pentru a înţelege manifestările sensului în viaţa noastră.
1. Viaţa e o precondiţie pentru sens. Sensul e o precondiţie pentru fericire. Noi suntem cu mintea mai mereu la fericire, vrem să fim fericiţi. Dar înainte să vrem să fim fericiţi ar trebui să vrem sa avem sens. Înainte de a avea sens, trebuie să trăim.
Darul vieţii l-ai primit deja, dar sensul ţi-l faci singur. Ţine minte ordinea ierarhică: viaţa e cea mai importantă, trăind-o ne putem construi un sens sau mai multe, care vor rezulta fericirea proprie.
2. Construcţia de sens e ceva conxtual. E un atribut oferit de mintea mea relaţiei mele, jobului meu şi vieţii mele într-un anumit context. El alternează şi variază în funcţie de contextul în care noi trăim, cu nevoile şi oportunităţile avute. Ideologiile mor din cauză că se formează într-un context, contextul respectiv se schimbă, iar ele pretind că încă sunt valabile.
E greu să susţii un sens când se schimbă contextele. Asta înseamnă că odată la 10 ani trebuie să facem o revizie a sensului. Lucrurile se schimbă: contextul, corpul nostru, familia etc. Se schimbă realitatea din jurul nostru.
Aşadar trebuie să te întrebi dacă peste 10 ani sensul tău mai e valabil. Trebuie sa facem un pas înapoi şi să vedem dacă sensurile noastre mai sunt valabile de aici înainte. Ne trebuie o revizuire a sensului din când în când, la 10 ani. Ceea ce ne duce la următorul punct.
3. Chiar daca e să construim sensuri, ele nu sunt eterne. Viaţa e în continuă schimbare, iar dacă contextul se schimbă, sensul se poate prăbuşi. Merită să ai un sens a ceea ce faci deoarece are o gramadă de beneficii.
Sunt extrem de multe sensuri, dar sunt individualizate, deci tot mai puţină valoare au. Poţi alege să faci nenumărate lucruri în care să îţi găseşti un sens, dar nu vei şti niciodată care e cel mai bun pentru tine, iar asta te poate frustra.
Cu cât am mai multe alternative, cu atât mi-e mai dificilă alegerea, dar totuşi merită să o fac. Spre exemplu dacă am 10 sortimente de ciocolată şi pot alege doar una, voi avea în minte frustrarea că celelalte se poate să fi fost mai bune. Însă dacă am doar 2 sau 3 sortimente, alegem cu o mai mare siguranţă şi încredere.
E nevoie să îţi restrângi aria de sensuri, aşadar. Avem costuri când construim noi sensuri, într-adevăr, dar beneficiile sunt mai mari decat costurile. Condiţia e să avem aşteptări realiste. Viziunea ta despre viaţă şi sensul în lume să fie una realistă, altfel rişti a-ţi construi un sens fals… care-ţi va irosi viaţa.
Sensul poate explica viziunea despre viaţă?
Răspunsul simplu e că nu poate complet, dar poate parţial. Pentru această explicaţie voi trebui să recurg la principiile logicii deoarece explicaţia îşi are origine în explicaţiile lui Kurt Gödel, un logician genial care a formulat două teorii în logică care au aplicabilitate şi în sensul existenţial.
Folosindu-ne de teoriile sale ne dăm seama că un sistem/viziune/sens despre lume nu poate fi în acelaşi timp şi complet şi necontradictoriu. Ori e complet, dar e contradictoriu, ori e incomplet dar nu e contradictoriu. Le vom explica pe rând.
1. Macro-sens: Putem găsi un sens complet asupra vieţii, dar care are în interiorul său contradicţii puternice. Aici intră marile ideologii precum religia.Ea are o viziune completă asupra lumii(pace, iubire, speranţă etc.), dar există războaie, crime, tâlhărie etc.
Da, ideologia îţi oferă un model ideal de viaţă, dar când e să îl pui în practică, apar contradicţii între principiile sale. Ai un model ideal care răspunde la toate întrebările teoretice despre viaţă, dar nu poate fi implementat pentru că apar contradicţii.
2. Micro-sens: Putem să găsim un sens incomplet asupra vieţii, dar care nu are contradicţii. În acest caz construcţia de sens nu se mai realizează pe o ideologie în care credem, ci pe o bucată mică, pe un aspect particular al vieţii (creşterea unui copil, job etc.). Acest sens nu îţi asigură împlinirea în viaţă cu toate aspectele ei, ci doar pe un singur domeniu.
Astfel poţi avea un sens perfect dacă e să te rezumi la un aspect particular al vieţii, dar nu vei cunoaşte împlinirea pe întreaga viaţă. Ai un model particular care îţi oferă un sens perfect, fără contradicţii, dar nu putem înţelege, prin intermediul lui, viaţa în ansamblul ei.
Gândeşte-te că vrei să construieşti un puzzle care are drept model o pisică. De fiecare dată când vrei să îl contruieşti fie e complet, dar piesele sunt puse greşit şi imaginea este deformată (ai făcut tot puzzle-ul, dar în loc de ochiul stâng ai o gheară, în loc de mustăţi ai blană etc.
Pisica e construită complet, dar apar contradicţii la nivelul construcţiei ei), fie oferă o imagine perfectă, dar nu e completă (reuşeşti să faci puzzle-ul dar lipsesc piesele ce alcătuiesc coada pisicii. Mai încerci odată, iar acum lipsesc ochii pisicii. De fiecare dată pisica nu are contradicţii în construcţia ei, dar e incompletă).
Ori avem un puzzle în care toate lucrurile pe care le avem se potrivesc, dar ne rămân unele piese care nu se potrivesc niciunde, ori avem un puzzle în care toate se potrivesc, dar rămân piese pe dinafară. Fie vom avea nişte întrebări la care puzzle-ul nu poate oferi răspuns, ori va oferi, dar nu la tot ce ne interesează.
Construcţia de sens e incompletă, mereu rămân întrebări fără răspuns. E foarte bine să îţi construiesti sens, dar nu vei ajunge niciodată în punctul în care să ajungi să ai un sens și complet, și necontradictoriu. Nicio filosifie nu poate oferi ceva complet și fără contradicţii. Nu există adevărul suprem.
Aşadar, ce înseamnă toate astea pentru noi? La ce ne folosesc?
1. Viaţa e de sine stătătoare, independentă de orice sens al omului, deci nu are un sens propriu. Sensul e o caracteristică intrisecă a vieţii prin prezenţa oamenilor. Sensul se manifestă în viaţa omului, dar viaţa per ansamblu nu are un sens anume.
Viaţa e deasupra sensurilor! Ea e precondiţia pentru a avea sens. Întâi trebuie să trăim, apoi putem să producem sens. Viaţa e înaintea oricărui sens. Ca să îmi bată inima şi să respir n-am nevoie de sens. Viaţa e inainte și deasupra sensurilor. N-are nevoie de sensuri pentru ca ea să fie, dar sensul are nevoie de viaţă pentru a se manifesta. După ce avem viaţă putem să construim sensurile.
Cum construim sensuri? Prin reprezentări despre viaţă. Eu îmi reprezint viaţa mea de azi într-un anume mod şi tot eu dau sens reprezentării mele despre ce fac astăzi. Sensurile sunt atribuite pe baza reprezentărilor mele despre realitate, reprezentări ce pot să se modifice.
Esenţa construirii de sens e raportarea a ceva (o activitate, o muncă, o acţiune) la altceva (o credinţă, un ideal, o valoare). Avem mai multe etape ale constructiei.
a) Etapa în care aderăm la un sens, spre exemplu, la o ideologie. Brusc accepţi sensul care îţi iese în cale şi te converteşti la o ideologie. E exact ce ai tu nevoie şi te identifici cu ea. Prin raportare la ideologie dobândeşti sens.
Toate întrebările încep să aibă răspunsuri. În căsatorie e la fel. Nu mai stai la bere că eşti bărbat căsătorit. Nu mai stai cu prietenele la barfe că ai familie şi copil. Fie că e vorba de o ideologie (creştinism), fie că e vorba de o valoare (familia), odată ce ai aderat la el sensul tău prinde rădăcini şi îţi va influenţa cursul vieţii.
b) Etapa în careapar îndoilile cu privire la sensul construit. La noi în ţară a existat comunismul ca regim de dictatură. Foarte mulţi oameni au aderat şi crezut în această ideologie. Probabil că asta a adus beneficii comuniştilor pentru o vreme, dar apoi au urmat şi costurile acţiunilor lor. Mai exact oamenii care suferă. La fel e şi pentru viaţa de familie. Eşti căsătorit şi ajungi să te cerţi cu partenerul. Certurile provoacă răni emoţionale.
În orice caz, creireul spune să nu renunţi la sens uşor. Caută să îţi ofere tot ce e mai bun din sensul construit pentru a elimina îndoielile cu privire la el. Creierul ia şi susţine doar senstul pe care l-ai dobândit.
Continuând exemplu, dacă eşti comunist, vezi toate atrocităţile şi îţi spui că sunt deviaţii, dar principiile comunismului sunt corecte în sine. În căsătorie zici că iubirea e mai importantă, dar certurile sunt la ordinea zilei. Creierul îşi apără sensul pe care l-a construit. Nu renunţă la el. Dacă tu ai ajuns să crezi în ceva, mintea te va ajuta să păstrezi credinţa în acel ceva.
c) Etapa în care vezi regularitatea ce va da naştere unui nou sens. Trăindu-ţi sensul vezi că sunt unele lucruri care nu funcţionează şi care se tot repetă. Ele sunt contrare sensul tau. „Ne tot certăm pe tema asta/ numai eu o împac”. “Oricât de bine mi-ar fi ca şi comunist, tot văd oameni care suferă”.
Acest pattern e o sursă de contrasens ce vor da naştere mugurilor unui alt sens. Nu evenimentele ce contrazic sensul iniţial îl schimbă ci momentul în care vedem că ele se leagă într-o structură coerentă.
Atunci începem să punem la îndoială sensul din viaţa noastră. Acest lucru va da naştere CRIZEI DE SENS! Şi e foarte greu de trăit… Te duce la nesiguranţă, depresie, anxietati, echilibrul tău emotoţional are de pierdut, valoarea a ceea ce faci la fel, nu mai există. Pierzi toate beneficiile sensului.
Apoi, dacă ai o şansă, începi să îţi construieşti noul sens. Îţi dai seama că şi alte lucruri sunt importante în viaţă. Spre exemplu, simţi că ai pierdut relaţia de căsătorie, dar să îţi creşti copilul are mult mai mult sens. Pierderea unui sens duce la necesitatea găsirii unui altuia.
Ce facem când am ajuns în criza de sens? Care sunt modalităţile pentru a ne recăpăta viaţa? Continuarea în partea a doua a acestui articol pe care o poţi citi dând click aici.
Aş vrea să ştiu ţie ce îţi oferă un sens? Care e povestea sensului tău?
Lucian Puşcaşu
***Dacă nu ai timp de citit, acest articol poate fi parcus și în format audio.***
* Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la newsletter pentru a primi săptămânal informații suplimentare prin e-mail. Totodată, nu uită să acorzi un Share acestor randuri pentru a vedea și prietenii tăi ceea ce citești, un Like paginii de Facebook, precum și un Follow pe Instagram, pentru a rămâne în contact cu viitoarele postări de pe blog. În cele din urmă, materialele psihoeducaționale sunt livrate și în format video, prin platforma YouTube. Așadar, te invit să ne vedem și acolo, abonându-te la canal.*
#dezvoltarepersonală #psihologie #psiholog #psihoterapie #psihoterapeut #semped #sănătateemoțională #sănătatemintală #psihoeducație #psihologiepozitivă #dezvoltareprofesională #blogger