Principiile stoice nu sunt pentru oricine. Cum adică să renunți la plăceri pentru a fi fericit? E un non-sens. De ce să fiu un om drept când este corupție și înșelăciune peste tot? Ce valoare are să fac bine, când sunt răsplătit cu rău?
E destul de greu să practici principiile stoice, mai ales în timpurile în care trăim. Nu doar că suntem fermecați de plăcerile momentului, ele aflându-se la tot pasul, dar suntem parcă și constrânși să le consumăm.
Dacă nu ai mașină, dacă nu ești îmbrăcat bine, dacă nu ai relații, dacă nu ai fost în nu știu ce concediu și, în general, dacă nu ai cu ce să te mândrești, cam ești degeaba. Ce relevanță ar mai avea principiile stoice, aici?
Pentru ce să duc o viață virtuoasă, când societatea îmi arată că pot obține un alt tip de fericire, mult mai palpabilă și mai ales recunoscută de către ceilalți? De ce să fiu bun în interior și nimeni să nu vadă, când pot avea ce îmi doresc în exterior și să fiu recunoscut pentru asta?
Au existat multe astfel de întrebări care au pus la îndoială Stoicismul, încă de la apariția lui, iar cele mai cunoscute au fost numite “Cele șase paradoxuri stoice”, formulate de către Cicero, unul dintre cei mai cunoscuți oameni de stat din perioada Republicii Romane, și printre cei mai importanți gânditori ai antichității.
Pentru că era un gânditor de seamă, Cicero a luat ideile stoice și le-a transpus în realitatea socială care exista pe atunci, care nu e deloc diferită de cea de astăzi. Pe scurt, erau trei clase sociale: cei bogați, care conduceau societatea, cei sclavi, supuși stăpânilor lor și oamenii liberi, care puteau trăi cum doresc.
Printre subiectele discutate de Cicero se numără pretențiile stoice cum ar fi că „orice non-înțelept este nebun”, că „doar înțeleptul este bogat” și că „doar înțeleptul este liber și deci fiecare non-înțelept este sclav”.
În ciuda popularității stoicismului în lumea romană, se poate înțelege de ce nobilii romani proprietari de sclavi bogați nu ar fi apreciat să asculte argumente stoice care susțin că, de fapt, ei erau săraci și sclavi înșiși pentru că nu ajunseseră la idealul (posibil de neatins) al Înțeleptului stoic.
Stoicii au recunoscut a treia clasă intermediară de indivizi: cei care „fac progrese”. Aceștia sunt filozofii, iubitorii de înțelepciune, care aspiră la înțelepciune, dar care nu sunt ei înșiși înțelepți.
Chiar dacă timpurile s-au schimbat, eu cred că și noi suntem în aceleași trei cadegorii, fie oameni importanți, cu multe responsabilități sociale, fie sclavii unui job, a unei dependențe sau a unei situații din care nu avem scăpare, fie oameni liberi, care se pot bucura de viață într-un stil filosofic, cu inimă plină și binevoitoare față de tot și de toate.
Hai să vedem deci cele șase paradoxuri stoice și soluțiile lor astfel încât amândoi să ne situăm în cea de-a treia categorie.
1. Virtutea sau excelența morală constituie singurul bine
Lucruri exterioare precum faima, bogăția sau sănătatea nu consituie nimic în comparație cu scopul unei vieți bune. Mai are rost să merg la job, să fac bani, să am grijă de sănătate dacă doar virtutea constituie singurul bine?
Răspunsul este da! Tot ce e în exterior, banii, relațiile de prietenie, corpul nostru sau bunurile pe care le avem sunt instrumente de a excela în virtute. În exterior sunt rezultatele pe care vrem să le atingem, dar la baza lor se află motivația de a face binele.
Dacă luăm exemplul unui bodybuilder, vom observa că el este fericit nu pentru că are un corp puternic și sănătos, ci în primul rând pentru că a fost disciplinat, perseverent și curajos în a-și urma visul de a deveni bodybuilder.
Dacă e să ne uităm la un bărbat care și-a cumpărat un apartament, vom observa că nu a făcut asta pentru că vrea să se dea șmecher că are propria locuință, ci pentru că și-a dorit să ofere noii sale familie tot confortul și siguranța pe care poate să o oferă, ceea ce este un gest virtuos în sine.
2. Virtutea este suficientă pentru a fi un om fericit și împlinit
Cel care trăiește în acord cu virtuțile nu-i va lipsi nimic pentru a duce o viață bună, spui stoicii. Dar ce ar spune ei de oamenii care fac bine și sunt răsplătiți cu nedreptate? Poate chiar tu ești un astfel de om.
Mergi la job, contribui pentru societate plătind taxe și impozite și nu primești mai nimic înapoi. De fapt, poate chiar ești nedreptățit de legile date aiurea și oamenii pe care chiar ieri i-ai ajutat.
Probabil că un învățător stoic ți-ar răspunde că fericirea pe care o ai făcând binele nu ți-o poate lua nimeni și că este suficientă pentru a fi satisfăcut cu viața ta. Desigur, te poți uita la ce îți lipsește din cauza altora, dar la ce bun?
Ai tot ce îți trebuie când știi că faci binele, iar dacă e să se întoarcă înapoi în vreo formă sau alta, e doar un bonus bine primit. Tu când faci fapte virtuoase, aceasta este o răsplată în sine. Nu te mai uita la ce fac alții, pentru că îți va umbri fericirea construită pe intențiile tale pure și nobile.
3. Fațeta întunecată a virtuților sunt viciile
Toate formele de virtute sunt, de asemenea, forme de viciu dacă nu pot fi realizate. Dacă, spre exemplu, nu ai oportunitatea să fii corect? Poate ești la un job de stat unde există o corupție enormă, iar dacă te trezești tu să fii cel cinstit, vei fi rapid concediat.
Poate partenerul de relație e dependent de alcool și mâncare, iar tu valorizezi sănătatea. Ce vei face? Te vei despărți de el sau vei rămâne în relație? Nu e nimic virtuos în a te despărți de cineva pentru că nu a făcut cum ai dorit tu. Nu e nimic virtuos nici în a rămâne într-o relație unde nu te simți împlinit pentru că nu te respecți pe tine.
În astfel de cazuri, răspunsul îl primim de la însuși Marcus Aurelius “Impedimentul acțiunii avansează acțiunea. Ceea ce ne stă în cale devine calea.”
Împăratul filosof ne îndeamnă să căutăm mereu o altă cale de a rezolva situația. Nu trebuie să evităm ceea ce este provocator, ci mai degrabă să ne străduim să-l ducem la bun sfârșit, în orice formă posibilă.
În cazul în care suntem prinși la un job corupt, să ne concentrăm pe virtutea disciplinei și să ne facem cât se poate de bine treaba, să venim cu soluții mult mai profitabile decât ar putea aduce corupția care se întâmplă.
În cazul persoanei vicioase din relație, să ne concentrăm pe virtutea compasiunii. Să oferim suport și înțelegere partenerului astfel încât el să devină motivat să treacă peste viciu. Nu constrâns, dar inspirat de iubirea și devotamentul de care dăm dovadă.
Așa e. Uneori nu avem ocazia să punem în practică unele dintre virtuțile și principiile stoice și putem cădea ușor în viciu. În astfel de momente să ne aducem aminte de vorbele lui Marcus Aurelius care ne îndeamnă să căutăm o altă cale de a face ceea ce este frumos și corect.
4. Cei care duc lipsă de înțelepciune deplină sunt nebuni
Nimeni nu va fi complet înțelept în viață. Prin urmare, orice om este nebun. Cum adică eu sunt nebun? Am toate dovezile că sunt un om perfect normal.
Doctrinele stoice sugerează de fapt că a fi înțelept, înseamnă a fi perfect rațional, cu o minte care nu poate greși, ceea ce e omenește imposibil. Ideea de nebun nu înseamnă literalmente că ești “dus cu sorcova”, ci că nu vei fi niciodată pe deplin înțelept, dar merită să cauți să faci progrese.
Dacă faci asta, viața ta va deveni din ce în ce mai liniștită, mai frumoasă și mai demnă de trăit. Accentul este pus pe îmbunătățire, și nu pe a atinge perfecțiunea.
5. Numai înțeleptul este bogat, chiar dacă nu are nimic exterior care poate fi purtat cu sine
În ce poate consta bogăția cuiva, dacă nu are niciun lucru care să fie al său? Când a fost întrebat această întrebare, Epictet a răspuns: “este bogat cel care este mulțumit”. Și de fapt, cam toată filosofia și principiile stoice la asta se referă: să fii mulțumit cu ceea ce ai. Nu spune nimeni să nu aspiri la mai mult, dar în timp ce o faci, să îți permiți să fii detașat și mulțumit cu ceea ce ai.
6. Numai înțeleptul este un om liber, iar toți ceilalți sunt sclavi
Chiar și când înțeleptul este închis sau condamanat la moarte, el tot este mai liber decât asupritorii săi care-l condamnă. Bine, în ziua de azi e mai greu să fii ținut captiv fizic, cum era în antichitate. Dar dacă e să analizăm mai în amănunt, vom observa că toți suntem sclavii a ceva: poate a jobului, a unui viciu sau a unei relații toxice.
Noțiunea de a fi sclav sau liber nu se referă a libertatea fizică, ci mai degrabă la libertatea minții. Despre cum să îți eliberezi mintea am scris chiar aici: https://www.semped.ro/de-ce-nevoia-de-control-cauzeaza-suferinta-si-cum-o-putem-combate/
Iar dacă vrei să afli care sunt principiile stoice de care am tot pomenit, ai un alt articol chiar aici: https://www.semped.ro/principiile-stoicismului-cum-sa-te-raportezi-corect-la-oameni-si-la-viata/
Lucian Pușcașu
***Dacă nu ai timp de citit, acest articol poate fi parcus și în format audio.***
* Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la newsletter pentru a primi săptămânal informații suplimentare prin e-mail. Totodată, nu uită să acorzi un Share acestor randuri pentru a vedea și prietenii tăi ceea ce citești, un Like paginii de Facebook, precum și un Follow pe Instagram, pentru a rămâne în contact cu viitoarele postări de pe blog. În cele din urmă, materialele psihoeducaționale sunt livrate și în format video, prin platforma YouTube. Așadar, te invit să ne vedem și acolo, abonându-te la canal.*
#dezvoltarepersonală #psihologie #psiholog #psihoterapie #psihoterapeut #semped #sănătateemoțională #sănătatemintală #psihoeducație #psihologiepozitivă #dezvoltareprofesională #blogger